Voronin – lupul fără haită
La şedinţa Parlamentului de vinerea trecută, Vladimir Voronin a fost o fantomă. A intrat tăcut în sală, a stat tăcut la masă, după care, tot tăcut, s-a ridicat şi a plecat. De parcă nici nu a fost acolo.
În timp ce colegii lui de partid făceau coadă la microfoane pentru a-i adresa întrebări lui Vlad Filat, care-şi prezentase programul de guvernare, Voronin stătea abătut. Îşi mai scotea batista şi îşi ştergea ochii (oare plângea?) şi gura, după care o împăturea cu grijă şi o băga în buzunarul sacoului. Din când în când, Tkaciuk sau Ţurcan se apropiau de el şi schimbau câteva vorbe. În rest, cel care timp de opt ani era în centrul atenţiei, oriunde îşi făcea apariţia, stătea „singur”.
După pauza anunţată de Ghimpu, Voronin, plictisit (sau poate înfuriat) de „parada” Alianţei, însoţit de majoritatea pcrm-iştilor, nu a mai revenit în sală. Cel mai probabil, Voronin se simte abandonat, iar asta loveşte cel mai puternic în propriul său orgoliu. El, cel în jurul căruia se învârtea, ca pe lângă un ou, „tot ce mişcă-n ţara asta”, vorba clasicului român, pare un copil lăsat de mama plecată „la Italia”. El, cel care era primit cu flori şi busuioc oriunde ajungea convoiul prezidenţial, se simte mic în fotoliul de deputat. El, cel care tuna şi fulgera atunci când se scula din pat cu stângul, acum nu are voce.
Odată deprins cu hamurile puterii, „căruţaşului” nu-i place să fie pieton. Odată deprins să strige la „bîdlă” cum îi pofteşte sufleţelul (Constituţia, art. 81, al. 2 – Preşedintele R. Moldova se bucură de imunitate. El nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului), e mult prea greu să taci, mai ales când orice şoaptă de-a ta era ca şi lege (amintiţi-vă de cazurile când organele de control se apucau “de treabă” după ce Voronin spunea câteva cuvinte strâmbe despre vreun agent economic).
Pentru că Voronin a urcat acolo de unde nu mai ai unde urca, ci doar coborî, actuala poziţie îl plictiseşte. În acest caz, „bătrânul lup” (animal, nu Marian – n.r.) nu trebuie să facă nimic altceva decât să se supună legii haitei – „ori de câte ori se reîntruneşte haita (parlamentul – n.r.), are loc repetarea ritualurilor de prestigiu, parţial pentru confirmarea poziţiilor şi, parţial, pentru verificarea validităţii acestora. Uneori are loc o reorganizare, adică un exemplar dominant se trezeşte într-o poziţie inferioară. Aceste exemplare retrogradate îşi aleg adesea calea independenţei”. Conştienţi sau nu, pe această cale au mers şi foştii preşedinţi. Pe ce drum va merge Voronin, rămâne de văzut. Până atunci, unica consolare a „bătrânului lup” rămâne a fi şleahta de jurnalişti care, zi de zi, îi lustruiesc asiduu bocancii politici învechiţi, precum şi „eminenţa” Tkaciuk, care „i-a furat barba” lui Roşca.
Nicolae CUŞCHEVICI n.cuschevici.zdg@gmail.com
