Interviu cu polițistul de frontieră care și-a declarat susținerea pentru Guvernul Sandu: „Am spus ce-i doare pe toți”

Interviu cu Dan Ușurelu, polițist de frontieră la Punctul de Trecere al Frontierei Ungheni

Dan Ușurelu a devenit cunoscut opiniei publice acum o săptămână, în urma postărilor sale pe o rețea de socializare. În mesajul său, polițistul își declara susținerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu și nesupunerea față de „vechiul guvern”. „Da, sunt polițist, da am credit, dar, după câte știu, sunt apolitic. Vreți, dați-mă afară, vreți eliberați-mă, vreți creați-mi dosare penale, căci de asta sunteți în stare, dar eu nu recunosc și nu mă supun vechiului guvern! Acceptați pierderea la fel cum și eu îmi asum riscurile de a fi eliberat de voi, apropo, ilegal. Eu sunt tânăr, am 22 de ani, și vreau să muncesc acasă, nu să plec peste hotare, deși spre asta tind. Mi-ați mărit salariul? Nu, nu cred, căci mi-ați tăiat din alte părți. Uitați-vă cât achit gazda, serviciile, mâncarea, etc, și cu cât rămân să supraviețuiesc. Eu vreau să-mi creez familie acasă, nu peste hotare, eu vreau să am copii, dar nu îmi reușește, prea mult mă costă”, spune polițistul în postarea sa.

L-am contactat pe Dan și l-am întrebat ce l-a determinat să publice un asemenea mesaj, dar și despre activitatea sa în cadrul Poliției de frontieră.

— Cum este munca unui polițist de frontieră?

— Eu sunt polițist de frontieră de doi ani și pot spune că munca noastră nu e așa ușoară cum pare a fi dintr-o parte. Să fii polițist de frontieră, e ca și cum ai fi un copac. Exact cum copacul rabdă frigul, căldura, ploaia, ninsoarea, așa și un polițist de frontieră trece prin toate acestea, le rabdă și merge înainte. Activez în cadrul Sectorului Verde, asta înseamnă că eu, echipat, înarmat, timp de 10 ore, stau la hotarul țării. Și în zilele când nu sunt în tură, oricum trebuie să fiu pregătit că oricând poate suna alarma și trebuie să răspund imediat, ieșind la datorie. Un bun polițist de frontieră trebuie să fie curajos, rapid, dar totodată calm, stăpân pe situație. Munca noastră implică conexiunea directă cu oamenii, de aceea e important ca, mai mult ca orice, să fim respectuoși și omenoși. Funcțiile vin și pleacă, dar calitatea de om rămâne. Profesorii ne-au învățat că trebuie să fim corecți, să punem adevărul în frunte, astfel nimeni nu ne va putea reproșa ceva și nu ne-ar obliga să facem lucruri pe care nu le dorim.

— De ce ai vrut să te faci polițist de frontieră?

— E visul meu din copilărie. În clasele primare, când învățătoarea mă întreba ce vreau să fiu, răspundeam că voi fi polițist. Atunci, profesoara mi-a zis că nu mă vede polițist, că-s slab de fire. Asta m-a ambiționat. Acum, când pleacă în România și trece frontiera, zice că-i mândră de mine și le spune colegilor mei că sunt discipolul ei. Am iubit dreptatea, de asta am vrut să-mi fac munca cinstit. Eu poate și-s cam slab fizic, dar sunt puternic și curajos, cred că asta s-a văzut și în postările mele.

— Dacă tot ai pomenit de postări, ce te-a determinat să fii atât de vocal?

— Am făcut postarea, conștientizând ilegalitățile. Era o nouă guvernare, dar structurile de forță continuau să se supună vechiului regim. Precum spun și în postarea mea, noi trebuie să rămânem apolitici, să respectăm legea. Trebuie să muncim pentru binele cetățenilor, nu pentru binele celor care dau ordine. Am vrut să-mi exprim viziunea de cetățean și să-mi chem colegii să nu se teamă să vorbească. Chiar în structura de stat în care lucrez, sunt voci care, la fel ca și mine, nu sunt de acord cu sistemul și cu ultimele evenimente politice, dar nu îndrăznesc să-și spună viziunea. Nu o fac, pentru că riscă să-și piardă funcția. Unii mai au câțiva ani până la pensie, de asta aleg să tacă. Tinerii nu vorbesc pentru că au credite și trebuie să le întoarcă. Eu nu am avut ce pierde, mi-am asumat riscurile, demnitatea mea fiind mai importantă ca orice.

— Spui în postarea ta „vreți, dați-mă afară, vreți creați-mi dosare penale, căci de asta sunteți în stare”, se știe că există precedente. Unii au încercat să vorbească și au avut de pătimit. Nu ți-a fost frică?

— Mi-am asumat riscurile. Eu am conștiința curată, știu că dreptatea va triumfa. Eu nu sunt un naiv. Cu acest crez eu am mers să studiez, cu crezul ăsta lucrez și-mi place munca pe care o fac. Când am văzut că ceva nu merge după acest principiu, am vorbit, eu nu-mi iau cuvintele înapoi. Mi-am asumat tot ce am scris.

— La scurt timp, după prima postare, vii cu un alt mesaj, un apel către polițisti în care spui: „Eu știu că pe voi vă ține exact ce mă ținea până astăzi pe mine, creditele și suma care trebuie să o întoarcem statului pentru studii. Nu vă temeți, fiți cu oamenii”. Despre ce credit și sumă pentru studii e vorba?

— Am studiat la Colegiul Național al Poliției de Frontieră din Ungheni, la buget. Statul ne-a achitat studiile, cazarea, hrana, îmbrăcămintea, astfel datorăm statului 80 de mii de lei. După absolvire, ești obligat să muncești în domeniu. Datoria se compensează cu 5 ani de muncă. Eu muncesc la frontieră de doi ani, astfel, în caz de concediere, eliberare, va trebui să întorc statului vreo 40 de mii de lei. Sunt colegi care nu au mai rezistat și și-au dat demisia, așa au rămas datori statului cu sume mari de bani. Chiar din promoția mea de 99 de absolvenți, cam 30, după o perioadă de muncă, s-au eliberat din funcție, li se dă un anumit termen în care trebuie să întoarcă banii. Nu mai reziști regimului și nici salariul nu te motivează. Eu muncesc și în construcții. Dacă azi lucrez în zi, 12 ore, mâine dimineața, până seara, fac un ban la construcții, apoi lucrez în noapte la frontieră. Ies din tura de noapte în ziua următoare și nu merg la somn, merg iar la muncă grea, și tocmai noaptea mă odihnesc. Ce riști în așa condiții? Cu așa salariu? Cât poți să taci? Dacă e să mă refer la credit – am luat un credit, am vrut să-mi cumpăr mașină. Așa a fost să fie că am rămas și fără mașină, și cu datoria de credit. Când am fost la piață după mașină, am înțeles că prețurile sunt prea mari. Banii i-am folosit pentru altceva.

— Care a fost reacția familiei, a colegilor, a șefilor tăi, după postare?

— Ajungând seara acasă, am primit mesaje de la colegi. Unii recunoșteau că împărtășesc opinia mea, dar nu o pot spune deschis. Aș minți dacă aș spune că dimineața, în drum spre muncă, n-am avut emoții. Eram pregătit de orice întrebare. Am primit diferite replici: „Ce faci? Fii atent!”. Mi s-a spus că nu respect Constituția. Cum adică nu respect Constituția? Tocmai pentru că respect prevederile Constituției, am scris ce am scris. Acasă, tata m-a întrebat dacă sunt bine, dacă nu am pățit nimic și dacă știu ce fac. L-am asigurat că n-am făcut nimic greșit și că dreptatea e de partea mea. Pentru că iubita mea a reacționat foarte „bolnăvicios” la cele întâmplate, mă suna încontinuu și dacă nu reușeam să răspund, își făcea și mai multe griji, am decis să nu-i spun nimic mamei. Am vrut să nu-i creeez griji în plus. Acum, situația a revenit la normal și-i pot spune și mamei. Pot merge fără frică pe stradă.

— Cum crezi, de ce postările tale au devenit atât de populare?

— Nici eu nu m-am așteptat că tot ce scriu va aduna atâtea reacții. Lumea a comentat intens că sunt bravo, că voi fi general, că sunt polițistul adevărului. Nu-mi amintesc exact cine mi-a scris asta, dar nu o să uit mesajul „măi băiete, nu știu cine ești, nu știu ce o să fie cu tine mai departe, dar ești bravo! Să te păzească Domnul!” După așa mesaje, cum să nu prinzi la curaj? Cred că postările au devenit populare pentru că am spus ceea ce crede mai multă lume. Știu, chiar de nu toți au curaj să spună deschis, o bună parte din poporul nostru crede și simte la fel. Am observat că au reacționat mulți și din cei care-s plecați. Ei suferă și mai mult, probabil. Nu au plecat de bună voie, au fost nevoiți. Aici au lucrat pentru salarii mici, ca și mine. Acum, peste hotare, muncesc tot din greu ca să-și întrețină familiile. Numai ei știu prin ce trec acolo. Am spus ce-i doare pe toți. Asta-i explicația mea!

— Noul guvern a fost declarat constituțional, cum ai primit vestea?

— M-am simțit mândru, asta a demonstrat că eu am avut dreptate. Asta demonstrează că nu poți merge împotriva unui întreg popor și călca legea în picioare. În familie sunt considerat un erou, mulți colegi mi-au scris și seara, după ce PDM a anunțat că cedează puterea. Mi-au zis că și eu sunt un luptător. Mi-au mulțumit pentru că am avut curaj să spun ceea ce ei n-au îndrăznit să spună.

— Ce așteptări ai de la noua guvernare?

— Noua guvernare este creditată cu multă încredere și are mult de muncit. Îmi dau seama că după atâta criză, e greu să revii la normal, dar nu imposibil, atunci când oamenii sunt integri și au voință politică. Trebuie să avem salarii și pensii care să ne permită un trai decent. Trebuie să luptăm cu corupția și cred că asta e posibil.

Și poliția de frontieră are nevoie de condiții mai bune de muncă. Iarna e foarte frig, suportăm, vara e foarte cald, noi, echipați, îmbrăcați trebuie să suportăm. Asta, peste ani, lasă consecințe. Eu nu mai vreau să fiu nevoit să lucrez la construcții. Sunt tânăr, vreau să pot ieși seara cu băieții la fotbal. Spre sfârșitul lunii, la noi, în colectiv, doar despre salariu se vorbește. Eu achit plata pentru chirie, serviciile comunale, hrană și nu mă descurc, dar colegii mei, care au familii, copii, cum reușesc să trăiască doar din salariu?

— Cum vezi R. Moldova în viitor?

— Moldova e foarte frumoasă. Dacă vom munci cinstit, dacă vom respecta legea, țara va deveni și prosperă. E nevoie ca fiecare să facă ceea ce îi reușește mai bine, dar și să fie motivat pentru munca depusă. Cred și sper că R. Moldova va avea o justiție independentă și cei condamnați pe nedrept vor fi eliberați. Mă refer aici și la profesorul meu Gheorghe Petic, de care sunt sigur că e nevinovat. Un om care-ți repetă că cel mai important în muncă și-n viață este conștiința curată ca să poți dormi liniștit, nu poate comite unele infracțiuni.

— Ai un mesaj pentru tinerii de la noi?

— Cred că mai mult decât alții, tinerii trebuie să se facă auziți. Eu știu că schimbarea nu va veni imediat, dar nu trebuie să lăsăm mâinile în jos. Dacă vom pune umăr la umăr, vom izbuti. Cred că nu-i justificată vorba „plec peste hotare, nu-mi pasă ce se întâmplă aici”. Dacă așa vom pleca cu toții, ce s-ar alege din Moldova? Și mai condamnabil e faptul că unii tineri acceptă cei 200 de lei pentru a ieși la proteste. Chiar vă vindeți demnitatea pentru 200 de lei? Azi vi-i dă, mâine îi ia de la părinții noștri. Noi, tinerii, suntem viitorul acestei țări, trebuie să ne implicăm, să vorbim, să acționăm pentru a schimba lucrurile.

— Cum, unde te vezi în viitor?

— Iubesc dreptatea și doresc să devin avocat. Sunt sigur că voi deveni un avocat bun, dar numai într-un sistem sănătos, fără corupție, fără justiție selectivă. De asta merg și la construcții, adun bani de studii. Sper, la toamnă, să fiu din nou student. Și o familie vreau să-mi întemeiez. Sunt tânăr, știu să muncesc, voi reuși!

Marina Gorbatovschi, ȘSAJ