Victor Moşneag: Mitropolia s-a lăsat de… Pasat

Mitropolia Moldovei nu va susţine niciun candidat în alegerile anticipate, iar preoţii refuză să candideze la funcţia de deputat în Parlament pe lista Partidului Umanist, condus de fostul şef al SIS, Valeriu Pasat.

Într-un comunicat de presă, Sinodul Bisericii Ortodoxe dezaprobă folosirea în campania electorală a demersului privind introducerea Bazelor Ortodoxiei ca obiect de studiu în şcoli. “Biserica, în calitatea sa de instituţie divino-umană, nu se implică în lupta politică. Conform Concepţiei Sociale a Bisericii Ortodoxe, este neadmisă participarea ierarhilor şi clericilor în activitatea organizaţiilor politice în procesul electoral, astfel încât este interzisă şi susţinerea publică a candidaţilor şi formaţiunilor politice”, se arată în declaraţia Mitropoliei, semnată de Mitropolitul Vladimir şi patru episcopi. Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova mai mărturiseşte că preluarea conducerii PUM de către Valeriu Pasat i-a luat prin surprindere. Oare?

Declaraţia Sinodului Bisericii Ortodoxe vine după luni de zile de incertitudine şi după nenumărate acuze aduse Mitropoliei din partea tuturor, a presei, a oamenilor politici şi chiar a oamenilor simpli. Astfel, apare întrebarea: Mitropolia, cu Vladimir în frunte s-a lăsat de Satana, pardon, de Pasat pentru că nu doreşte să facă politică, sau pentru că nu doreşte să facă politică alături de Valeriu Pasat, după ce şi-a dat seama că nu ar fi acesta lozul câştigător?

Retragerea subită din campania pro-Pasat a Mitropoliei aduce în prim plan apropierea mai mult decât vizibilă dintre ÎPS Vladimir şi omul momentului în Moldova, Vladimir Plahotniuc. Or, preferinţele politice ale businessmanului sunt arhicunoscute… Păcat doar că biserica, sau mai bine zis, feţele bisericeşti tolerează şi fac jocul diferitor indivizi, fără să-şi dea seama că acţiunile lor afectează imaginea bisericii.

Victor Moşneag, 
v.mosneag.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Elena

    Pacat, dl. Mosneag, ca dumneata nu apreciezi gestul Mitropoliei. Sa inteleg, ca ce n-ar face Mitropolia, tot criticata va fi. In comunicat, se explica clar de ce asa s-a procedat. Mai bine, ai face, dumneata, o cercetare cu adevarat importanta, nu birfeli din astea…

  2. Mos Gheorghe

    Imagina Mitropoliei ruseşi ]n R. Moldova la concret se vede prin popimea se-şi îndeplinesc sarcinile de buissnesman-i, de exempla al proto- “popului” din satul Mărăndeni-Făleşti. Ar fi bine ca ZdG să facă un turneu prin acest sat să se adeverească cum acest popă dijmuieşte sătenii cu orice ocazie, de exemplu cu “sfinţirea” fântânilor din sat (peste o mie), care “costă” nu mai puţin de 50 lei (este foarte supărat pentru o sumă mai mică). Acest popă “repară” biserica de două ori pe an colectând pentru “remont” sume de bani de pe fiecare cap de locuitor. Spune la colectare: eşti dător bisericii, punând banii în propriul buzunar. Toată lumea vede cele câteva maşini în ograda sa de toate drumurile, bune şi rele, mari şi mici. Astai Mitropolia Moldovei.

  3. AVRAAM

    Noroc Mos Gheorghe!Eu tot 2 ani in urma am scris pe asa tema,si?In sat,la tara,in orice sat a Moldovei exista de ani de zile o lege nescrisa cine e stapan!La sat puterea se imparte asa: Sectoristul(участковый),e l e Ministru MAI in sat,apoi Popa(батюшка) si Padurarul(лесник),gata!!!!Primarul,consilierii,liderii politici locali sunt NIMENI(НИКТО)!Cum zice sectoristul,popa si padurarul asa si merge roata vietii la sate.Si adeseori “aciasta troika” sunt cumatri,ei dicteaza cum si pe cine sa voteze lumea.Ma uit acu la bietii agitatori prin sate,lipesc reclama politica peste noapte,sectoristul a doua zi le pune amenda sii intimideaza,popa in Biserica indeamana muritorii sa voteze asa si asa,te duci la padurar dupa lemne,caci vine iarna nu alegerile si padurarul daca te iscalesti pe cine sa votezi apoi iti da lemne.Si nu exista popa,sectorist ori padurar in Moldova copiii carui sa nu aiba JEEP-uri ori sa nu invete la ULIM.Asa ce puterea locala e in mani bune,ai bani-te cununam,botezam,lemne de foc iti dam,la politie nu te invitam,n-ai bani-Голосуй не голосуй,всё равно получишь….-e sloganul de la tara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *