Votează cu cap

Acum câteva săptămâni, în finalul unui articol despre arta ştampilografică, publicat în ZdG (nr. 231), întrebam cititorii despre mesajul pe care l-ar fi gravat ei pe o ştampilă de producţie proprie, dacă ar fi confecţionat aşa ceva. Întrebarea m-a măcinat şi pe mine o seamă de vreme şi, drept urmare, am decis să-mi creez un sigiliu al meu.

Alegerile parlamentare fiind tema-forte din mass-media din R. Moldova, cioplii pe suprafaţa ştampilei din lemn de salcie literele „TATOV”, astfel încât, atunci când va fi aplicată pe hârtie, să fie imprimată imaginea în oglindă, adică cuvântul „VOTAT”. Sigiliul meu se deosebeşte, însă, de ştampilele care li se vor înmâna alegătorilor moldoveni nu doar prin inscripţie (pe ştampilele oficiale va fi scris 29.07.2009 ALEGERI), ci şi prin faptul că e mult mai mare, iar omul care vrea să ştampileze cu el, în loc de mâner, va trebui să-şi folosească capul: sigiliul se fixează pe faţă cu nişte curele speciale. Doresc să îndemn prin această lucrare alegătorii să-şi folosească cât mai mult cu putinţă capul şi, respectiv, mintea, în primul rând pentru a decide în favoarea participării la vot, iar în rândul al doilea, dar la fel de important – pentru a decide cui să-şi dea votul.

Toate deciziile noastre – şi cele bune, şi cele rele – izvorăsc din minţile noastre. Cum să ştim care sunt decizii bune şi care rele? Luarea de decizii, adică procesele mintale care stau la baza alegerii de către om a unei opţiuni din mai multe alternative posibile, sunt procese complexe şi au fost studiate destul de amănunţit. Probabil cele mai curioase rezultate pe care le-au generat aceste cercetări a fost descoperirea „erorilor cognitive” care ne împiedică să luăm deciziile cele mai favorabile pentru noi. Pentru a le putea evita, e necesar, în primul rând, să le cunoaştem şi, desigur, să încercăm să le evităm.

Iată câteva dintre aceste erori specifice gândirii umane:

1. Căutarea selectivă de probe: avem tendinţa de a fi atenţi doar la probele care susţin propriile noastre păreri, dar neglijăm alte fapte, care susţin că greşim în părerile noastre.
2. Încetăm prematur căutarea de probe: suntem înclinaţi de a accepta prima soluţie care ne este la îndemână, chiar dacă nu e o soluţie pe deplin satisfăcătoare.
3. Inerţia: nedorinţa de a ne schimba felul în care am gândit în trecut aflându-ne în faţa unor noi circumstanţe (această eroare ţine în cleşte, necrozând multe capete de cetăţeni moldoveni).
4. Preconcepţii sau prejudecăţi: evităm să aflăm mai multe despre tematici sau grupuri de oameni care ni se par nedemne, inferioare sau mai puţin importante.
5. Eroarea optimismului: avem tendinţa de a vedea lumea mai frumoasă decât este ea în realitate, ceea ce ne poate distorsiona percepţia şi, respectiv, gândirea.
6. Eroarea de susţinere a alegerii, adică ne distorsionăm memoria pentru ca alegerile pe care le-am făcut deja să ni se pară mai atractive.
7. Eroarea recenţei: năzuim a ţine minte chestii mai recente şi uităm sau ignorăm evenimentele care s-au întâmplat mai demult.
8. Eroarea repetiţiei sau boala democraţiei: avem tendinţa să credem lucruri care ni s-au spus de cele mai multe ori şi de către cât mai mulţi oameni. Această eroare explică aviditatea unor partide politice de a produce tone de fluturaşi, postere şi publicaţii electorale, în fond, grămezi de gunoi. Fiecare încearcă să manipuleze electoratul cum poate.
9. Ajustarea sau prima impresie: deciziile ne sunt influenţate de informaţia iniţială pe care am avut-o despre un anumit eveniment. Această primă imagine pe care ne-o formăm ne influenţează şi pe viitor opiniile referitoare la evenimentul dat.
10. Gândirea de grup sau de turmă: tindem să ne conformăm deciziilor luate de grupul din care facem parte.
11. Eroarea credibilităţii sursei: dacă ne displace o anumită sursă, începem să avem dubii privind credibilitatea ei şi tindem să rebutăm informaţia care ne parvine de la ea, concomitent, acceptăm cu plăcere informaţii din partea surselor care ne plac.
12. Eroarea atribuţiei: avem tendinţa de a ne atribui succesele nouă înşine, iar greşelile pe care le comitem le atribuim mediului înconjurător. În acelaşi timp, atribuim succesele altora mediului înconjurător sau norocului, iar nereuşitele lor ni le explicăm prin anumite deficienţe pe care aceste persoane le-ar poseda.
13. Îndeplinirea rolului – ne conformăm procesului de decizie cu speranţele pe care le au alţii de la cineva în poziţia noastră.

Tatăl meu vorbea uneori despre „gândirea supremă” – o starea rară a minţii în care se iau deciziile cele mai exemplare. Era oarecum de neatins pentru un muritor de rând, dar era ceva spre care, în opinia sa, fiecare om trebuie să tindă. Oamenii, zicea tata, subestimează incertitudinea viitorului, căci au iluzia controlului, adică se cred în stare de a exercita un control mai mare asupra vieţii lor decât îl au în realitate. În acelaşi timp, asta nu înseamnă că trebuie să ne supunem pur şi simplu sorţii. Faptele noastre ne definesc. Orice s-ar întâmpla, cutezătorii nu disperă. Totul avansează spre bine atâta timp cât ne folosim capul când votăm.

Teodor AJDER, psiholog