Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Moşneag: Joaca de-a procurorul

Victor Moşneag: Joaca de-a procurorul

Săptămâna trecută, ZdG a publicat articolul „MAI, prins în ofsaid”, în care relata despre soarta misterioasă a unui dosar legat de un caz de trafic de fiinţe umane. Articolul a creat nemulţumiri în rândul colaboratorilor Ministerului de Interne, care, după apariţia articolului, ne-au prezentat probe precum că acel dosar a fost trimis de la MAI spre Procuratura Generală (PG). „Ce au făcut ei cu dosarul şi de ce spun că nu a ajuns la ei, deja nu e treaba noastră”, ne-au relatat angajaţii MAI.

Am încercat din nou să aflăm unde este dosarul. Iniţial i-am telefonat lui Eduard Bulat, şeful Secţiei combaterea traficului de fiinţe umane, pentru a putea lua legătura cu Ion Dadu, procurorul care s-ar ocupa de acest caz. „Pentru a discuta cu Ion Dadu, veniţi la Procuratură”, ne-a spus acesta vineri, 11 februarie, după amiază. Peste câteva minute am ajuns la sediul Procuraturii sectorului Centru, de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Pe procuror l-am găsit în acelaşi loc unde era şi marţi, 8 februarie. Atunci, Ion Dadu a fost destul de amabil şi, fără a avea nevoie de serviciul de presă al Procuraturii, ne-a anunţat că dosarul despre care anunţase MAI nu a ajuns la el şi că nici nu a auzit de un asemenea dosar.

Acum, Ion Dadu nu a mai fost la fel de amabil. Parcă surprins de vizita noastră, procurorul a menţionat că nu ne poate oferi niciun fel de informaţie şi că pentru asta va trebui să contactăm serviciul de presă al PG. Deşi am insistat să aflăm măcar dacă dosarul a ajuns la PG, Dadu a ţinut-o una şi bună, şi făcând referire la legislaţie, ne-a cerut repetat să ne adresăm la serviciul de presă. Ce l-a făcut oare pe procuror să-şi schimbe în doar câteva zile atitudinea?

L-am contactat ulterior pe şeful lui Ion Dadu pentru a-i relata cele întâmplate, însă Bulat şi-a susţinut subalternul. „Dacă aşa a zis procurorul, înseamnă că aşa trebuie să faceţi”, a subliniat şeful Secţiei de combatere a traficului de fiinţe umane din cadrul PG.

Ce să înţelegem din toată această încâlceală? În primul rând, întâmplarea aminteşte de declaraţiile membrilor PCRM care au afirmat recent că instituţiile conduse de PD şi cele conduse de PLDM nu pot colabora, cele două partide fiind în mare concurenţă. Adevărul, după această întâmplare, nu pare prea departe.

O altă idee pe care o putem desprinde din toată această încurcătură, voită sau întâmplătoare, este aceea că dosarele pot dispărea. Şi cum, în ultimele luni, s-au tot relatat cazuri despre dosare dispărute contra câtorva mii de euro, cazul acesta face să luăm în calcul şi această ipoteză. Altfel, de ce atâta secretomanie într-un banal caz de trafic de persoane? Cu siguranţă, cei implicaţi (mă refer la organele de anchetă) s-au obişnuit ca presa să reacţioneze la comunicatele lor doar făcând copy-paste, fără a verifica veridicitatea celor expuse şi fără a mai reveni vreodată la subiect. MAI, Procuratura, CCCEC pot plasa pe site-urile lor în fiecare zi asemenea comunicate. Astfel, ştiri sunt cu duiumul, de ce să se mai urmărească cele relatate cu câteva luni în urmă? Se pare că, dacă presa nu verifică, dosarele pot dispărea cu zecile, proporţional cu apariţia banilor în buzunarele procurorilor.

Victor Moşneag