Visul american

Cum va evolua politica externă a SUA în raport cu Europa de Est, după recenta schimbare de la Casa Albă? Ce va avea de câştigat R. Moldova, în urma spectaculoasei victorii a lui Barack Obama? Ce se va întâmpla cu dolarul, obosit şi deteriorat în ultimul timp? Ce se va întâmpla cu depunerile în dolari ale deponenţilor? Va veni Obama pe la Chişinău? Ce crede el despre guvernarea noastră comunistă? Cum s-ar descurca tânărul preşedinte american, cu predilecţia sa către deschidere, într-un regim dictatorial? Ce ar putea învăţa electoratul din R. Moldova de la votanţii americani, care au stat ore în şir în rânduri interminabile, pentru a-şi acorda votul personal viitorului lor preşedinte? Ce ar avea de învăţat partidele noastre politice din campania electorală, cultă, echilibrată, competentă şi directă, a republicanilor şi democraţilor americani? Cum vor evolua diferenţele uluitoare între cele două societăţi – una deschisă, iar alta – închisă, în numele apropierii cărora munceşte, decenii la rând, o lume întreagă, fără a realiza succese considerabile?

Ziua de ieri a fost una încărcată de întrebări. Oameni, de pe diferite continente, salutau evenimentul american. Unii – cu voci tremurânde, nesigure, alţii – cu bucurie şi optimism, iar alţii – cu încredere că, negreşit, visul american revine. Pentru cei mai mulţi dintre pământeni, USA înseamnă libertate de expresie, Proclamaţia privind drepturile omului, o democraţie consolidată de circa 200 de ani, acestea împreună însemnând visul american.

La ora victoriei sale, Obama spunea: “Toţi cei ce mă urmăresc de dincolo de ţărmurile noastre, vreau să vă spun că un nou stil de conducere a venit în SUA. Pentru cei care ar vrea să frângă lumea, vă vom învinge. Pentru cei care doresc pacea, vă sprijinim. Celor care s-au întrebat dacă SUA sunt încă puternice, vă spun că puterea noastră nu vine din avuţie, ci din puterea idealurilor noastre: democraţie, libertate, şansele pe care le avem”.

Republicanul John McCain şi-a asumat înfrângerea, spunându-le susţinătorilor săi că eşecul nu este al lor, ci al său, personal. Tot el a declarat că alegerea primului preşedinte de culoare este o mândrie pentru ţară.

Tot atunci, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, prin anunţul făcut despre combaterea scutului antirachetă al SUA cu rachete Iskander, instalate la frontiera UE, a lansat o avalanşă de presiuni asupra preşedintelui american, proaspăt ales.

Între timp, la Chişinău, experţi suedezi, de mână cu «Termocom»-ul au pus la cale răsturnarea regimului comunist, or, preţul excesiv, de circa 900 de lei, a unei gigacalorii, ar putea provoca nemulţumirea sau chiar revolta cetăţenilor, în prag de scrutin electoral. Ieri, atacurile «Termocomului» împotriva actualului regim politic au fost şi mai dure, şi mai insistente. Furnizorul de căldură a deconectat agentul termic din câteva raioane ale Chişinăului, inclusiv din spitale şi grădiniţe de copii, fără a ţine cont de pronosticurile meteorologilor, care anunţă că, în următoarele zile, vina iarna.

În alt context, după ce liderul PLDM, Vlad Filat, şi-a anunţat disponibilitatea participării în cadrul unei coaliţii parlamentare post-electorale, împreună cu AMN şi PL, comunicând, totodată, că, pe 9 noiembrie, formaţiunea va iniţia acţiuni de protest în sprijinul democraţiei şi libertăţii presei din R. Moldova, a fost citat ieri, în calitate de bănuit, la Procuratura Anticorupţie, fiind acuzat într-un dosar cu o vechime de peste 10 ani, care, potrivit avocatului Alexandru Tănase, a avut finalitate în instanţele de judecată din România.

Tot în zilele de victorie pentru democratul Obama, la Chişinău, liberal-democraţii anunţau despre avalanşa de dosare penale electorale, intentate de autorităţile comuniste unor potenţiali concurenţi politici.

E uşor de presupus cine anume vor deveni ţinte ale unor anchete penale şi cine vor rămâne în afara preocupărilor anchetatorilor. O puzderie de aşa-zişi lideri anonimi, cum sunt Ana Tcaci, Oleg Onişcenco, Gheorghe Sima, vor continua să rămână «mostre», demonstrate occidentalilor, ale unui proces electoral echilibrat, în care multitudinea de opinii este acceptată.

Alţii, cum ar fi Eduard Muşuc, defavorizat anterior de guvernanţi, se va bucura de disponibilitatea şi respectul partidului aflat încă la putere, chiar dacă a pierdut din încrederea şi compasiunea de altă dată a alegătorilor.

Subiectul dosarelor penale electorale devine tot mai fierbinte, în special pentru că legislaţia actuală nu le mai permite persoanelor cu antecedente penale sau celor cercetate în dosare penale, să participe în calitate de candidaţi în scrutinele electorale.

Ieri dimineaţa, când erau anunţate rezultatele alegerilor, Ambasadorul SUA în R. Moldova, Asif Chaudhry, a invitat la reşedinţa sa de la Chişinău oameni politici, jurnalişti şi reprezentanţi ai ONG-urilor. Toţi au sărbătorit victoria democratului Obama, după care, unii lideri de partid au ţinut drumul Procuraturilor, iar unii jurnalişti s-au îndreptat să monitorizeze interogatoriile.

Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *