Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Voluntariatul despre care nu vorbeşte…

Voluntariatul despre care nu vorbeşte nimeni

Voluntarul este eroul zilelor noastre. Planificatorii din UE i-au dedicat un an întreg, 2011 fiind declarat Anul European al Voluntariatului. Nenumărate organizaţii promovează activităţile neplătite, ca o modalitate de a da societăţii ceva ”înapoi”. Cuvântul ”voluntar” înglobează şi sensul de muncă prestată benevol. În acest context, pare absurd că promotorii voluntariatului sunt, în acelaşi timp, şi cei mai mari adversari ai unei societăţi bazate exclusiv pe acţiuni voluntare.

Altfel, de ce nu ar promova o tranziţie fundamentală, introducând voluntariatul în domeniile cruciale ale vieţii noastre? Multe funcţii publice ar putea fi readuse, aplicând filosofia lor ONG-istă, pe orbita serviciilor onorifice pentru societate, pe care deţinătorii le îndeplinesc fără a aştepta vreo remunerare. Printre acestea ar trebui să se regăsească funcţiile preşedinţilor de ţară, primarilor, ambasadorilor sau judecătorilor. Lumea occidentală are o asemenea tradiţie, cu şerifi comunitari onorifici în SUA, sau, de exemplu, brigăzi de pompieri voluntari în Germania, mai ales în localităţile mici.

Aici se manifestă întreaga ipocrizie a promotorilor ONG-ismului mondial. Când, pe de o parte, cer ca tineretul să se implice fără a fi remunerat în activităţi sociale, iar pe de altă parte fac lobbying, prin persoane influente, pentru ca salariaţilor statului să le fie achitate salarii cât mai mari. Economic vorbind, avem de a face cu o schemă de protejare a salariului unui segment din populaţie de concurenţa pe care ar putea s-o reprezinte tinerii. Cu cât aceştia se reţin mai mult în sistemul de învăţământ (pentru masterat sau încă o profesie), în serviciul militar obligatoriu sau în diferite activităţi voluntare, cu atât presiunea asupra salariilor celor deja angajaţi scade. Deoarece prin mecanismele sus-menţionate mulţi tineri încă nu au intrat pe piaţa muncii, salariile, mai ales în anumite profesii-cheie şi strategice, pot fi menţinute la un nivel înalt în mod artificial. Bineînţeles, raportate la salariile altor categorii de populaţie dintr-o ţară anume, situaţia diferind de la o ţară la alta.

Adularea şi curtarea tinerilor are mai multe motivaţii. În primul rând, în pofida părerii încetăţenite cum că persoanele mature ar fi cel mai manipulat şi manipulabil electorat, tineretul este mult mai atractiv pentru actorii politici. Proaspăt ieşiţi din sistemul şcolar public, cu amprenta ideologică practic intactă, deseori încă trăind pe banii altora, tinerii se lasă mai uşor impresionaţi de promisiuni, ca mai apoi instituţia statului, prin partidul ales, să le devină noul părinte-surogat, care să aibă grijă de viaţa lor de la A la Z. În al doilea rând, poate că adularea tinerilor este o măsură preventivă împotriva unor eventuale critici din partea lor.

De fapt, tinerii, sunt cei care vor suferi cel mai mult în urma acţiunilor iresponsabile ce au loc astăzi în Europa şi nu numai. Vor moşteni datoriile enorme ale politicienilor, acumulate pentru cumpărarea voturilor unei populaţii tranchilizate cu ”pâine şi circ”. Expansiunea monetară care are loc în toată lumea pentru a salva sistemele bancare nefezabile şi corupte va pedepsi tânăra generaţie cu o inflaţie permanentă, dacă nu, şi mai curând, cu un colaps total al valutelor, similar celui din Germania în anii ’20 sau celui din Rusia în anii ’90. Strategiile gen ”divide et impera” în politica externă, prin care teroriştii şi inamicii sunt deseori susţinuţi chiar de statele ”democratice” pentru a-şi subjuga propriii cetăţeni cu o permanentă groază de terorism şi atacuri externe, se soldează cu potenţiale conflicte, iar tinerii sunt duşi din discotecă direct în tranşee sau pe câmpul de bătălie, fiind o pradă umană uşoară pentru geopoliticienii laşi, care nu şi-au riscat niciodată propria viaţă (în SUA ultimii poartă numele de ”chickenhawks” – pui de vultur; sunt promotorii agresiunii externe care, la timpul lor, au fugit de serviciul militar în Vietnam sau în alte zone de conflict).

Dar… poate că am schiţat un tablou prea pesimist? Poate că ”partenerii noştri internaţionali” vor veni curând cu campanii de promovare a voluntariatului în plătirea impozitelor şi salariilor funcţionarilor publici?