Principală  —  Interviuri   —   2000 de zile prin judecăţi

2000 de zile prin judecăţi

285-urecheanInterviu cu liderul AMN, Serafim Urechean, vicepreşedinte al Parlamentului

 

 

— Vi s-a reproşat în presă că cei 60 de ani pe care-i aveţi ar fi prea mulţi pentru a mai face politică. Ce ziceţi?

— Unii îmbătrânesc la 30 de ani, alţii nici la 60. Eu cred că cei care umblă cu astfel de idei se supraapreciază pe sine. Pur şi simplu. Mai uitaţi-vă ce se întâmplă în lume… Parlamentari europeni, şefi de state, şefi de guverne unde nu vârsta este scoasă în prim-plan. Aşa că chestia asta este mai mult un răcnet de modă nouă moldovenească.

— Este politica un business? Voronin a ajuns miliardar fiind în politică. Şi nu doar Voronin s-a îmbogăţit pe contul politicii…

— Este o anomalie ceea ce se întâmplă în R. Moldova. În acest sens, nu avem nimic în comun cu Europa. Dacă, în cazul balticilor, să zicem, un lider sau un partid politic care s-a compromis nu mai are nicio şansă să fie votat, la noi moda e alta, cu traseisme, tranzitisme, cumpărări sau vânzări de locuri pe alte liste şi, evident, cei care ajung pe aceste căi în politică vin ca să-şi bată buzunarele.

— Ce afaceri practicaţi, dincolo de politică?

— Eu înţeleg că, odată cu anii, oamenii se schimbă, pentru mulţi se schimbă şi valorile, pentru mine, însă, ele au rămas constante. Bunurile familiei Urechean au fost luate încă în 1949, atunci când peste 70 de familii din neamul Urechean au fost duse în Siberia. Dacă Urechean ar fi luat de la stat măcar o ţintă ruginită, Voronin la sigur că mă punea la dubă fără nicio remuşcare, pentru că a avut intenţia să-mi curmeze viaţa, să-mi ia libertatea, dar vorba ceea, «nu mor caii când vor câinii». Locuiesc ca şi mai înainte, la acelaşi etaj 6, în acelaşi bloc în care locuiam şi pe când eram primar general al Chişinăului, nu am venit în politică pentru averi şi bogăţie, că dacă le vroiam, băteam palma cu Voronin, că au existat diferite propuneri, şi trăiam pentru Urechean.

— Şapte ani la Primărie şi cinci în Parlament. Unde v-aţi simţit mai comod?

— La Primărie lucrurile sunt mult mai concrete. Eu sunt tehnocrat. Sunt inginer-constructor, economist, doctor habilitat în economie, până şi teza de licenţă este în «managementul municipal şi infrastructura socială». Aşa că, la Primărie, m-am simţit în apele mele. Şi rezultatele acolo se văd altfel. Numai cele două din trei menţiuni ale Consiliului Europei – Drapelul de Onoare şi Placheta de Aur (1999 şi 2003) – despre câte vorbesc… S-au făcut foarte multe pentru dezvoltarea capitalei… Catedrala Naşterii Domnului, Clopotniţa Învierii, Aleea Clasicilor, Şcoala Berezovschi – cea mai mare din Europa, cu 2500 de elevi, zeci de alte şcoli, policlinici, magazine, pieţe, bulevarde, prospecte… bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Alba-Iulia, Piaţa Unirii, strada Bucureşti, strada Ismail, care a costat bugetul 26 milioane de lei, pe când comuniştii numai pentru strada Pan Halippa au trecut la «cheltuieli» 146 milioane de lei. Eu cu 146 de milioane asfaltam jumătate de oraş. În 50 de ani de putere sovietică în Chişinău au fost construiţi 400 km de linii de troleibuz; noi, în 7 ani, cât am fost la Primărie, am construit 120 km. Dacă mai eram la Primărie, aveam continuat bulevardul Mircea cel Bătrân şi linia de troleibuz până în sectorul Râşcani, garantat am fi avut linia de troleibuz spre Stăuceni, Sângera, conexiunea de troleibuz Ciocana—Botanica… Mi se rupe inima când văd în ce hal a ajuns Valea Morilor. Dar Stadionul Republican? Dar Circul? E o mare batjocură ceea ce au lăsat în urma lor comuniştii. Dacă aş fi fost la Primărie, le aveam azi pe toate…

— În alegeri s-a promis că Voronin va fi judecat pentru fraude şi delapidări. De ce nu avem niciun dosar împotriva clanului Voronin? Sau nu e momentul «potrivit», ca şi în cazul Decretului Ghimpu?

