Victor Moşneag: Adevăr sau provocare?

“Aţi greşit. Dacă mai apelaţi la jurnalişti să transmiteţi informaţii greşite despre mine, vă denunţ la poliţie. Se va ocupa cineva personal de dumneata!”, urmat de “îţi explic să-ţi cauţi de treabă, că chiar acum am sunat să te pun la punct” şi de “O să vezi curând, am închis subiectul!”. Toate astea – ca răspuns la o simplă solicitare: “Bună ziua! Suntem de la ZdG. Am vrea să vorbim despre dosarul penal intentat pe numele dvs. în iulie 2010 şi despre sentinţa Judecătoriei Centru din noiembrie 2010”.

Anterior am mai fost ameninţat. Prin mesaje, după ce, împreună cu Tatiana Eţco, colega mea, am publicat articolul “Trenul Corupţiei în gara Chişinău”: ”Voi nu înţelegeţi gravitatea problemei şi ce oameni sunt implicaţi în această treabă”,   “mie mi-ar fi frică fără pistol”, “pe un scaun electrocutat”, prin telefon:  “lumea e mică şi ne vom mai întâlni”, sau chiar direct, cu răfuială fizică.

După ce ameninţările “vedetei” proxenete au devenit publice, am primit alte mesaje. Pe lângă “ai grijă”, unii mi-au spus că, dacă ameninţările ar fi fost de la Plahotniuc sau Voronin, ar fi trebuit luate în considerare, şi că cele din partea unei fete nu ar trebui tratate cu seriozitate. Încercam să le spun că, de fapt, ameninţările ar putea fi mai periculoase decât cele ale unui oficial de rang înalt. Explic de ce.

Îmi dau seama că pentru o persoană care “a lucrat” mult timp pentru a-şi face un nume ar fi de neconceput ca un articol de ziar să-i anuleze toate eforturile  anterioare. Iar pentru a se răzbuna, ar fi în stare de orice. Pentru cei care sunt deja cunoscuţi, gen Plahotniuc sau Voronin, un articol ce le-ar păta imaginea nu ar fi nici primul, nici ultimul. Ar putea trece uşor peste el, mai ales că ar avea sute de oameni care să lucreze mai apoi la refacerea imaginii. În cazul nostru, nu cred că e posibil aşa ceva.

Mă gândesc, în ultimele zile, cât de serioase sunt aceste ameninţări. Recunosc, am devenit mai atent când merg pe stradă. O fi exagerat? Posibil. Cert e că dacă respectiva se ocupa cu racolarea unor fete, e clar că nu o făcea din capul ei, fără susţinerea unor persoane cu funcţii importante. Şi cum de pe urma ei au “beneficiat” oameni de afaceri din R. Moldova şi din Turcia, cu familii acasă, e clar că aceştia ar fi în stare de orice,  pentru a-şi proteja spatele şi identitatea. Vă daţi seama câte mistere s-ar dezlega dacă am publica numele persoanelor care au beneficiat de escortele proxenetei? Câţi dintre aceşti oameni ar plăti cuiva pentru a închide gura presei? Cât ar costa un mic bandiţel, care ar stinge, odată şi pentru totdeauna, dorul de investigaţii jurnalistice? Cred că nu prea scump.

Victor Moşneag, 
victor@zdg.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. vera

    Jurnalistii risca cu viata,pentru a ne informa pe noi,fiind mai putin, platiti, in comparatie cu altii, care prostesc lumea,stind fara tolc, la telefon,ca sa le mearga leafa si sa aiba zile-munca,pentru a-si face o pensie ,la batrinete, mai buna! Unde-i Dreptatea, aici? A mincat-o lupul?

  2. galina

    pàrerea mia cà acei care ameniteazà,nu indeplinesc cele spuse,deoarece uno ameninteazà PENTRU Cà are fricà el insàsi…

    se ràzbunà,pedepsesc ,omoarà acei care TAC SI FAC…
    are fricà doar persoana,care se simte vinovatà…dacà ati scris acest articol,inseamnà cà nu aveti fricà si nu và simtiti vinovati,dar sunteti doar SINCERI…

    INCREDEREA IN SINE SI IN CEEA CE FACEM are o putere enormà…un grup de persoane cu mii de arme,nu poate fi mai puternic ca ONESTATEA UNUI SINGUR OM…
    cine a ajuns la un lok de muncà cinstit, meritat nu trebue sà aibà fricà cà va perde munca din cauza articolilor scrise in ziar, deoarece KIND ESTI CINSTIT se acceptà critica ba e chiar binecuvintatà,deoarece te dà doar atentie si publicitate…
    acei care au ajuns unde au ajuns ne cinstit,vor avea fricà mereu sà peardà ceea ce au,deoarece ceea ce nu e meritat e stràin,dar ceva stràin te frige…
    cine reflectà amenintàri sunt doar intermediare, marionete care nu au putere si nici posibilitate de a pedepsi pe cineva…sunt atit de tare cufuriti la fund cà vor omori cu limba pe toti,deoarece starea lor de fiinte umane e la nivelul mai jos de un animal,fàrà nici un simt omenesc,fàrà nici o demnitate si onoare

  3. Alex

    ziarist moldovean fara minte si experienta, inca asa prostii nu am citit in viata mea! daca era-i sa patesti ceva, demult o patea-i!!! cred ca fata aia o doare in cot daca e plecata, cum ati scris, iar aici se vede ca pe Vorornin si Plohodniuc ii ridica in ceruri ca sunt buni si in concluzie se vede de unde apare frica- de la ei, desigur ca se te,e de ei si scrie lucruri frumoase, ce poate face o fata?- nu se vede ca ea sa fie in stare de orice, din contra astia sunt in stare de orice si au distrus Md!!! Aici ati decazut jos de tot cu acest art.!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *