7 aprilie: Atac planificat asupra protestatarilor

Un interviu cu Vanu Jereghi, director al Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM)

— Dle Jereghi, ce credeţi că a fost cel mai odios în timpul şi după evenimentele din 7 aprilie?

— Fărădelegea, maltratarea în masă, tortura şi reţinerile ilegale. Nu am crezut vreodată că, în R. Moldova, este posibilă o astfel de situaţie. A fost un examen pe care guvernanţii noştri l-au ratat definitiv, din punctul meu de vedere, chiar dacă din perspectiva lor politică, poate, au şi avut de câştigat. Este adevărat, nu se ştie în ce măsură.

A fost o profundă situaţie de criză. Mă refer, în primul rând, la respectul faţă de drepturile omului. Chiar şi nouă, celor care, de mai mulţi ani, apărăm aceste drepturi ale cetăţenilor R. Moldova, ne-a fost dificil să ne mobilizăm, ca să fim cât mai eficienţi. Cred că această situaţie a constituit un examen pentru mai mulţi actori din societate, dar şi pentru stat. A fost un examen şi pentru apărătorii drepturilor omului. Este adevărat, în ultimul deceniu, am văzut oameni bătuţi, dar nu într-un număr atât de mare şi nu atât de crud….

— Cum ajungeau la dvs. mesajele celor reprimaţi?

— Veneau părinţii, rudele, cunoscuţii, care ne cereau să ajutăm anumite persoane, de obicei dispărute timp de câteva zile. Cei apropiaţi nu ştiau unde să-şi caute copiii, nepoţii, soţii. Am făcut publice datele IDOM, chemând cetăţenii să ne contacteze, pentru a le fi apărate drepturile. S-au adresat la noi şi persoane cărora le era frică să meargă acasă, deşi participaseră paşnic la protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Eram sunat zi şi noapte de oameni care îmi comunicau că au văzut cum o persoană sau alta a fost arestată. Aveam informaţii despre oameni la care poliţişti în civil veneau acasă să-i aresteze. Aveam adresele căminelor şi ale studenţilor la care poliţiştii veneau să facă «verificări». Mi-au telefonat părinţi şi directori de şcoli, care spuneau că asupra copiilor se exercită presiuni şi că se încearcă chiar efectuarea unor lucrări operative cu copiii, în lipsa părinţilor sau a profesorilor. Mi-au telefonat decani ai unor facultăţi ale instituţiilor de învăţământ superior, care ne rugau să-i ajutăm urgent, să-i găsim pe studenţii dispăruţi.

— Ce au însemnat, de fapt, acele proteste şi acele acţiuni poliţieneşti?

— Voi prezenta un tablou, punctat:

1. A existat o acţiune paşnică de protest;
2. Au existat provocatori;
3. Au existat inacţiuni vădite ale poliţiei;
4. A existat voinţă politică de a fi aşa cum a fost – mă refer la vandalism;
5. A existat un ordin clar de a aresta şi a maltrata;
6. Au existat violenţe, torturi, maltratări în masă;
7. Există voinţă politică de a ascunde sau de a tergiversa cercetările.

— Portivit legii, aveţi dreptul de acces în sectoarele de poliţie sau în penitenciare, atunci când sunt semnale de încălcări ale drepturilor omului. De fapt, în acele zile, accesul a fost restricţionat. Când şi cum au avut loc asemenea cazuri şi ce aţi întreprins?

— Pe lângă funcţia mea de director al IDOM, sunt şi vicepreşedinte al Consiliului Consultativ pentru Prevenirea Torturii, în baza Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva Torturii, la care R. Moldova este parte. Acest mecanism naţional pentru prevenrea torturii funcţionează pe lângă Instituţia Avocatului parlamentar din R. Moldova. Conform legii privind avocaţii parlamentari, membrii Consiliului Consultativ au dreptul să viziteze orice loc unde pot fi deţinute persoane. În timpul evenimentelor din 7 aprilie şi ulterior acelor evenimente, membrii Consiliului Consultativ au avut mai multe refuzuri de acces în Comisariatele de Poliţie, fiind încălcată atât legea, cât şi Protocolul Opţional. Din cauza acestor încălcări grave, au fost prezentate rapoarte complexe instituţiei Avocatului parlamentar. Aceasta, în consecinţă, a solicitat respectarea legislaţiei de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. După mai multe discuţii, accesul devenise mai simplu, însă, anume atunci când a fost extrem de necesar de a preveni torturile aplicate celor reţinuţi, membrii mecanismului naţional nu au avut acces în instituţiile de detenţie preventivă.

— Cum reacţionează organele noastre de forţă şi de drept la observaţiile şi la declaraţiile făcute de experţii europeni din cadrul Parlamentului European şi al Consiliului Europei, prezenţi la Chişinău imediat după proteste?

— De obicei, orice stat/guvern neagă violările drepturilor omului, însă există foarte multe dovezi şi probe care stau la baza rezoluţiilor, declaraţiilor organizaţiilor internaţionale. Aceste probe nu pot fi negate la infinit de către Guvern. În curând, vor deveni cunoscute un şir de decizii CEDO, adoptate în urma evenimentelor din aprilie 2009. Astfel de decizii sunt adoptate doar în bază de probe. Aşa lucrează acest instrument european al drepturilor omului. Atunci, nici guvernul şi nici funcţionarii nu vor mai putea nega sau pune la îndoială corectitudinea unei decizii CEDO.

— Potrivit datelor pe care le deţineţi, câţi tineri au fost omorâţi în timpul protestelor şi ulterior?

— Actualmente, sunt reprezentantul lui Valeriu Boboc la Curtea Europeană. Asupra altor cazuri, soldate cu decese, nu a fost sesizat Institutul pentru Drepturile Omului. Ancheta va trebui să cerceteze toate circumstanţele acestui caz, iar instanţa judecătorească se va pronunţa obiectiv. Este cert că, în orice caz de manifestaţii publice sau de oricare alt gen, statul are obligaţiunea de a proteja viaţa persoanei. Statul va trebui să răspundă în faţa CEDO ce acţiuni a întreprins pentru a proteja viaţa lui Valeriu Boboc.

— Ce efecte a avut aşa-zisa amnistiere, anunţată de preşedintele Vladimir Voronin?

— «Amnistierea», dacă o putem numi astfel, ne arată ce fel de stat de drept avem. Parlamentul poate adopta o lege privind amnistierea persoanelor, şi nu preşedintele ţării. Acest caz ne demonstrează cum funcţionează separaţia puterilor în stat.

Mai mult decât atât, este foarte îngrijorătoare declaraţia unor politicieni privind amnistierea poliţiştilor. Poate amnistiem toate infracţiunile incluse în Codul Penal, comise în acele zile?

— Câte persoane, potrivit datelor pe care le deţineţi, mai sunt închise în penitenciare, în urma protestelor?

— Actualmente sunt deţinute circa 6 persoane, în Penitenciarul nr. 13.

— Cum vor evolua, în opinia dvs., aceste dosare de uzurpare a puterii în stat? Ce probe ar trebui să existe pentru a demonstra astfel de infracţiuni?

— Pentru a dovedi uzurparea puterii în stat e necesar de a fi cumulate probe foarte tari. Nu cred că ar putea fi obţinute, deoarece, pentru a învinui o persoană de tentativă de uzurpare a puterii în stat, e necesar să se demonstreze că era pregătită o altă putere funcţională, care ar putea să o substituie imediat pe cea existentă. Nu sunt un penalist, iar cele spuse constituie opinia mea personală.

— Avocaţii celor închişi spun că nu există probe. Dacă nu există, ar putea fi fabricate?

— Posibil.

— Cunoaşteţi alte cazuri din practica judiciară a R. Moldova sau din lume cu privire la condamnaţi pentru uzurparea puterii?

— Nu cunosc, pentru că, după cum vă spuneam, nu sunt un penalist. Elementar, nu le-am studiat, iar la anumite exemple la care fac trimitere unii guvernanţi, fiind preluate din istoria recentă a unor state ex-sovietice, nu vreau să mă refer.

— Cum sunt investigate cazurile de tortură, comise de poliţişti? Cum se întâmplă că procuratura, cea care este obligată să supravegheze felul în care este respectată legea în stat, refuză să intenteze dosare poliţiştilor responsabili de cazurile de tortură, înregistrate în comisariatele de poliţie?

— Numai avocaţii, în colaborare cu IDOM, au depus 18 plângeri pe fapte de maltratări ale persoanelor în urma evenimentelor din aprilie 2009. Dispunem de informaţie că ar fi înregistrate peste 80 de plângeri la Procuratura Generală şi la Procuratura Militară. Din anumite surse se cunoaşte că, la ziua de azi, a fost pornit doar un singur dosar penal pe faptul maltratărilor comise de angajaţi ai organelor de forţă. Până în prezent, nu ne-a fost comunicat despre pornirea urmăririlor penale nici pe un singur dosar, din cele 18 preluate de IDOM împreună cu avocaţii. Înţelegem că este dificil de a stabili exact cine anume a torturat, a maltratat, a supus tratamentelor inumane şi degradante persoanele reţinute în urma acelor evenimente, dar pornirea urmăririi penale, investigaţia corectă şi imparţială, e necesar să fie făcută primordial. Este îngrijorător faptul că, în anumite cazuri de maltratări, pe care au fost depuse plângeri la procuratură, fiind indicate date exacte, numele celor care au bătut persoana, circumstanţele în care s-au produs aceste abuzuri, locul, biroul, martorii oculari, nu au fost pornite dosare penale nici până în prezent. Voinţa politică cred că influenţează direct asupra cercetării acestor cazuri. Mai mult decât atât, în mai multe cazuri, victimele declară că au fost maltratate de poliţişti de rang destul de înalt. Şi mai îngrijorător este faptul că aceşti poliţişti activează şi în continuare, ocupând aceleaşi funcţii de răspundere, destul de înalte, fiind la «straja vieţii şi securităţii cetăţenilor».

O mare parte dintre petiţionarii IDOM nu doresc să depună plângeri împotriva maltratărilor din timpul evenimentelor din aprilie 2009, din considerente de securitate pentru viaţa şi suguranţa lor.

— Ce impact ar putea avea campania electorală pentru anticipate asupra dosarelor Gabriel Stati, Sergiu Mocanu, Netaniahu, Mătăsaru?

— Sigur că partidele politice de opoziţie vor folosi aceste nume ca exemple de funcţionare a unui stat lipsit de drept. În aceste dosare e mult mai importantă voinţa politică decât probele şi legea.

— Mai multe ONG-uri au elaborat şi au propus o Foaie de parcurs pentru reconciliere naţională, ieşire din criză şi integrare europeană. Cum a fost perceput acest document de actorii politici, de reprezentanţii guvernării, responsabili de actuala criză?

— Nu cunsoc vreo oarecare reacţie a autorităţilor naţionale, însă ştiu că anumite sctructuri internaţionale au considerat acest document foarte important, deoarece e unul elaborat de un şir de experţi, organizaţii civile care cunosc diverse domenii, subtilităţi şi reguli de joc din R. Moldova. Foaia de parcurs a fost luată la baza anumitor politici care vor fi aplicate în raport cu R. Moldova în viitor.

— Cât de frecvent aveţi senzaţia că trăim într-un stat în care lumea este separată în două: unii vorbesc şi spun lucruri importante, iar cei cărora le sunt adresate aceste mesaje nu le aud, de parcă ar fi surzi?

— După evenimentele din aprilie, mereu cred că e anume aşa. Sper şi sunt sigur că lucrurile ar putea fi schimbate, în termen scurt. Există destule premise ca aceste schimbări să se producă.

— E vreo ieşire din această stare?

— Alegeri democratice. Reguli de joc foarte clare pentru toţi. Supremaţia Legii. Stat de drept.

— Cum a fost dialogul IDOM cu instituţiile locale şi străine la începutul lunii aprilie? Care dintre ele v-au auzit şi care v-au ignorat?

— IDOM, împreună cu alte organizaţii din domeniul apărării drepturilor omului, a bătut alarma la violările grave care s-au produs în R. Moldova în aprilie 2009. Au fost depuse un şir de apeluri urgente la diverse structuri internaţionale cum ar fi Comisarul European pentru Drepturile Omului, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, ONU, OSCE, Uniunea Europeană, Comitetul European pentru Prevenirea Torturii, tratamentelor inumane şi degradante şi altele. Sigur că nu imediat, dar toate aceste structuri au reacţionat. Este importantă reacţia lor, deoarece acestea sunt nişte structuri mari, complexe, având şi un cuvânt greu de spus. Astfel, reacţiile acestor instituţii s-au soldat cu Rezoluţia Uniunii Europene, cu un raport al Comisarului European pentru Drepturile Omului şi cu multe alte intervenţii, care au constatat aplicarea torturilor în masă, cerând Guvernului R. Moldova să investigheze foarte corect fiecare caz în parte.

Presiunile acestor documente internaţionale vor motiva Guvernul să examineze cazurile corect, deoarece R. Moldova are anumite angajamente internaţionale la capitolul respectării drepturilor omului. Nerespectarea acestora poate conduce nu doar la pierderea imagiinii statului pe plan internaţional, ci se poate solda şi cu efecte financiare importante, luând în considerare şi criza existentă.

Cât priveşte dialogul cu istituţiile din R. Moldova, IDOM a depus mai multe demersuri la diverse instituţii. Oficial, conform legii, am şi primit unele răspunsuri de la Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul Instituţiilor Penitenciare, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii şi de la Procuratură. Ar trebui să mai ţinem cont că societatea civilă, calitatea de membru a R. Moldova în diverse structuri internaţionale au contribuit, pe parcursul acestor ani, la adoptarea unui şir de acte normative democratice. Stăm mai rău la capitolul implementării şi realizării lor, dar, în anumite situaţii, deţinem toate pârghiile legale pentru a cere statului să elimine sau să repare violările drepturilor omului admise de structurile sale. Sigur că aceste acţiuni sunt strâns legate de voinţa politică, dar, într-un stat de drept, cu obligaţiuni internaţionale destul de importante, dispunem şi de alte mecanisme, cum ar fi CEDO.

— După situaţia din aprilie, ce ar trebui schimbat în legislaţia din R.Moldova şi în mecanismul de implementare a acesteia? Aţi avut parte de intimidări în perioada protestelor?

— IDOM nu a fost supus intimidărilor directe în perioada protestelor din aprilie 2009 şi după desfăşurarea acestora, deoarece organizaţia noastră nu a fost implicată în vreun fel, fiind o instituţie independentă, apolitică, ce îşi propune protejarea drepturilor omului. Însă, după ziua de 7 aprilie, atunci când numeroase persoane veneau la IDOM pentru a depune plângeri în urma maltratărilor şi a reţinerilor ilegale, oficiul a început să fie supravegheat de anumite persoane necunoscute, care urmăreau la intrare cine vine, când vine şi când pleacă de la noi.

Legătura telefonică a început să funcţioneze foarte prost, chiar şi mobilul meu personal, sunt sigur, era şi mai este interceptat. Atunci când am anumite discuţii importante cu anumite persoane în legătură cu evenimentele din aprilie, descopăr o legătură foarte proastă sau sunt nevoit să sun de 5-6 ori, ca să dau de acea persoană. Deseori, după ce încep convorbirea, aud un semnal electronic în telefon. E un semnal pe care nu-l aveam până la evenimentele din aprilie 2009.

— Când aţi înţeles că vreţi să vă dedicaţi activitatea drepturilor omului şi de ce?

— De fapt, lucrez de peste 10 ani în domeniul apărării drepturilor omului. Eram încă student când am început să fac voluntariat la Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, unde am activat 9 ani de zile. Vroiam să schimb ceva în societate, fiind tânăr şi ambiţios. Vroiam să ajut oamenii care au nevoie de ajutor. Am o mare satisfacţie atunci când pot face un bine unui om care a suferit sau este în incapacitate de a se apăra singur.

O motivaţie puternică de a continua şi a dezvolta domeniul apărării drepturilor omului a fost o decizie CEDO, într-un caz reprezentat de mine, pe când aveam doar 23 de ani. Am participat la diverse programe legate de apărarea drepturilor omului. Am făcut diverse cursuri în domeniu, am absolvit Cursul Avansat în Drepturile Omului din Polonia, la care am studiat un an şi jumătate. De peste 2 ani, împreună cu mai mulţi apărători ai drepturilor omului cu o experienţă vastă în acest domeniu, am fondat IDOM.

De obicei, lucrăm cu cele mai vulnerabile categorii de persoane, pe care ştiu că sunt foarte puţini cei care le pot ajuta şi apăra. Acest fapt mă motiveză foarte mult să-i ajut pe cei care au nevoie de apărare şi nu-i pot lăsa pe aceşti oameni, cărora li se violează încontinuu drepturile omului, în voia sorţii. Îmi place mult lucrul pe care-l fac cu colegii şi am o satisfacţie morală enormă în urma fiecărui succes în domeniul apărării drepturilor omului.

— Cum calificaţi o nouă zicală apărută în Moldova: «Printre ONG-uri sunt multe SRL-uri»?

— Îmi dau bine seama că nu există «fum fără foc», sunt diverse ONG-uri, care au diverse scopuri.

Un ONG, în sensul adevărat al cuvântului, ai cărui membri sunt oameni capabili să-l gestioneze corect, fără a se abate de la normele legale, statut, etică şi conduită, nu va ajunge în situaţia în care va fi asemănat cu un SRL. Cei care finanţează ONG-urile ar trebui să evalueze activitatea acestora şi să ceară de la ele asigurări că sursele financiare vor fi folosite în conformitate cu legea. Există diverse modalităţi de a verifica un ONG, pentru a constata dacă acesta este sau nu un SRL. Organizaţiile internaţionale, donatorii ce finanţează ONG-urile impun anumite reguli de supraveghere, comandă audite, evaluări ale activităţilor şi ale utilizării resurselor pentru a evita transformarea ONG-ului în SRL. În cazul în care există dovezi că un ONG s-a transformat într-un SRL, nu mai există şanse pentru acest ONG-SRL să mai obţină finanţări de la donatori.

Dar, în acest sens, trebuie neapărat să ţinem cont de anumite pârghii ale statului, care pot cerceta şi intimida anumite ONG-uri pentru a declara că sunt SRL-uri, de fapt pentru a pune capăt criticilor dure ale acestora la adresa statului. Consider că statul trebuie să se implice în activitatea unui ONG doar în cele mai grave cazuri, când există dovezi sigure ca sunt încălcate anumite norme legale, altfel aceste cercetări şi intimidări vor fi calificate ca presiuni asupra societăţii civile.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.