Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: Luni, 6 iunie

Victor Moşneag: Luni, 6 iunie

Avem turul doi! Dorin Chirtoacă şi Igor Dodon au obţinut aproape acelaşi număr de voturi. Comunistul este însă în frunte, cu aproape 46% din sufragii. Barometrul Opiniei Publice este dat peste cap. Chirtoacă nu disperă. Dă vina pe veşncii alegători comunişti, care, de fiecare dată, au votat la fel în capitală. Lupta pentru fotoliul de primar  se anunţă mai crâncenă ca oricând.

Valentina Buliga, care „a rupt” aproape 5% din voturi, iese în faţa alegătorilor mulţumită de scorul obţinut şi îşi îndeamnă electoratul să voteze în turul doi pentru Dorin Chirtoacă. Marcel Darie, care a obţinut 13 voturi, acuză fraudarea alegerilor şi declară că îl va susţine în turul al doilea pe Dodon. Coropceanu şi Buşilă se declară nemulţumiţi de voturile obţinute şi acuză fraudarea scrutinului. Maia Laguta i-a depăşit în preferinţele alegătorilor pe Pleşca, Manoli, Onişcenco, Krîlov şi alţi presupuşi politicieni! Laguta este însă şi ea nemulţumită şi cere renumărarea voturilor. Doar Godea este în faţa ei! Fostul liberal democrat a acumulat 2% din voturi. Spune că este un început bun şi cere să ne aşteptăm la mari surprize pe scena politică în viitorul apropiat.

Chirtoacă nu mai este aşa sigur de victorie şi revine cu picioarele pe pământ, aşa cum nu a prea făcut-o în primul tur. Analiştii, însă, îl creditează în continuare drept principal favorit! Se mizează pe votanţii lui Godea şi Buliga, care ar trebui să-i aducă lui Chirtoacă un nou mandat. Se uită, însă, că în iunie, cei care au peste 60 de ani şi care-l votează pe Dodon nu pleacă în concedii prin străinătate, aşa cum fac votanţii lui Chirtoacă. Dodon exultă! Spune că oamenii vor schimbarea şi că, peste două săptămâni, capitala va avea un nou primar.

Lupta adevărată abia începe! De luni, atacurile murdare capătă aspectul unui adevărat război. Un război în care nu vor exista simpli învingători şi învinşi. Cel care se va impune va lua toţi laurii şi va avea în faţă un viitor politic mai mult decât promiţător, iar învinsul se va scufunda şi va avea reala şansă de a intra în lista rataţilor politic.

Victor Moşneag, 
victor@zdg.md