Victor Moşneag: Minus 10 milioane
Mergeam zilele trecute cu troleibuzul. La ieşire, am sesizat un fenomen frecvent întâlnit în zilele noastre. În acelaşi minut, doi pasageri i-au dat înapoi taxatorului, tichetele cumpărate la începutul călătoriei. Ce am văzut nu a fost o noutate, nici pentru mine şi cred că nici pentru mulţi dintre locuitorii capitalei.
Foarte multe persoane care merg cu troleibuzul obişnuiesc ca la finalul călătoriei să întoarcă înapoi tichetul taxatorului/taxatoarei, chiar dacă conform legii acesta, odată ce ai plătit pe el doi lei, devine al tău pentru totdeauna. Poţi face cu el orice îţi trece prin cap. Doar că, cel mai des, ne gândim: „Vai, sărmanul om, trebuie să aibă un salariu mizer, mai stă şi în picioare toată ziua, hai să-i dau măcar doi leuţi, de pâine”. Da, ne gândim că e complicat să ai o astfel de profesie, şi că doar cei bătuţi de soartă pot ajunge taxatori. Recunosc, făceam şi eu asta frecvent, acum câţiva ani, când aveam asemenea gânduri. Ulterior, însă, mi-am dat seama că realitatea e alta şi că încet, dar sigur, contrubui la ilegalităţi de milioane.
Prin Chişinău circulă aproximativ 150 de troleibuze, în care o călătorie costă doi lei. Vă daţi seama cum ar fi dacă, la fiecare 10 minute în fiecare troleibuz, cel puţin un om ar restitui tichetul taxatorului/taxatoarei sau, cum se mai obişnuieşte pe la noi, nici măcar nu l-ar lua, plătind? Ar fi cu cel puţin 300 de lei mai puţin în bugetul statului. În doar 10 minute. Timp de o oră, dacă s-ar continua în acelaşi ritm, ar ieşi cu cel puţin 1800 de lei mai puţin în bugetul de stat şi cu tot atâţia mai mult în buzunarele taxatorilor. În 10 ore, s-ar aduna cu 18 mii mai puţin, iar într-o zi obişnuită de lucru, cu cel puţin 30 mii de lei mai puţin în bugetul R. Moldova, adică în bugetul nostru comun. Potrivit acestui calcul, într-o zi obişnuită de lucru, un taxator ar putea pleca acasă cu vreo 200 de lei.
Dacă avansăm în continuare cu calculele imaginative, constatăm că, lună de lună, bugetul R. Moldova este prejudiciat cu aproximativ 900 mii de lei, iar anual, cu, atenţie, peste 10 milioane de lei, adică cu un milion USD. O sumă care, la sigur, nu ne-o imaginăm atunci când lăsăm acel amărât de tichet taxatorilor.
Cu aceşti bani, am putea cumpăra 33 3333 mii de pâini la preţul de 3 lei, am plăti o pensie de 1000 de lei la 10000 de pensionari care, cu siguranţă, ar avea nevoie de aceşti bani, am putea cumpăra 100 de garsoniere în Chişinău pentru persoanele fără adăpost, contra unui cost de 100 de mii de lei fiecare, sau tot atâtea maşini. Aceşti bani ar putea fi folosiţi la construcţia unui adăpost pentru bătrâni, vagabonzi sau copii orfani. Cu aceşti bani, vreo 5 mii de copii fără posibilităţi ar putea avea în sfârşit o vacanţă la una din taberele de copii din afara R. Moldova. Şirul ar putea continua. Problema e că nu avem aceşti bani.
Cu siguranţă, cifrele prezentate mai sus nu sunt cele mai reale, dar cu siguranţă că nici cele reale nu sunt departe de acestea. Este clar că bugetul statului, adică banii noştri, sunt puţini pentru că noi înşine participăm la acest proces. Azi nu luăm un amărât de bilet de doi lei când călătorim cu troleibuzul, mâine facem acelaşi lucru cu un bon fiscal, dar vrem şi cerem pensii şi salarii mari, un trai decent şi viaţă ca în Europa. De unde?
Victor Moşneag, victor@zdg.md
