Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Vreau un Preşedinte ca Obama!

Vreau un Preşedinte ca Obama!

„Nu e de ajuns să te implici. Luptă pentru locul tău la masă. Dar şi mai bine, luptă pentru un loc în capul mesei; niciodată nu subestima puterea exemplului tău. Simplul fapt că voi absolviţi, ca să nu mai spunem că mai multe femei decât bărbaţi absolvesc facultatea, este posibil doar pentru că femeile generaţiilor anterioare – mamele voastre, bunicile voastre, mătuşile voastre – au spulberat mitul că voi nu aţi putea sau nu ar trebui să fiţi acolo unde sunteţi. Este simplu, dar probabil cel mai important: Perseverează. Niciun merit nu se recunoaşte uşor. Nicio realizare nu evită eşecul, uneori eşecuri catastrofale. Dar ei continuă să meargă mai departe. Ei învaţă din greşeli. Ei nu se dau bătuţi.” Acestea sunt cele 3 sfaturi pe care Preşedintele american, Barack Obama, le-a dat absolventelor unei renumite facultăţi din New York.

Acest discurs de jumătate de oră, ţinut acum câteva zile, arată nu doar cum trebuie să fie un Preşedinte care îşi respectă cetăţenii (sincer, documentat, firesc, necitind de pe foaie), ci şi cum poate fi o pledoarie pentru egalitatea de gen. Acest discurs, care a dat emoţii şi lacrimi la peste 600 de absolvente şi câteva zeci de profesori şi probabil la încă câteva mii de femei care l-au ascultat la ştiri, m-a făcut să-mi doresc, încă o dată, să fiu reprezentată de un Preşedinte ca Obama.

„În fiecare zi primeşti un flux constant de senzaţional, şi de scandal, şi de poveşti, care aduc un mesaj ce sugerează că schimbarea nu este posibilă, că tu nu poţi face schimbarea, că tu nu vei fi capabilă să acoperi acel gol dintre viaţa aşa cum este şi viaţa aşa cum ţi-o doreşti să fie. Rolul meu, astăzi, este să vă spun să nu credeţi asta.

Şi dacă lupţi pentru locul tău la masă, şi oferi un exemplu mai bun, şi perseverezi în ceea ce decizi să faci cu viaţa ta, am toată încrederea că nu doar vei reuşi, ci că, prin tine, naţiunea noastră va continua să fie un far de lumină pentru bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, în fiecare colţ al pământului.” Cum oare s-ar simţi moldovencele, care în fiecare zi luptă pentru locul lor la masă, dacă Preşedintele lor ar avea un astfel de discurs şi o astfel de atitudine faţă de ele şi faţă de drepturile lor?

Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com