Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: Ziua Dependenţei şi…

Victor Moşneag: Ziua Dependenţei şi a limbii de stat

Pentru 27 august, mai marii statului au pregătit o fastuoasă celebrare a Zilei (In)Dependenţei, cu o paradă cum n-au mai văzut ochii moldoveanului decât la televizor, cu focuri de artificii, paraşute, avioane şi multă voie bună. Filat, Lupu, Ghimpu, Voronin, Snegur şi Lucinschi, politicienii care au marcat cei 20 de ani de (In)Dependenţă a Moldovei, vor merge falnici prin mulţime, iar ulterior vor umbla pe la toate televiziunile şi vor aclama că R. Moldova este Independentă şi cu un viitor strălucit în faţă. Mulţi se vor lăsa duşi de val şi îi vor crede. Eu, însă…

Să nu ne minţim. Moldova nu a fost, nu este şi nici nu va fi prea curând independentă, aşa cum vor să ne facă să credem cei care ne-au condus şi ne mai conduc. Suntem independenţi doar pe hârtie (deşi originalul Declaraţiei de Independenţă a fost ars) şi doar în declaraţii, pentru că, de fapt, suntem conduşi de alţii. R. Moldova nu îşi poate decide singură soarta, dovadă fiind şi faptul că cele mai importante decizii, în cei 20 de ani de aşa-zisă Independenţă, au fost luate sau la presiunea, sau chiar de forţe din afara R. Moldova. Nici acum nu înţeleg ce a căutat Serghei Narîşkin la Chişinău la o săptămână de la alegerile din noiembrie 2010. Exemple ar fi multe: încetarea războiului de pe Nistru, eliberarea lui Igor Smirnov sau coaliţia lui Roşca cu Voronin. Toate aceste decizii extrem de importante au fost luate de forţe din exterior, lucru recunoscut chiar de cei implicaţi. Despre ce fel de independenţă vorbim în aceste condiţii? Pe 27 august, vom marca, de fapt, 20 de ani de dependenţă şi nicidecum de Independenţă.

Pe 31 august, în R. Moldova va fi o altă sărbătoare, cea a limbii române. Doar oficial, pentru că, de fapt, majoritatea politicienilor vor sărbători diferit în această zi. Majoritatea vor sărbători “ziua limbii de stat”. O altă parte, nu va sărbători sau va sărbători “ziua limbii moldoveneşti”. Doar o mică parte va avea curajul în această zi să exclame mândri că serbează “Ziua limbii române”. Trist, dar adevărat.

Apare întrebarea: pentru ce s-au cheltuit cele 14 milioane din bugetul statului? Doar pentru a ne reaminti încă o dată cât de neputincioşi şi penibili suntem?

Victor Moşneag, 
victor@zdg.md