Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   ZdG - la sanatoriu cu…

ZdG – la sanatoriu cu Sebastian Morari

Nu a mai putut răbda birocraţia şi corupţia, a ieşit din casă şi a pornit la drum. De la Vălcineţ, Călăraşi, până la Chişinău sunt vreo 66 de kilometri. Nu e atât de mult pentru un om viguros, plin de puteri. Dar pentru unul de 82 de ani, care poartă în spate, uneori ca pe o povară, viaţa trăită, cum o fi fiind un drum de 66 de kilometri?
În acea zi, Sebastian Morari şi-a zis că, pentru el, nu mai contează că din satul său natal până la Chişinău sunt 66 de kilometri. Nu contează cât de greu poate fi acest drum la ai săi 82 de ani. Important i se păru să meargă până în pânzele albe şi să descopere de ce, şi după trei ani de lungi aşteptări, aşa şi nu poate beneficia de un bilet pe gratis la un sanatoriu, aşa cum promite şi cum prevede legislaţia R. Moldova. Dacă în trei ani aşa şi nu l-a ajuns rândul, cine oare s-o fi odihnit la sanatoriu în locul său?

Ajuns la Chişinău, nu s-a dus la vreun Minister, la Guvern sau pe la vreun Sindicat. A venit la Ziarul de Gardă, la Ziarul Nostru, cum îi place să spună atunci când vorbeşte despre ZdG. La redacţie, semeţ şi cu demnitate ne-a avertizat că dacă şi noi nu îi vom face dreptate, el nu va mai avea nicicând încredere în nimeni şi în nimic. „E un caz de corupţie, simt asta. Pot să renunţ şi la această odihnă, doar să mă ajutaţi să aflu cine şi în ce condiţii s-a ales cu biletele mele la sanatoriu”, ne-a explicat cu răbdare cititorul. Într-un moment, ne-a zis chiar că nu va pleca din redacţie fără un rezultat clar, fiind gata şi să înnopteze aici. Totuşi, până la urmă, nu a rămas pe noapte, plecând ca să revină. S-o fi gândit: cum să rămână aşa, dintr-un protest, când acasă îl aşteaptă Irina, nevasta sa dragă, mama celor şase copii ai lor?
În cele câteva zile de la vizita lui Sebastian Morari la redacţie au urmat numeroase convorbiri telefonice ale reprezentanţilor ZdG cu Direcţia Asistenţă Socială din Călăraşi, dar şi cu responsabili din cadrul Ministerului Sănătăţii, Protecţiei Sociale şi Familiei. După toate discuţiile, constatam că acest caz al lui Sebastian Morari, bărbatul de 82 de ani care, de trei ani, aşteaptă un bilet de odihnă şi tratament la un sanatoriu, unde ar merge cu soţia sa, Irina, nu este unul singular. Sute de oameni bătrâni şi bolnavi aşteaptă un fel de mană cerească, promisă de statul R. Moldova, consfinţită prin lege… Această mană cerească, în cazul lor, se numeşte un bilet la sanatoriu. La 21 octombrie, se împlinesc exact trei ani de când Sebastian Morari a plecat la Călăraşi, unde s-a înscris într-un rând oficial pentru a beneficia de un bilet de tratament şi odihnă la un sanatoriu. I s-a spus că are dreptul la un astfel de bilet o dată la trei ani. Aşa cum, pe 21 octombrie 2018, se împlinesc trei ani de când aşteaptă să-i vină rândul, s-a adresat la Asistenţa Socială, după bilet. Acolo i-au spus că aşteptările sale vor continua, deoarece rândul e mare, ar mai fi cam 157 de persoane n faţa sa, iar bilete vin puţine, să le numeri pe degete.

Cât oare poate rămâne în aşteptare un bătrân de 82 de ani, care nu a beneficiat nicicând de pomana statului? Peste un an, va face 83, poate atunci? La insistenţele ZdG de a afla răspunsuri la întrebările lui Sebastian Morari, marţi, 16 octombrie, ni s-a transmis să, în decembrie, decembrie a acestui an, omul ar putea ajunge la sanatoriu, dacă, bineînţeles, acceptă. „Decembrie e o lună grea pentru noi. E frig, ieşim mai greu din casă…”, ne-a spus obosit Sebastian Morari. A doua zi, cei de la Ministerul de resort identificaseră o soluţie, pentru luna mai a anului viitor. „La anul?” – ne întrebă dl Sebastian. Până la anul o fi mult sau puţin pentru un bătrân de 82 de ani care nu a fost nicicând la un sanatoriu, dar care, de trei ani, visează să-şi ducă nevasta încolo.

Vom reveni la acest caz şi în zilele următoare. Deocamdată, ştim cu siguranţă că azi, joi, 18 octombrie, Sebastian Morari, din Vălcineţ, aşteaptă poştaşul care-i aduce Ziarul Nostru. Şi-a luat de pe raft lupa cu care reuşeşte să citească chiar şi cu ochiul în care vederea i s-a păstrat doar în proporţie de 38%. Va căuta să afle dacă cei de la ZdG nu l-au dezamăgit, aşa cum l-au dezamăgit mai multe instituţii ale statului, plătite să-i facă mai uşoară viaţa şi bătrâneţea.