Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Victor Ciobanu: Eu cu Eminescu

Victor Ciobanu: Eu cu Eminescu

Eram aşezat pe o băncuţă umedă lângă bustul lui Mihai Eminescu, care se uita insistent la laptopul meu. Sub privirea marelui poet parcă şi wifi-ul lucra mai bine.

Atunci când s-a apropiat cineva de banca mea, mare mi-a fost mirarea şi indignarea, parcul era pustiu. Într-o română frumoasă, ridicându-şi pălăria, m-a întrebat politicos dacă poate să ia loc. M-am uitat la el şi l-am recunoscut imediat. Era el. Mihai Eminescu. Şi-a scos şi el un laptop, zâmbind:

Aici într-adevăr wifi-ul lucrează mai bine.

— Daaa.

— Eu tot timpul vin aici, adăugase marele poet.

— Ştiţi, noi în Chişinău avem un teatru care vă poartă numele?

— Ştiu, a răspuns autorul “Luceafărului” puţin indispus.

— Ştiţi, este chiar Teatrul Naţional, are mulţi actori, directori, statul alocă bani pentru întreţinerea lui.

Poetul strâmbase parcă din nas şi continua să posteze ceva pe Facebook. Eu m-am simţit obligat să mai vin cu nişte explicaţii:

— Şi ce dacă este finanţat din banii publici, arta merită asta!

Răspunsul marelui poet întârzia.

Îmi îngheţase mâinile şi creierul în cap, dar răspuns de la marele Eminescu nu am mai primit.

Pentru că intervenise mătuşa mea, care mă trezise:

— Măi copchile, tu la lucru azi nu mergi?

Victor Ciobanu