Voronin pe mâna lui Plahotniuc?
Deşi au trecut mai bine de două săptămâni de la alegeri, „apele” politice la Chişinău rămân tulburi, netransparente. Claritate la guvernare – nici cât a existat până în 30 noiembrie. „Câştigătorii”, obsedaţi de interesele şi orgoliile lor, sapă ca nişte cârtiţe unul sub altul, deşi R. Moldova este fără guvern din 10 noiembrie, iar Washingtonul, Bruxellesul şi Bucureştiul insistă, periodic, pe urgentarea învestirii noului cabinet de miniştri. Partidele, votate ca şi pro-europene şi care au obţinut majoritatea parlamentară, au tras, însă, „cortina”, dincolo de care nimeni nu ştie ce fac şi ce negociază, deşi voci din rândul grupurilor de negociatori nu ascund, în discuţii particulare, că, de fapt, negocieri, ca atare, nu există şi că toate lucrurile s-au blocat la faza partajării principalelor funcţii în stat: şefia guvernului (pe primul loc), după care a Parlamentului, Preşedinţiei, ministerelor prin care sunt spălaţi cei mai mulţi bani şi a serviciilor care pot acoperi spălările de bani. Până la sfârşitul lunii, şeful statului trebuie să convoace prima şedinţă de parlament, care este una de constituire şi pentru care PLDM, PDM şi PL nu ar avea prea multe lucruri de clarificat, 2 dintre cei 3 şi aşa fiind în treabă (la guvernare). Cât de pregătiţi vor fi, greu de spus, pentru că, din informaţia care transpare de la negocieri, PLDM şi PDM nu pot împărţi între ele fotoliile de prim-ministru şi de şef al Parlamentului. Lupta pentru guvern se arată a fi mult mai dură decât cea pentru parlament. Explicaţia e simplă: banii se învârt în guvern, nu în parlament. Faptul că deja doi miniştri, ambii pe lista PLDM, au anunţat că nu vor să se mai regăsească pe lista viitorului guvern (D. Recean, de la Interne, şi O. Efrim, de la Justiţie) este un semnal că guvernul s-ar putea să cadă sub Plahotniuc. Va fi sau nu, depinde de Filat.
Şi acum, ca să revenim la prima şedinţă de parlament: place sau nu place, dar cei mai clari pentru această şedinţă sunt „socialiştii” lui Dodon. Aceştia, încă la câteva zile după alegeri, şi-au făcut publică agenda, în punctele principale, pentru prima şedinţă a Legislativului: denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, vot de neîncredere noii guvernări şi declararea alegerilor anticipate, care, în opinia lor, se vor întâmpla până în 2016. Propagandă. Comuniştii, care iniţial porniseră şi ei să patineze pe aceeaşi pistă cu socialiştii, între timp s-au răzgândit. Voronin are alte planuri. După plenara de săptămâna trecută, PCRM a ieşit în public cu o declaraţie de intenţii, prin care şi-a anunţat disponibilitatea de a se asocia noului format de guvernare, în cazul în care i se vor accepta anumite condiţii. Deşi, iniţial, Voronin a cerut Centrul Anticorupţie, Curtea de Conturi, Comisia Electorală Centrală, Audiovizualul (CCA) şi CO (Radio-Televiziunea Publică), peste câteva zile, într-o declaraţie televizată, a anunţat că este gata să reia, din 2016, cel de-al treilea mandat la şefia statului. „Am experienţă”, declară Vladimir Nicolaevici (VN). Că are, da, este adevărat, numai că este puţin probabil ca R. Moldova să mai aibă nevoie de această experienţă.
Negocierile şi formatul viitoarei axe de guvernare sunt azi subiectele numărul unu pe agenda politică a zilei. Cu sau fără comunişti? Mergem pe formula: „1+1+1” (PLDM, PDM, PL) sau „3+1” (PLDM, PDM, PL + PCRM)? E posibil ca, după ce acum 5 ani, partidele care au venit la putere cu sloganul electoral „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”, să renunţe la el şi să se ia la braţ cu comuniştii? E posibil. În politică e posibil orice. Depinde cu ce preţ, deşi este foarte greu să treci, în acest caz, peste 7 Aprilie 2009. Poate că şi din acest considerent, părereile în societate, de altfel ca şi în mediul politic, s-au împărţit. Unii cred că ar fi o blasfemie un posibil parteneriat la guvernare cu comunistii, mai ales după ce Ucraina i-a declarat în afara legii, alţii cred că ar fi o oportunitate pentru R. Moldova, în situaţia în care formaţiunile pro-UE s-au pomenit, ca şi în 2010, cu o majoritate simplă la guvernare, ceea ce pune în pericol alegerea preşedintelui în 2016 şi ar putea declanşa alegeri anticipate. O guvernare mai reprezentativă (76 de mandate în loc de 55) ar salva, în opinia lor, situaţia. În plan aritmetic, da, însă în politică 3+1 nu fac neapărat 4. Mă refer la o eventuală ecuaţie PLDM+PDM+PL+PCRM. Nu sunt excluse, însă, şi alte oportunităţi, să zicem „mai multă reprezentativitate, mai multă stabilitate pentru R. Moldova”.
E una să baţi pasul alături de Dodon şi să faci în opoziţie 46 de mandate, şi alta e să-l laşi cu doar 25, mai ales că greutatea politică a lui Dodon în raport cu cea a lui Voronin este la genunchiul broaştei. Sau: e una să strige Dodon, alături de Formuzal, la Comrat, „Vrem în Uniunea Vamală”, şi alta e să strige alături de ei şi Voronin. Un singur semn de întrebare, deocamdată fără răspuns: ce planuri are VN, vrând să se alinieze unei guvernări de centru-dreapta, când electoratul său este de stânga? Şi încă. E decizia sa ori a lui V. Plahotniuc? Şi dacă da, unde vrea să se ajungă?
Este clar că Voronin nu prea are de ales. Ultimii 4 ani în opoziţie i-au distrus partidul şi l-au măcinat mai mult decât 8 ani la preşedinţie, iar alegerile din 30 noiembrie l-au descurajat total. VN îşi dă seama că alţi 4 ani în opoziţie sunt moarte sigură pentru PCRM, iar el îşi doreşte s-o termine în politică, la fel ca şi Brejnev, lider. Ar mai fi ceva de spus. Mai ales după „cazul Kozak”, cu siguranţă, VN a înţeles că, dacă au ajuns americanii în Ucraina, toate bălăcelile de-a Uniunea Euroasiatică sunt pierdere de timp. Din acest motiv, el este în căutarea soluţiei. Nu e rău, dacă nu ar fi joc. Şi dacă nu cumva Voronin a intrat pe mâna lui V. Plahotniuc, care acum, la etapa negocierilor, ar avea nevoie de o „carte de joc”, una în plus pentru a rupe PLDM şi PL, adică pentru a rupe ceea ce nu poate rupe de unul singur. Dar despre asta, în numărul următor al ZdG.
