Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: Justiţie secretă

Victor Moşneag: Justiţie secretă

Lucram la un dosar iniţiat de Ministerul de Interne şi Procuratura Anticorupţie încă în 2009. Din ianuarie 2010, pe acest caz exista o sentinţă a Judecătoriei Centru, devenită definitivă pentru că ea nu a mai fost atacată la Curtea de Apel. Într-o ţară cu o justiţie  profesionistă, nu ar trebui să ai probleme atunci când doreşti să iai cunoştinţă cu acea decizie, care, odată cu finalizarea dosarului, a devenit publică. Doar că, la noi, în organele judiciare mai există funcţionari care se tem, care sunt bântuiţi de fantome, care devin suspicioşi atunci când te interesezi de vreun dosar.

Pentru a lua cunoştinţă de sentinţă, am telefonat la Judecătoria Centru. Funcţionara care mi-a răspuns s-a arătat a fi „în pas cu legea” şi, în câteva secunde, mi-a oferit detalii despre decizia instanţei de judecată. Peste câteva minute, am revenit la acelaşi număr de telefon pentru a concretiza anumite lucruri. Doar că am avut ghinionul să-mi răspundă altcineva. „Sunteţi parte din dosar? Dacă nu, atunci nu puteţi afla nimic”. După ce am insistat, am fost invitat la Judecătorie, singurul mod de a lua cunoştinţă de decizie.

Ajuns acolo, panica a cuprins Cancelaria instanţei de judecată. „Scrieţi o cerere pentru că noi nu avem dreptul să vă dăm decizia instanţei”. Deşi am insistat că ea ar trebui să fie publică, ba chiar plasată pe site-ul judecătoriei, nu am reuşit să conving angajatele instanţei să-mi ofere accesul la acea decizie. Deşi le-am amintit că, cu doar câteva minute în urmă, cineva mi-a vorbit despre decizie, persoanele nu s-au lăsat înduplecate. „Vorbiţi cu preşedintele Judecătoriei, noi fără el nu vă putem spune nimic”.

În anticamera lui Ion Ţurcan, mi se spune că trebuie să apelez la Cancelarie. După ce le-am explicat că „de acolo vin”, ulterior, după ce secretara a discutat cu preşedintele, am auzit acelaşi răspuns. „Nu putem face nimic. Pentru a vedea o simplă decizie a instanţei, trebuie să scrieţi o cerere la adresa Cancelariei. Nu sunteţi parte pe dosar şi încălcăm dreptul persoanelor implicate în el”, mi s-a spus. Singura şansă era în judecătărul care a  emis decizia. De acolo am şi aflat, până la urmă, decizia, doar că, pentru a lua cunoştinţă persoanal cu ea, va trebui, totuşi, să scriu o cerere oficială
Am consultat un jurist. „Orice decizie definitivă trebuie să fie publică şi oricine poate avea acces la ea”, mi s-a spus.

Cred că ministrul Tănase, procurorul general, Zubco, preşedintele Consiliului Suprem al Magistraturii, Timofte, sau preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Muruianu, ar trebui să le transmită subordonaţilor acest mesaj. De altfel, cu funcţionari amatori Uniunea Europeană se îndepărtează de R. Moldova, în loc să se apropie!

Victor Moşneag,
victor@zdg.md