Victor Moşneag: Duminică, 28 noiembrie

Ora 07.00! Secţiile de vot din toată ţara s-au deschis! Moldovenii sunt chemaţi pentru a patra oară în ultimii doi ani la vot.

Abia s-a deschis secţia de vot nr. 126 din str. Drumul Viilor nr. 26 “a”,că a şi apărut Vlad Filat împreună cu soţia şi cei doi copii, să-şi exercite dreptul la vot, menţionând că au votat pentru o Moldovă fără sărăcie. Filat este primul politician care a votat, convins fiind că cine se scoală mai dimineaţă, mai departe ajunge. Presa pro-Filat aminteşte încă o dată cine lucrează în ţara asta.

Peste câteva minute apare la secţia de vot din incinta liceului de limbă rusă “Antioh Cantemir” şi liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Cu o falcă-n cer şi una-n pământ, ex-preşedintele s-a răstit la presă, nemulţumit că Filat a votat înaintea sa, dar mai ales că jurnaliştii au îndrăznit să spună că doar Filat lucrează în ţara asta, nu şi feciorul său, Oleg, cum era pânâ nu demult.

Presa îl aşteaptă pe liderul democraţilor, Marian Lupu, în incinta Asociaţiei Teritoriale a Medicilor de Familie Centru, acolo unde de obicei acesta îşi exercită dreptul la vot. Lupu nu apare!

Între timp, la secţia de votare deschisă în incinta Liceului “N. Gogol” din Chişinău vin împreună Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă, însoţiţi de partenere. Ghimpu ţine un discurs anticomunist şi spune că a votat pentru aderarea Moldovei la UE. Chirtoacă îl aprobă. La TV, însă, pe lângă mici frânturi din discursul lui Ghimpu, se atrage atenţia mai mult la partenera lui Chirtoacă. Jurnaliştii se întreabă cine este domnişoara care l-a însoţit şi când, în sfârşit, se va însura edilul capitalei.

Dezbaterile sunt însă brusc întrerupte, pentru că la urne s-a prezentat Vladimir Plahotniuc, candidatul nr. 2 pe lista PDM. Cu alură de politician cu ştate vechi, Plahotniuc pozează atunci când introduce în urnă buletinul de vot. Menţionează că a votat pentru o victorie a poporului moldovenesc, când cineva întreabă: Dar unde e dl Lupu? Marian Lupu? Vladimir Plahotniuc s-a enervat puţin, dar tras de mânecă de un consilier care îl însoţea, zâmbeşte inocent şi declară că „Marian Lupu va vota”.

Între timp, se anunţă că, cu jumătate de oră în urmă a votat şi liderul AMN, Serafim Urecheanu, la secţia de votare deschisă în incinta Liceului “Mihail Sadoveanu” din sectorul Râşcani. Televiziunile au fost zgârcite în relatarea evenimentului. Anumite posturi îl aşteaptă cu respiraţia întretăiată pe Sergiu Mocanu,la secţia de votare nr. 212. Pe la 10.00, acesta apare, aduce iar acuzaţii la adresa lui Vladimir Plahotniuc şi pleacă, uitând să menţioneze pentru ce a votat.

După masă, se zvoneşte că Marian Lupu ar fi votat deja, dar la o altă secţie, în lipsa presei.

Cu excepţia câtorva incidente, alegerile decurg normal.Toţi aşteaptă ora 21.00, pentru a vedea rezultatele exit-poll-urilor. Cu câteva minute în urmă, Vlad Filat, Mihai Ghimpu şi Serafim Urecheanu anunţă victoria Alianţei pentru Integrare Europeană. Marian Lupu însă lipseşte, dar liderii AIE spun că totul e în regulă.

Voronin „convoacă” şi el presa la o conferinţă. Este sigur de victoria PCRM şi promite că ţara va avea în cel mai scurt timp un preşedinte.

Exit poll 1: PCRM – 40 %, PLDM – 21%, PD – 14%, PL – 11 %, AMN – 4%. Exit poll 2: PCRM – 38 %, PLDM – 19 %, PD – 19 %, PL – 12%, AMN -1,8%.

PCRM pierde teren, dar rămâne în cărţi. În cadrul unei emisiuni TV, moderatoarea insistă: Unde e Marian Lupu? Vlad Filat se încumetă şi îl sună în direct! Telefonul lui Marian Ilici este ocupat. Filat îi trimite un mesaj lui Plahotniuc. Nicio reacţie. În platou se făcu linişte… Entuziasmul liderilor AIE dispăru… Telespectatorii trec la alt post TV. Acolo erau invitaţi Vladimir Plahotniuc şi Oleg Voronin. Vorbeau despre business…

Victor Moşneag,
v.mosneag.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. mihai

    cam amar rezultat descris cea de ce ar trebui sa ne alarmeze mai mult-e un posibil scenariu a rezultatelor alegerilor si atunci adio mildova-trebie sa-mi ingrop oasele printre straini,unde stau de 11 ani,cu speranta ca dupa alegeri voi reveni in TARA…

  2. AVRAAM

    Nu aruncati pietre in mine.Dar daca PCRM vor culege sub 50% din voturi si PD li se vor alatura?De ce societatea este mintita si amagita?Ca apoi sa ramana toti gura casca?Razboi si revolutie nu mai merge.Prosti nu sunt.Dar daca AIE va pierde si nu va mai fi-asa le trebuie.Au avut sansa,dar au chiut,dansat,hulit si laudat si distrat prin Europa!Intram in iarna,fabula lui Donici despre greer si furnica ramane actuala.

  3. mara

    avraama,nu te feri de pietre,cà tu abia de astepti sà invingà comunistii,dar n-o spui deschis,ai spune-o sub alt nume.numai nu zici: votati comunistii,cà tu-i votezi,asta ai spus-o pe aici.prosti nu-s,dar provocatori càt duce trenul cu apusoarà si sà arunce si ei cu ceva,asa mai ies in lume si de dupà sobà.toti au dansat,distrat,numai tu ai muncit pe brànci de dimineatà pànà a doua dimineatà càlare aici si dincolo,zàzanie,propagandà,improscànd cu “spràvci” si noroi tot ce pica.acum iti faci statisticà,rodul muncii.

  4. anka

    In material, ni se sugereaza ca s-ar fi intimplat ceva ciudat in ziua respectiva cu Lupu.
    Credeti ca pe undeva este fortat sa faca ceea ce face? Pentru ca intradevar, are un comportament bizar…exista si o cauza?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *