Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: "Turbarea" familiei Muruianu

Victor Moşneag: „Turbarea” familiei Muruianu

Anul 2009 a fost unul nefast pentru majoritatea salariaţilor. Criza economică mondială a atins apogeul. Din cauza stresului, sute de miliardari şi-au pus capăt zilelor, alte câteva mii de oameni şi-au pierdut complet averile, iar alte câteva sute de milioane au făcut economii, doar pentru a putea rezista. Toate astea se petreceau sub ochii unui oarecare Ion Muruianu, care în 2009 le-a tras tuturor ţeapă.

Familia lui Ion Muruianu, actualul preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), pe parcursul anului 2009 a înregistrat venituri de 853 mii 101 lei, adică de aproape 50 mii de euro. Suma, pentru un muritor de rând, este exorbitantă. După cum ne-au informat persoane din cadrul CSJ, în familia sus-menţionatului lucrează doar două persoane. El şi soţia! Oricum am calcula salariile celor doi, este practic imposibil să ajungem la această cifră, de aproape 1 milion de lei pe an.

Salariul preşedintelui CSJ e de circa 8 mii de lei. Deci, venitul maxim, împreună cu pensia de judecător (şi ea de 8 mii pe lună), pe care Muruianu ar fi putut să-l aibă la sfârşitul anului, este de aproape 200 mii de lei. Ce să înţelegem? Că restul – 650 mii de lei – i-a adus acasă soţia preşedintelui CSJ? Nu-l cred atât de naiv pe Ion Muruinau, încât la capitolul venituri să fi declarat şi banii veniţi „pe alte căi”. Dă, nebănuite sunt căile judecătorilor de a face bani, nu?

O soţie cu un asemenea salariu şi-ar dori, cred, nu doar judecătorii. Preşedintele CSJ, însă, cu siguranţă este favoritul sorţii. Fără ea, ar fi un judecător oarecare cu salariu şi pensie de la CSJ. Să câştigi vreo 650 de mii pe an, adică nu mai puţin de 50 de mii de lei pe lună, nu e la îndemâna oricui. Ar fi fost, poate, de înţeles această sumă, dacă soţia lui Muruianu avea un serviciu pe la bursele americane sau în minele de aur. Dar soţia încă preşedintelui CSJ nu este decât un notar. Salariul majorităţii notarilor este de 5—6 mii de lei pe lună, adică până la 100 de mii de lei venit anual. Deci, de unde s-au luat cele 500 mii de lei în plus?

Poate că aceşti bani au legătură cu cele 8 cauze pierdute de R. Moldova la CEDO, în urma unor decizii de-ale lui? Potrivit Asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, Ion Muruianu se află pe locul patru în topul judecătorilor responsabili de condamnarea R. Moldova la CEDO. Deci, poate aici e secretul? Pedepsind injust pe cineva, o fi  fost umplut de bani. Dar din al cui buzunar?

Un lucru este sigur. Indignarea mai marelui judecător faţă de jurnalişti îşi găseşte explicaţie. Probabil, dacă n-ar fi fost ei atât de „turbaţi”, veniturile familiei Muruianu ar fi fost mai mari. Aşa însă, a avut cel puţin bunul-simţ şi poate teamă faţă de „dulăii de gardă a societăţii” şi o fi refuzat nişte câştiguri în plus. Poate chiar banii pe care familia Muruianu i-a agonisit cu multă sudoare nu au încăput cu toţii în declaraţia de venit? CCCEC-ul trebuie să ofere răspuns la această întrebare.

PS. De remarcat că CSJ este una din puţinele instituţii care au afişat pe pagina electronică declaraţia de venit a preşedintelui. Oare ce surprize ne mai aşteaptă?

Victor Moşneag, 
v.mosneag.zdg@gmail.com