— Nu e chiar aşa. Deja sunt intentate mai multe dosare penale, numai că Voronin, în toate afacerile murdare pe care le-a făcut, a şters, mai ales înainte de plecare, toate urmele. Ca să nu admitem erori, aşa precum o făcea Voronin, vom merge pe calea strict juridică şi nu politică, în ceea ce avem de condamnat. Voronin va fi, bineînţeles, tras la răspundere. Eu, personal, intenţionez să-l acţionez în judecată, după «cazul Stati», pentru acele 2000 de zile pe care le-am umblat prin judecăţi, fiind învinuit, abuziv, la comanda tovarăşului Voronin. Mai am 4 dosare în judecată, legate de interceptarea convorbirilor telefonice, aşa că, în timpul apropiat, opinia publică va avea ocazia să afle despre multe lucruri din perioada guvernării Voronin.

— Lumea zice că dosarele în cazul familiei şi anturajului Voronin sunt un fel de «pokazuhă».

— Nu cred că e vorba de «pokazuhă». Dosarele în care e implicată familia Voronin sunt destul de complicate. Să luăm chiar cazul cu cele 60 de milioane, pe care Voronin-junior le-a cheltuit pentru plăceri, distracţii şi cadouri, fără să plătească statului impozite. Care a fost reacţia familiei? Au alergat repede la CEDO, ca să fie protejaţi. De aceea, în examinarea dosarelor marilor demnitari trebuie să fim foarte atenţi, ca să judecăm cu dovezi, fără emoţii.

— Dosarul Heroina. Cum de a rămas neatins Papuc şi alţii, toate, până la urmă, fiind trecute pe capul unui biet şofer?

— Dar cum să nu rămână, dacă acolo erau implicaţi toţi acei care aveau obligaţia să lupte cu traficul de droguri? Nu e simplu să pui capăt unui dosar de acest gen, unde s-au învârtit bani foarte mari. Dar eu nu cred că s-a pus punct în dosarul Heroina.

— De ce merg lucrurile atât de greu în dosarul 7 Aprilie? Niciun condamnat, deşi a trecut anul… Sau credeţi că ideea unui monument în faţa Parlamentului rezolvă totul?

— Eu nu aş vrea să comentez problema cu monumentul, mai ales că, în ultimul timp, unii optează pentru monumente, alţii împotriva lor. Eu pledez pentru a face, şi nu pentru a distruge, numai că fiece pas trebuie gândit foarte bine, cu perspectivă, ca peste câţiva ani să nu vină alţii cu ideea că un monument sau altul este de prisos. Cât priveşte soarta dosarului 7 Aprilie, cred că, în R. Moldova, au rămas în funcţii destule forţe influente, mă refer la organele de drept, în care comuniştii şi-au infiltrat oameni de încredere, care au grijă să împiedice mersul anchetei.

— Al cui e, totuşi, procurorul general? S-a vorbit că ar fi existat un târg între AMN şi PDM, cu implicarea lui Plahotniuc…

— Nu. Procurorul este o înţelegere de compromis între toate componetele AIE. S-a dorit ca procurorul general să fie o persoană mai independentă politic, un foarte bun specialist şi care să nu fie din acelaşi circuit al Procuraturii, din garda lui Voronin. Au fost examinate foarte multe candidaturi, dar formula de compromis la care s-a ajuns a fost dl Zubco. Şi din momentul în care a întrunit toate cele 53 de mandate, pe care le are Alianţa, cred că «problema procurorului» nu trebuie să mai deranjeze pe nimeni. Procurorul este al Republicii şi el trebuie să se conducă în activitatea sa doar de lege.

— Ce relaţii păstraţi cu Larga Dumneavoastră de baştină? Ca om prosper şi persoană publică, aveţi nişte obligaţii asumate faţă de ea?

— Deşi sunt plecat de mult, nu m-am rupt niciodată de satul meu de baştină. Împreună cu fratele meu, Alexandru, care e inginer la Larga, suntem implicaţi în reconstrucţia bisericii din sat, e singura biserică din lemn şi sunt ctitorul acestui sfânt locaş din Larga mea de naştere.

— Ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani pentru satul moldovenesc şi trebuie urgent recuperat?

— Satul moldovenesc de azi mi-aminteşte de poezia «Sat uitat» a lui Andrei Lupan. Intri în satele noastre şi-ţi vine să urli de durere şi de tot ce se întâmplă acolo. Oamenii de la sate au fost prostiţi şi exploataţi politic. Mai mult nu li s-a acordat nicio atenţie satelor noastre. Totul a rămas la nivel de declaraţii: drumuri distruse, medicina distrusă, casele de cultură distruse şi ele, şcolile în delăsare, toată infrastructura la pământ, iar gazificarea, adusă cu chiu – cu vai până la intrarea în sate, a fost o afacere dubioasă a comuniştilor, făcută şi ea pe banul şi sudoarea omului de la sat. Satul moldovenesc, dacă ne doare inima pentru el, trebuie să aibă toate serviciile sociale: apă, canalizare, drumuri, locuri de muncă… toată infrastructura socială, ca omul să aibă condiţii de viaţă acolo unde trăieşte şi să nu le caute în altă parte.

— De ce nu vin investiţii în agricultură? Pământuri minunate avem, frontieră cu UE, forţă de muncă berechet… Ce nu avem?

— Atât timp cât vom avea în viaţa politică comunişti, atât va exista şi reticenţa investitorilor, care fug de comunism ca dracul de tămâie. Dacă electoratul nostru va înţelege acest lucru şi după anticipatele din toamnă la guvernare se vor menţine forţele democratice, lucrurile se vor schimba în bine. Noi am provocat deja interesul Europei şi al lumii occidentale faţă de Moldova, există o serie de proiecte ambiţioase în relaţia cu UE: liberalizarea regimului de vize, micul trafic de frontieră, statutul de membru-asociat al UE, implicarea Occidentului în soluţionarera diferendului transnistrean… Toate aceste lucruri vor schimba perspectivele de dezvoltare ale R. Moldova, inclusiv ale satelor. Marea problemă a investitorilor străini este corupţia de stat în R. Moldova. Din orice investiţie comuniştii au cerut «procent». Îmi amintesc că, pe când eram la Primărie, unui investitor german care a vrut să învestească în construcţia unei staţii electrice la Chişinău i s-a pus condiţia în cabinetul unui mare funcţionar de la guvern: «25% sunt ale noastre». Scuzaţi, vă rog, 25% dintr-un proiect de 250 milioane de euro e o sumă, nu? Această practică, din păcate, mai rămâne şi astăzi.

— Ce nu a reuşit să facă AIE până acum, fiind la guvernare?

— Mai multe nu a reuşit, dar nu pentru că nu a dorit sau nu a ştiut ce să facă. Criza mondială a fost suplimentată, în cazul Moldovei, de cea politică, plus sabotajul comuniştilor la alegerea preşedintelui şi, în consecinţă, referendum şi noi alegeri anticipate, plus inundaţiile de ultimă oră, care au venit peste Moldova. Mai important, cred eu, ar fi să spun, însă, altceva. În aceste condiţii deloc simple, noi am reuşit să menţinem unitatea AIE, cu toate că am fost şi rămânem foarte diferiţi. R. Moldova a devenit, în sfârşit, accesibilă Europei şi Occidentului. Lumea s-a întors cu faţa spre noi, suntem auziţi, suntem sprijiniţi şi sper să reuşim, graţie acestei unităţi, să dăm populaţiei speranţa şi încrederea într-o viaţă mai bună.

— Acum un an,  ziceaţi că populaţia va resimţi efectul noii guvernări în maximum trei ani. Unul s-a dus. Azi ce credeţi?

— Comuniştii ne-au lăsat o moştenire dramatică, minus 6% PIB, în loc de plus 6% – diferenţă de 12%, ceea ce înseamnă un deficit bugetar de 8-9 miliarde de lei. În această situaţie, dacă rămâneau comuniştii pentru un alt mandat la guvernare, intram în prăpastie, pentru că nu am fi avut deschiderea pe care o avem din partea Occidentului. Datorită acestui fapt noi menţinem salariile, pensiile… Da, ele nu au putut fi majorate, dar nici nu au fost micşorate. Uitaţi-vă ce se întâmplă în România sau în Grecia, Spania, în mai multe state europene lovite de criză. Graţie partenerilor noştri externi noi am reuşit să depăşim această situaţie dramatică, veniturile la buget se stabilizează şi sperăm ca, spre sfârşitul acestui an, să putem majora pensiile, iar ulterior şi salariile. Planurile noastre rămân curajoase în continuare.

— Când a fost mai bine pentru AMN, în opoziţie sau la putere?

— Şi la putere, şi în opoziţie AMN a fost forţa care i-a curăţat partidei democrate drumul spre guvernare. Şi nu din 2005, ci încă din 2002, când S. Urechean, singurul dintre membrii guvernului, a votat împotriva eliminării Istorieri Românilor şi a Limbii Române din curricula şcolară. M-a costat, ce-i drept, funcţia de membru al guvernului, deoarece după o lună de zile s-au făcut modificări la Legea privind statutul municipiului Chişinău şi am fost eliminat din guvern. Dar acest lucru nu m-a întristat, dimpotrivă, m-a onorat. În 2003 AMN dădea prima lovitură de graţie partidului Voronin, eu fiind reales în funcţia de primar general al Chişinăului din primul tur, cu 54 la sută din voturi, având 7 contracandidaţi. Şi era în perioada în care comuniştii erau pe culmea slavei. Voronin nu folosise atunci împotriva Primăriei doar aviaţia şi tancurile.

— PDM a afişat mereu faptul că fără el nu ar fi existat AIE. Care-i rolul AMN în Alianţă?

— Vă răspund, dar cu o mică retrospecţie. La parlamentarele din 2005, Blocul Moldova Democrată, pe care-l iniţiasem, a adus în Parlament 34 de mandate, şi dacă nu am fi avut parte de specificele trădări moldoveneşti, noi puteam pune punct guvernării comuniste în R. Moldova încă în 2005. Ceea ce nu am reuşit să facem, însă, la nivel naţional în 2005, am făcut-o la nivel local în 2007. Prin consolidarea forţelor democratice din Moldova, noi le-am luat comuniştilor 21 de raioane din 32. Crearea alianţelor postelectorale din aprilie şi iulie 2009 sunt o reflecţie a acelor majorităţi pe care AMN a reuşit să le creeze preelectoral în 2005 şi postelectoral în 2007. Modelul de guvernare de după iulie 2009 este unul destul de reuşit şi noi credem că în R. Moldova perspectiva este cea a guvernărilor de coaliţie. Cu condiţia că renunţăm la acel specific moldovenesc de trădare, care e puţin şi balcanic, şi estic, şi, pe alocuri, vestic.

— Ce se întâmplă în AMN? Exod la Soroca, evadări la Căuşeni, mai nou, în Parlament. De ce pleacă lumea? Ori cineva «sapă» sub AMN ?

— Că se sapă sub AMN, eu declar cu toată responsabilitatea că «da». Cu regret, există imixtuni chiar din partrea unor colegi din AIE. Oamenii sunt cumpăraţi, chemaţi la birou, trataţi cu cafele, ceaiuri şi aşa mai departe, aşa după cum avem «cazul Sorocii», când dl Martâniuc a fost chemat de trei ori şi «convins» să treacă de partea unei alte formaţiuni din cadrul AIE. La Căuşeni, AMN nu mai avea relaţii cu organizaţia de acolo din decembrie 2009, iar trâmbiţările în jurul acestor cazuri la unele posturi de televiziune, zis independente, scot tot mai mult în faţă patronii pe care-i slujesc. Mă tem că această modă de gândire moldovenească în politică s-ar putea să ne facă mult mai multe probleme decât gândesc unii. În loc să ne coordonăm eforturile şi să lucrăm pe câmpul electoral al comuniştilor, unii au deschis târguri în interiorul AIE. Şi atunci mă întreb dacă nu cumva cineva se gândeşte să devină «salvator al naţiunii», model 2005, adică să facă după alegerile anticipate din toamnă o alianţă de guvernare împreună cu comuniştii.

— Şi plecarea lui Untilă a fost un proiect politic provocat din afară?

— Pe mine puţin mă deranjează Untilă. Dar Untilă este cel care, încă în 2006, a avut o întâlnire enigmatică cu Voronin. Nu e greu de presupus ce s-a vorbit acolo. Lucrurile s-au developat ceva mai târziu, când tovarăşul Untilă cu încă un preşedinte de raion au început să poarte prin barurile din Chişinău unii lideri ai organizaţiilor teritoriale AMN şi să-i organizeze pentru preluarea «drapelului partidului» la congresul ordinar din decembrie 2009 şi «reprofilarea» AMN. Nu a mers. Da, noi avem acum această mică problemă cu lingura asta de dohot în butoiul cu miere. Dar vom reuşi să igienizăm situaţia în partid şi, ca forţă care a deschis calea spre putere partidelor democrate, vom continua să mergem înainte.

— De ce nu v-aţi împăcat niciodată cu Voronin? Nici cât aţi fost la Primărie, nici după?

— Eu nu am de împărţit nimic cu Voronin. Ne cunoaştem de prin 1980. Până în 2000-2001 am fost în relaţii destul de bune, chiar prieteneşti, pe alocuri. Avea unele calităţi omeneşti foarte bune, pe care le-a pierdut după venirea în funcţia de preşedinte al R. Moldova. A devenit extrem de orgolios, cu multă iubire de sine, din care cauză şi-a pierdut toţi prietenii. Nu a rezistat ispitelor puterii, lucru care, de altfel, se întâmplă şi cu unii lideri din cadrul AIE.

— Comuniştii trebuie sau nu scoşi în afara legii?

— Comuniştii trebuie scoşi în afara legii, dar prin votul populaţiei. Noi construim un stat de drept, noi vrem să devenim membri ai UE, în care există reguli de joc, de aceea nu putem da jos o dictatură comunistă printr-o nouă dictatură, fie ea şi democratică. Aşa că trebuie să lucrăm cu populaţia, s-o convingem să nu-i voteze şi să-i aducem la faliment. Aşa trebuie de luptat cu comuniştii.

— Ce-i cu acest liderism intransigent în cazul unei coaliţii de guvernare? Până şi inundaţiile au ajuns să fie subiect de dispută între liderii AIE. De ce?

— Acest liderism vine, cred eu, din lipsa de experienţă politică, dar s-ar putea să vină şi dintr-un moft moldovenesc de a-ţi da aere şi importanţă, oriunde şi oricând. Eu nu am fost niciodată tentat şi nici nu am de gând să particip la astfel de jocuri. Din momentul în care am resimţit această stare de «concurenţă politică» în zona inundaţiilor, eu m-am retras şi am încercat să fiu de folos oamenilor din aceste zone fie prin deciziile adoptate la nivel de Parlament, fie prin ajutoarele acordate pe linia partidului, fără să pretind să fiu arătat la televizor. Noi nu vrem să facem imagine partidului nostru pe contul acestei mari drame prin care trece poporul. În mod normal, orice mesaj, apel la sprijin, ajutor trebuia să fie din partea Alianţei de guvernare, şi nu din partea unui sau altui partid.

— Ce i-ar folosi mai mult Alianţei ca să devină «beton»: un viitor preşedinte din cadrul Alianţei sau din afara ei? Ori o schimbare de configuraţie — dacă «da», cu cine sau fără cine?

— Nu cred că ar exista azi cineva care ar răspunde univoc la această întrebare. Eu cred că, la fel ca şi în cazul procurorului general, e nevoie de o candidatură de compromis. Nu vreau să zic, dacă numaidecât din interiorul Alianţei sau din afară, dar această candidatură trebuie să reprezinte în mod egal toate partidele din Alianţă. Nu exclud şi faptul ca această candidatură să fie discutată şi sprijinită şi de partide extraparlamentare, dar care au doctrine similare şi sprijină programul de guvernare al Alianţei.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG
Foto: Arhiva personală a lui Serafim Urechean