Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Voronin, între Diacov şi Tkaciuk

Voronin, între Diacov şi Tkaciuk

Alegerea preşedintelui R. Moldova a fost şi săptămâna aceasta principala problemă de pe agenda politică a AIE. În timp ce liberal-democraţii insistă, în continuare, asupra candidaturii lui M. Lupu la funcţia de viitor şef al statului, comuniştii o refuză categoric, lăsând să se înţeleagă că merg mai degrabă la anticipate, decât să voteze un «preşedinte-trădător».

Nimic nou în declaraţiile părţilor. De aproape trei luni, de când s-a încheiat scrutinul din 29 iulie şi comuniştii au înţeles că au rămas de tren, aceştia pun în permanenţă condiţii Alianţei – condiţii pe care ei au toată certitudinea că sunt ireale. Derutaţi şi confuzi, ei şanteajază Alianţa că nu vor vota un candidat al AIE pentru funcţia de şef al statului, condiţiile fiind de fiecare dată altele: de la dizgraţiile pentru Lupu şi Ghimpu până la alegeri anticipate. Ţinta principală rămâne, oricum, Lupu.  Din toată această ambiguitate de condiţii, una este clar: comuniştii nu au soluţii, în schimb au ambiţii. Şi ambiţiile, potrivit unor surse din interiorul partidului comuniştilor, vin nu atât din partea primei persoane în partid, cât din cea a marelui strateg şi purtător de cuvânt al PCRM, Mark Tkaciuk. Voci din anturajul mai amical al lui Tkaciuk susţin că Mark are uneori curajul să afirme că Voronin nu-i iese din cuvânt. «Eu am făcut din «papa» preşedinte şi el niciodată nu va face altceva decât ce îi voi zice eu să facă». Dacă-i aşa, poziţia lui Tkaciuk vizavi de Lupu este clară. Să însemne asta că prin Tcaciuk vorbeşte Voronin şi că PCRM nu va avea o altă decizie până la încheierea perioadei de alegere a preşedintelui?

Lumea din politică zice că Voronin ar da dovadă de mai multă inteligenţă dacă, în problema alegerii preşedintelui, i-ar da mai multă ascultare lui Diacov şi nu lui Tkaciuk. Se spune chiar că dacă Voronin ar fi ţinut cont, la timp, acum 4-5 ani, de sfaturile lui Diacov, ar fi putut rămâne şi azi pe cal alb în politică. Toate încercările lui Diacov, de altfel ca şi tentativele lui Iu. Roşca de a-l scoate pe Voronin din prizonieratul lui Tkaciuk s-au soldat cu acelaşi rezultat – «0». Interesant, după ce a acceptat (se spune că la sugestia aceluiaşi Tkaciuk) alegerile repetate din 29 iulie, având  parlamentul şi guvernul în mână (după 5 aprilie), Voronin va merge şi de data aceasta pe mâna lui Mark? Cine ştie, la sovietici existau doar două căi de plecare din viaţa politică: moartea sau dizgraţia. În dizgraţie comuniştii sunt. Să vrea mai mult?

Cel mai ridicol lucru din câte se întâmplă e că tot acest spectacol cu «neparticiparea la vot» e un joc pe loc gol, pentru că Voronin şi gaşca primului-secretar ştie încă de după evenimentele din 7 aprilie că trenul lor a trecut de data asta pe alături de ei, fără să oprească în gara PCRM. Un singur detaliu:  după sprijinul masiv pe care i l-a acordat Rusia lui Voronin în scrutinul din 5 aprilie, situaţia a fost una diametrală pentru alegeriule din 29 iulie. Kremlinul se detaşase de Voronin încă până la «cântatul cucoşilor», adică până la începerea propriu-zisă a campaniei electorale pentru 29 iulie. Să ne amintim, în acelaşi context, şi de primirea, total rece, pe care i-a făcut-o Medvedev lui Voronin la Moscova cu prilejul cursei de cai organizate de ziua sa. Lucrurile se întâmplau după întrevederea Obama-Medvedev, la care mai mulţi experţi presupuneau că a fost abordată şi problema zonelor de conflict din spaţiul ex-sovietic. Greu de spus, sub ce aspect a figurat R. Moldova în dialogul celor doi, doar că ceea ce a urmat face clară impresia că Voronin şi-a pierdut sprijinul atât în Vest cât şi în Est. Cine mai rămâne azi miza lui Voronin? Tkaciuk? Mişin? Petrenko? Munteanu? Dacă ar fi să credem că demersul adresat lui Voronin de către Ţurcan nu este un joc de culise (lucru greu de crezut), atunci devine clar că dezertările din PCRM, care au pornit prin diferite raioane ale republicii, ar putea afecta, dacă nu au afectat deja, şi cârma PCRM.

Da, e complicat să accepţi o pierdere de situaţie, tocmai în momentul în care credeai că eşti cel mai tare. Dar nu e imposibil.

Petru AMARIEI