Principală  —  Interviuri   —   Alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie:…

Alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie: Confruntări electorale Victor Ponta—Klaus Iohannis

495-pontaVICTOR PONTA: România are nevoie de o nouă mare unire a românilor

Candidatul Victor Ponta îşi asumă în programul său prezidenţial 10 obiective pe care intenţionează să le realizeze în următorii 10 ani.

Proiectul unui preşedinte util, care uneşte şi construieşte

„După aceste alegeri, trebuie să punem capăt războiului din societate, pornind de la discursul şi atitudinea personală, prin modelul de acţiune promovat”, se arată în programul prezidenţiabilului Ponta, unde se precizează că preşedintele trebuie să strângă în jurul aceloraşi obiective naţionale premierul, Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii. Ponta spune că una dintre priorităţile României este reconstrucţia spaţiului public şi a încrederii în instituţiile publice şi actorii internaţionali. Privind reforma constituţională şi regândirea reprezentării politice, în program se face referire la revizuirea Constituţiei, reforma sistemului electoral şi desăvârşirea descentralizării administrative. Victor Ponta menţionează că la începutul mandatului prezidenţial vor fi iniţiate consultări în privinţa reformei sistemului electoral şi asigurării condiţiilor pentru armonizarea legislaţiei electorale şi integrarea acestora într-un cod electoral. Se mai arată că descentralizarea reprezintă unul dintre mijloacele de apropiere a deciziei de cetăţeni. Premierul consideră că un preşedinte util este cel care îşi propune construirea unei echipe, dialogul şi consultarea cu societatea civilă, dialogul cu toate forţele politice, revizuirea Constituţiei, reforma electorală şi modernizarea administraţiei.

Egalitate de şanse în societate

„România are nevoie de o creştere economică, dar şi de combaterea activă a sărăciei”, se arată în program. Ca repere Ponta menţionează: strategia naţională, echilibrul între creşterea economică şi reparaţiile sociale, întărirea politicii de coeziune, continuarea politicilor guvernamentale de indexare a pensiilor şi salariilor, de creştere a salariului minim şi de întărire a politicilor sociale.

Justiţie independentă, corectă şi care lucrează eficient, fără influenţe politice

Ponta susţine că preşedintele trebuie să întărească lupta împotriva corupţiei. „Nimeni nu poate fi deasupra legii, iar cei care s-au pus la adăpost de justiţie în ultimii 10 ani trebuie să răspundă”, se arată în program. Potrivit documentului, reperele „dreptăţii până la capăt” sunt: consolidarea luptei împotriva corupţiei, prin consolidarea instituţiilor şi aplicarea strategiilor realizate în ultimii doi ani, faptul că toate anchetele începute cu privire la neregulile din ultimii 10 ani trebuie să fie finalizate cu răspunsuri din partea instituţiilor statului, eliminarea controlului politic din numirea magistraţilor şi depolitizarea CCR, consolidarea luptei împotriva infracţiunilor violente, informatizarea sistemului judiciar, implementarea legislaţiei europene privind confiscarea extinsă, strategii de combatere a inegalităţilor din zone cheie din societate, dreptate în relaţia dintre stat şi mediul economic.

România, stat euro-atlantic puternic, cu o economie de top în regiune

Candidatul afirmă că, în următorii 10 ani, România poate ajunge în top 15 al celor mai competitive ţări europene şi în top 40 al ţărilor lumii. Printre reperele „României puternice” sunt indicate creşterea economică de 3% anual, creşterea competitivităţii şi atragerea de investiţii prin reducerea impozitării şi stabilizarea legislaţiei – menţinerea cotei unice în zona agenţilor economici, reducerea numărului de taxe şi a birocraţiei fiscale, continuarea reducerii TVA la produsele agro-alimentare, susţinerea agriculturii ecologice şi a produselor tradiţionale, continuarea Planului Naţional de Investiţii, politică externă pragmatică şi sprijin pentru integrarea europeană a R. Moldova.

Tinerii – viitorul României

În program se arată că investiţia în tineri, educaţie şi familie e cea mai importantă. Printre repere sunt indicate crearea de locuri de muncă pentru tineri, o strategie pentru promovarea familiei, un pact pentru creşterea finanţării în Educaţie, politici speciale precum „Garanţii pentru tineri”, „Noua casă”, „Prima maşină”, o strategie de generare a unui corp de experţi din Diaspora, integraţi în structurile executive româneşti.

O naţiune sănătoasă

Ca repere ale investiţiei în sănătate, Ponta indică în programul său prezidenţial continuarea redeschiderii spitalelor şi construirea spitalelor regionale, creşterea veniturilor medicilor tineri (plus 10% în următoarele şase luni), finanţarea suplimentară a marilor proiecte din Sănătate, extinderea şi garantarea pachetului de bază de servicii medicale, o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite, supusă unui proces continuu de evaluare, extinderea reţelei SMURD în România şi Republica Moldova.

Securitatea naţională şi siguranţa cetăţeanului

Candidatul vizează întărirea statului de drept şi combaterea corupţiei, modernizarea administraţiei publice, finanţarea corespunzătoare a Armatei şi a celorlalte structuri cu rol de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, consolidarea pilonilor centrali ai securităţii economice, dezvoltarea capabilităţilor de combatere a noilor ameninţări specifice erei informaţionale, cooperarea instituţiilor naţionale, cât şi cu partenerii internaţionali, susţinerea iniţiativelor vizând conturarea unei dimensiuni mai ferme a UE în materie de apărare şi de politică externă şi respectarea angajamentelor asumate la nivelul NATO şi al UE.

România digitală

La acest capitol sunt precizate ca repere un plan naţional de creştere a competitivităţii în zona industriei IT, informatizarea şcolii româneşti şi a administraţiei publice, un plan naţional de menţinere în România a resurselor umane pregătite de şcoala românească în IT, menţinerea unui mediu investiţional favorabil şi un cadru economic, dar şi fiscal care să susţină activitatea antreprenorială.

Promovarea culturii româneşti

Aici Ponta indică dialogul cu societatea civilă şi mediul asociativ pentru promovarea comună a României în lume, strategie de stimulare şi recompensare a performanţelor în sport, artă, cultură, cercetare, medicină şi siguranţă naţională, consolidarea credibilităţii şi statutului instituţiilor reper ale societăţii româneşti, prin politici coordonate la nivelul statului român, abordare integrată în relaţia cu românii de pretutindeni – acces facil la piaţa muncii, la educaţie, la mediul economic; facilităţi pentru revenirea în ţară şi pentru consolidarea relaţiilor cu alte comunităţi româneşti; apărarea extinsă şi puternică a românilor care trăiesc şi muncesc în străinătate şi conservarea culturii şi identităţii comunităţilor româneşti din afara graniţelor.

O societate echitabilă

Reperele acestui obiectiv sunt: atragerea în sistemul public a mai multor tineri tehnocraţi, depolitizarea administraţiei publice – strategie de profesionalizare a numirilor în funcţii publice, preluarea de către stat a unui rol activ în integrarea pe piaţa muncii a vârfurilor generate de sistemul de educaţie astfel încât statul să devină prima opţiune de angajare pentru cei mai buni absolvenţi ai sistemului public de educaţie.

495-iohanisKlaus Iohannis: România lucrului bine făcut

Programul electoral al candidatului prezidenţial Klaus Iohannis conţine 11 teme majore de dezbatere şi consens naţional. Acestea sunt:

  • Educaţia ca resursă de performanţă a României
  • Economia liberală: competitivitate şi prosperitate
  • Agricultură performantă şi dezvoltarea satului românesc
  • Infrastructura ca instrument al europenizării României
  • Regionalizarea şi descentralizarea ca vectori ai modernizării
  • Parcursul european al Republicii Moldova ca prioritate naţională
  • Investiţia în sănătate – o investiţie în viitor
  • Viziunea fiscal-bugetară: regândirea relaţiei dintre stat şi cetăţean
  • Cum răspundem la viitorul sistemului de pensii
  • Reforma instituţiilor politice şi administrative
  • Demografia – o provocare pe termen lung

În viziunea candidatului Iohannis, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă să ieşim din tipare, să demolăm tabuurile, prejudecăţile şi barierele care au ţinut în loc societatea românească până acum. „Am auzit foarte des că „în România nu se poate, că la noi e altfel”. Nu cred în mitul conform căruia România este o excepţie. Nu cred nici în mitul conform căruia românii s-au obişnuit cu răul. Am mai auzit şi de mentalitatea extrem de păguboasă „lasă că merge şi aşa”. Am ferma convingere că filosofia lucrului bine făcut este una care se potriveşte mult mai bine românilor. Vine din trecutul nostru plin de realizări temeinice, cu care ne mândrim azi şi care au căpătat recunoaştere în plan extern. Sunt convins că doar leadershipul politic a fost răspunzător de nevalorificarea corectă a potenţialului imens al românilor în spiritul lucrului bine făcut. Şi în România se poate schimba paradigma politică, aşa cum s-a întâmplat în alte state prospere şi cu democraţie consolidată. România nu este altfel decât statele europene, România poate fi o naţiune la fel de prosperă şi de respectată”, susţine candidatul Iohannis.

Potrivit lui Claus Iohannis, ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care orice ne propunem este posibil, dacă lucrăm împreună, dacă ne urmărim neabătuţi obiectivele şi dacă acţiunile noastre sunt în acord cu acestea. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România în care strategiile naţionale şi sectoriale, politicile publice şi angajamentele internaţionale sunt aplicate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România în care promisiunile sunt onorate. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă un preşedinte care veghează la realizarea efectivă a acestei schimbări de paradigmă, preocupat exclusiv de destinul ţării sale, nu de jocuri de culise, nu de conflicte cu şi între politicieni şi partide, nu de interese de grup şi nu de calcule electorale. În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, prioritară este dezvoltarea economică şi socială a tuturor cetăţenilor, familiilor şi comunităţilor, iar guvernarea se face nu la televizor, ci în practică, prin strategii sectoriale, politici publice, măsuri şi acţiuni concrete, şi nu se măsoară în propagandă, ci în rezultate palpabile/vizibile, într-o realitate ce va fi simţită direct de fiecare român. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă proiecte finalizate, reforme încheiate, instituţii solide şi cu un comportament corect faţă de cetăţean, înseamnă stabilitate şi predictibilitate.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT mai înseamnă încredere şi respect reconstruit între noi, între instituţii şi cetăţeni, între aleşi şi alegători, ca fundament pentru iniţiative, decizii şi legi durabile, care să folosească, cu adevărat, generaţiilor care vin. Înseamnă o ţară care susţine şi promovează valorile, educaţia, cultura, performanţa, excelenţa, care apreciază fiecare individ pentru contribuţia pe care o are la bunul mers al societăţii şi care răsplăteşte rezultatele în toate domeniile. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT preţuieşte iniţiativa aducătoare de progres şi poate să asigure tuturor cetăţenilor săi un trai pe măsura muncii, talentului şi efortului lor.

În ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT, economia este cu adevărat liberală şi competitivă.ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care orice cetăţean poate deveni investitor, iar toţi investitorii, indiferent de mărimea capitalului investit, găsesc reguli simple şi clare pentru dezvoltarea afacerilor lor, aducătoare de venituri la buget. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara care face economie gândindu-se la viitor. Economia românească trebuie să facă pasul către economia inovativă, bazată pe cunoaştere, cercetare şi dezvoltare, pe servicii şi tehnologie, astfel încât să asigure un consum raţional de resurse, o valoare adăugată mare şi, în consecinţă, o productivitate crescută.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este România statului de drept, a separaţiei puterilor şi a domniei legii.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este o ţară pe deplin occidentală, atât din punctul de vedere al nivelului de trai, al funcţionării sistemelor sale publice, cât şi al mentalităţilor şi practicilor.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT înseamnă, de fapt, o nouă etică politică şi publică, înţeleasă nu atât în sens moral, ci pornind de la conştientizarea faptului că, în absenţa unor relaţii corecte între stat şi cetăţean, între clasa politică şi societate, între decidenţii politici şi între instituţii, nu se poate vorbi despre prosperitate, progres şi performanţă. A fi în serviciul public presupune tocmai un tip de etică politică şi de comportament public, definit nu doar printr-un set de constrângeri impuse de cadrul legislativ, ci mai ales prin (auto)asumarea unor limite nescrise care ţin de maturizarea democratică. Integritatea ca principiu nu trebuie suprapusă doar cu forma sa legislativă privitoare la respectarea regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese. Aici vorbim despre un mod de acţiune şi comportament mai larg, întemeiat pe respectarea regulilor şi acordurilor legale, politice şi sociale, pe acţiune în acord cu declaraţiile şi promisiunile făcute şi pe eficienţă.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care obiectivele măsurabile şi indicatorii de performanţă reprezintă garanţia că întreg ansamblul instituţional funcţionează eficient şi coerent, într-o abordare participativă, constructivă şi bidirecţională pentru binele comun.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care relaţia bani – politică este clarificată odată pentru totdeauna. Susţin un sistem de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale care să permită mai multă transparenţă şi control public. Resursele publice şi private nu vor mai fi deturnate de la obiectivul dezvoltării şi nu vor mai alimenta cercul vicios al obţinerii şi păstrării puterii politice.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara care lasă generaţiilor viitoare siguranţă, resurse şi oportunităţi pentru dezvoltare, nu datorii multiplicate, nesiguranţă si încrâncenare. ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este o ţară bazată pe o societate dezvoltată armonios, nu o sumă de locuitori dominaţi de incertitudini.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care demnitatea de a fi român nu este un simplu slogan, ci o stare de spirit şi un mod autentic de a fi, ţara ai cărei cetăţeni sunt respectaţi peste tot unde muncesc şi trăiesc.

ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT este ţara în care fiecare îşi face bine treaba.