Victor Moşneag: Adevăr sau provocare?
“Aţi greşit. Dacă mai apelaţi la jurnalişti să transmiteţi informaţii greşite despre mine, vă denunţ la poliţie. Se va ocupa cineva personal de dumneata!”, urmat de “îţi explic să-ţi cauţi de treabă, că chiar acum am sunat să te pun la punct” şi de “O să vezi curând, am închis subiectul!”. Toate astea – ca răspuns la o simplă solicitare: “Bună ziua! Suntem de la ZdG. Am vrea să vorbim despre dosarul penal intentat pe numele dvs. în iulie 2010 şi despre sentinţa Judecătoriei Centru din noiembrie 2010”.
Anterior am mai fost ameninţat. Prin mesaje, după ce, împreună cu Tatiana Eţco, colega mea, am publicat articolul “Trenul Corupţiei în gara Chişinău”: ”Voi nu înţelegeţi gravitatea problemei şi ce oameni sunt implicaţi în această treabă”, “mie mi-ar fi frică fără pistol”, “pe un scaun electrocutat”, prin telefon: “lumea e mică şi ne vom mai întâlni”, sau chiar direct, cu răfuială fizică.
După ce ameninţările “vedetei” proxenete au devenit publice, am primit alte mesaje. Pe lângă “ai grijă”, unii mi-au spus că, dacă ameninţările ar fi fost de la Plahotniuc sau Voronin, ar fi trebuit luate în considerare, şi că cele din partea unei fete nu ar trebui tratate cu seriozitate. Încercam să le spun că, de fapt, ameninţările ar putea fi mai periculoase decât cele ale unui oficial de rang înalt. Explic de ce.
Îmi dau seama că pentru o persoană care “a lucrat” mult timp pentru a-şi face un nume ar fi de neconceput ca un articol de ziar să-i anuleze toate eforturile anterioare. Iar pentru a se răzbuna, ar fi în stare de orice. Pentru cei care sunt deja cunoscuţi, gen Plahotniuc sau Voronin, un articol ce le-ar păta imaginea nu ar fi nici primul, nici ultimul. Ar putea trece uşor peste el, mai ales că ar avea sute de oameni care să lucreze mai apoi la refacerea imaginii. În cazul nostru, nu cred că e posibil aşa ceva.
Mă gândesc, în ultimele zile, cât de serioase sunt aceste ameninţări. Recunosc, am devenit mai atent când merg pe stradă. O fi exagerat? Posibil. Cert e că dacă respectiva se ocupa cu racolarea unor fete, e clar că nu o făcea din capul ei, fără susţinerea unor persoane cu funcţii importante. Şi cum de pe urma ei au “beneficiat” oameni de afaceri din R. Moldova şi din Turcia, cu familii acasă, e clar că aceştia ar fi în stare de orice, pentru a-şi proteja spatele şi identitatea. Vă daţi seama câte mistere s-ar dezlega dacă am publica numele persoanelor care au beneficiat de escortele proxenetei? Câţi dintre aceşti oameni ar plăti cuiva pentru a închide gura presei? Cât ar costa un mic bandiţel, care ar stinge, odată şi pentru totdeauna, dorul de investigaţii jurnalistice? Cred că nu prea scump.
Victor Moşneag, victor@zdg.md
