Victor Moşneag: Cele 14 ore care pot salva Moldova

Duminică, 19 iunie, va fi o zi fără exit-poll-uri. Doar luni vom afla cine va fi şeful Primăriei Chişinău în următorii patru ani. Comuniştii nu vor putea acuza că se încearcă fraudarea alegerilor, iar democraţii nu se vor putea bucura înainte de vreme.

Cred că pentru aproape 40% dintre chişinăuieni, duminică va fi o zi ca oricare alta. Aceştia vor merge la frigărui sau se vor afla deja la mare sau la munte, cu  laptopul în faţă, aşteptând reacţii de la Chişinău.  Alţii se vor uita la TV, iar cei care nu vor face toate aceste lucruri vor dormi, că doar luni trebuie să meargă la lucru, iar duminica e singura lor şansă la un somn liniştit. Cu siguranţă duminică vor exista oameni care nu vor şti că în Chişinău se alege primarul, alţii, chiar dacă vor şti, vor spune că nu-i interesează numele noului edil, iar ceilalţi vor spune că vor reuşi, până la ora 21.00, să meargă la vot şi vor exclama asta până când secţiile de votare se vor închide. Şi atunci vor aştepta cu emoţie rezultatele scrutinului, în speranţa că Dodon nu va fi primar.

Doar că, de această dată, vor fi dezamăgiţi. Câteva mii de voturi, ale celor care se vor odihni la mare, vor dormi sau nu-şi vor putea face timp pentru a vota, vor face diferenţa în favoarea lui Dodon. Astfel, comuniştii vor pune mâna pe Chişinău, obiectiv la care râvnesc de când s-au constituit ca partid. Dar comuniştii vor câştiga doar în acte, oficial, pentru că alţii vor fi, de fapt, câştigătorii alegerilor de duminică.

Va câştiga, în primul rând, Igor Dodon, şi nu doar funcţia de primar. Dodon se va putea instala oficial în casa nouă cu două nivele de la Buiucani, fără a fi nevoit să explice organelor abilitate de unde a luat bani pentru a o procura. Cine va avea curajul să-l ia la întrebări pe boss-ul capitalei? Va mai câştiga Victor Gurău, marele analist politic, convertit la comunism din interes, după ce barca lui Roşca a neufragiat, iar el nu a reuşit să se bage în echipa lui Filat, deşi i-a dat mult timp târcoale. Puţini cunosc că Gurău are o afacere în sectorul Botanica. Acesta, după ce a închiriat un subsol al unui bloc de locuit, a refuzat să plătească chiria şi chiar consumul de energie termică şi curent electric. Acum, oamenii care locuiesc în acel bloc riscă să nu mai aibă acces la toate astea din cauza datoriilor lui Gurău. Dacă Dodon devine primar, cu siguranţă, Gurău îşi va rezolva această problemă, care, de fapt, pare a fi principala sa miză în această campanie electorală. Şi nu doar că-şi va rezolva problema, dar îşi va extinde business-ul şi îi va pedepsi pe cei care îşi caută dreptatea prin instanţe.

Va gâştiga şi Voronin! Acesta va încerca să mai pună mâna pe tot ce nu a putut acapara în mandatul de aproape nouă ani cât s-a aflat la şefia ţării. Vor câştiga toţi deputaţii comunişti, în frunte cu Tkaciuk, Munteanu şi Petrenco, care vor putea să-şi dezvolte afacerile, ajutaţi de prietenul lor, devenit primar.

Ei vor câştiga, dar vor pierde oamenii. Vor pierde libertatea de a gândi şi de a se exprima liber, vor pierde bani din buzunare, pentru că taxele vor creşte (iar Dodon va da vina pe Chirtoacă şi pe Filat, pe primul că a lăsat primăria cu datorii, iar pe al doilea că nu vrea să colaboreze cu el), vor pierde chiar şi speranţa, după ce se vor convinge de calităţie de manager ale ex-ministrului Economiei când acesta îşi va instala prietenii şi rudele în funcţii de conducere la primărie… Şi multe alte lucruri vor pierde chişinăuienii, lucruri pe care nu vreau să le expun, pentru că printre cei care le vor pierde mă număr şi eu.

Nu vreau, pentru că mai e o speranţă. Moldova poate fi salvată în doar 14 ore, timp în care secţiile de votare vor fi deschise şi oricine va putea vota, LIBER şi cu gândul la un viitor mai bun în acest oraş!

Victor Moşneag, 
victor@zdg.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Sergiu

    D-le V.Mosniaga. Sunt de acord de faradelegile pe care le fac liderii comunisti, le vedeti bine chind Va trebue.Dar de ce nu le vedeti pe acelia pe care le fac liderii a PL. In ce baza marele ministru medic-drumar a dat dupa poarta din functie pe oameni profesionali ,studii superioare, stajiu in munca in sistem de peste 30 ani si a asezat pe verisori, fosti profesori de munca, agronomi.-sefi a intrepr. de Stat fara studii superioare, fara stagiu in sisitem,dar rude cu miinile carora spala banii Statului ,banii oamenilor de rind.Cum lamuriti aceasta?

  2. WWW

    Mei Sergiu,mei,ai o sansa sa schimbi duminica situatia asta “dezastruoasa pusa pe rol de 22 ani de catre catrajanul ista de PL”.Asa,mei Sergiu,poti reabilita saracul si onestul clan Voronin cu tot cu PC,care a dus tara la rapa.Mai fa-ti si o comanda de miorite sa te sustina in denigrarea putinelor persoane cumsecade,pe care le mai avem,astfel turnand apa la moara calailor pe care-i servim fara a cracni ca boii la poarta noua.
    Maimuta s-a transformat in om prin munca.Noi trebuie sa ne transformam in oameni prin creier.Tragedia e ca nu se tavaleste pe drum creierul,ca sa-l gaseasca oricare analfabet.
    Apropo,mei Sergiu,nici sa copiezi numele autorului nu esti in stare? E “Moşneag”,nu “Mosniaga”,e o insulta sa schimonosesti un nume.
    Si totusi,e “stajiu” sau “stagiu”? Decide-te,mei Sergiu,inainte de a arata cu degetul spre cei “fara studii”.Am impresia ca nici tu nu te-ai nenorocit cu scoala.

  3. vlad

    Parinte,cred ca ai avea o tinuta mai reusita daca in loc de SFANTA CRUCE spanzurai la gat secerea si ciocanul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *