Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: Zbuciumul Alianţei regenerează…

Victor Moşneag: Zbuciumul Alianţei regenerează comunismul

Alianţa pentru Integrare Europeană îşi trăieşte ultimele clipe. Atacurile subtile, ironiile fine sau acuzaţiile cu iz de subînţeles din ultimele luni, arată adevărata atmosferă din cadrul ei. Cât vor dura aceste ultime clipe, rămâne de văzut, cert este că, după viitoarele alegeri, aceste 9 luni de mariaj ale liberalilor şi-ar putea pune amprenta pe situaţia din viitorul Parlament.

„Sunt probleme în Alianţă. Sunt convins că electoratul va taxa la alegeri unele partide din AIE, pentru că 20 de ani am stat cu capul plecat şi nu am obţinut nimic de la Rusia, iar ţările Baltice au stat cu capul sus şi sunt în UE”, a declarat recent preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, ca răspuns la faptul că ceilalţi lideri ai AIE s-au expus răspicat în favoarea prezenţei militarilor moldoveni la parada militară de pe 9 mai de la Moscova, pe când el se declarase împotrivă. Este pentru prima dată după crearea Alianţei de guvernare când unul dintre fruntaşii săi admite fără ocolişuri că în cadrul AIE nu e totul roz, aşa cum unii încearcă să spună. Alianţa a avut, are şi, cu siguranţă, va avea din ce în ce mai multe probleme, pentru că alegerile se apropie, iar fiecare politician trage la turta sa.

Nici un partid din cele 4, care formează încă AIE, nu a dorit până acum şi probabil încă nu doreşte să facă primul pas spre destrămare, deşi mulţi au avut şi încă mai au multe de obiectat. Decizia e logică: dacă unul din cele 4 partide ar fi declarat că vrea să iasă din AIE, ar fi fost taxat de electorat, pentru că oamenii ar fi considerat gestul ca unul de înaltă trădare. Or, aceste patru partide au fost mânate în gestul lor de alipire de ura împotriva comunismului (cel puţin în percepţia oamenilor).

Când va veni sfârşitul AIE, depinde de tactica pe care o vor prefera partidele în ajun de alegeri. Pentru a nu putea fi acuzate că au provocat destrămarea Alianţei, cred că AIE va rezista până la alegeri, iar după ele, nu va mai guverna ţara în această formulă. Timpul petrecut împreună le-a fost deajuns. Interesele şi doleanţele celor 4 partide sunt diferite, aproape iremediabil.

Aceste 9 luni de activitate ale AIE au lămurit lucrurile şi, cred, au deschis alte drumuri pentru viaţa de după viitoarele alegeri. Cele patru partide au conştientizat multe, iar acest lucru ar putea schimba raportul de forţe din viitorul Parlament. După toate săgeţile trimise unul altuia, pare greu de crezut că PL va accepta o viitoare coaliţie cu PD, spre exemplu, sau viceversa. Astfel, PCRM reintră în cărţi, graţie degetului pe care i l-a întins AIE. Astfel, aşa cum PL, PLDM, PD şi AMN au scăpat R. Moldova de comunişti, tot cele patru partide, din cauza orgoliilor prea mari, pot reinstala comunismul la conducere. Păcat că unele componente ale Alianţei nu înţeleg că o nouă descălecare la tron a lui Voronin&co va fi diferită de prima, iar călăii de serviciu ai fostului preşedinte, care încă mai funcţionează în organele de drept, nu vor ierta nimic. Abia atunci îşi vor da seama ce au pierdut!

Victor Moşneag,
v.mosneag.zdg@gmail.com