Viaţa la ţară

1. Duminică, la Biserică

„Doamne, Dumnezeule, caută din cer şi vezi şi cercetează lumea aceasta pe care a zidit-o dreapta ta şi o desăvârşeşte pe ea!”

Într-o Duminică, după Sfânta Liturghie, cineva dintre enoriaşi a povestit un vis cu o Răstignire în alb. Părintele Ghenadie Dascăl, parohul Bisericii cu hramul Sf. Nicolae din comuna Văratic, a dat binecuvântare pentru a înălţa o Răstignire spunând că „să faci un lucru bine plăcut lui Dumnezeu e o bucurie pe care o încerci odată în viaţă şi te umpli de sens nou”. Aşa a fost începutul. Fiecare creştin a contribuit cu cât a avut posibilitate, pe cântar s-a pus dorinţa de a ajuta şi nu s-a contabilizat „mărimea jertfei”. Că la Dumnezeu judecata este alta”, a spus Părintele. Toate s-au făcut cu pace şi bună înţelegere, deşi şi în acest sat oamenii trăiesc cu frica zilei de mâine. De două luni de zile nu mai plouă, pământul s-a făcut ca şi piatra, iar firul de iarbă a ars, la fel au murit fasolea, castravetele şi roşiile. Pentru că seceta nu cruţă. „Seceta nu alege, suntem păcătoşi şi primim după faptele noastre”, a spus o femeie, porăind la cuptor. „Nu ştie nimeni câţi anume oameni sunt plecaţi să muncească peste hotare. Vărăticenii muncesc şi în Irlanda, Anglia, Israel, dar şi la Moscova. Mulţi sunt plecaţi. Dar toţi au contribuit pentru a înălţa Răstignirile”, se dă cu părerea o altă gospodină. „Avem şi noi necazuri, ca toată lumea, numai seceta asta nemiloasă cât ne chinuie, dar când e vorba să facem ceva frumos pentru sat, ne unim într-o clipă”, pare convingătoare şi cea mai tânără dintre femei.

2. Imagine a frumuseţii şi a binelui

Duminică, 13 iulie, în prezenţa întregului sat, un sobor de preoţi au sfinţit cele două Răstigniri înălţate, una la intrare în sat, iar a doua – în centrul satului. Batrâni, femei cu copii în braţe, profesori, medici şi numeroşi invitaţi din toată republica au participat la slujba de sfinţire a Răstignirilor. Am încercat să aflu cât au costat, unde au fost lucrate. Oamenii mi-au spus să mă fac „părtaşă la partea lor de bucurie”, iar despre „cele materiale” să nu scriu. „Las-să rămână o amintire cu nişte oameni bucurându-se de armonia minţii şi sufletului”. Le respect întocmai cererea. Voi spune doar că Răstignirile au fost cioplite de meşteri populari, pietrari, în piatră de Cosăuţi.

3. Ce ştiu ei despre Răstignire

Merg spre Biserică cu Ludmila, femeia venită la sărbătoare din satul de peste deal. Vorbim despre secetă, despre copii şi despre ÎPS Siluan, stareţul de la mănăstirea Curchi, originar din Văratic. Pentru a-l întâlni, femeia a venit din s. Mălăieşti. O întreb dacă-i place această zi de Dminică. Rămân uluită de răspuns: „Fiecare dintre noi poartă în suflet pilda dăruirii de sine, Mântuitorul s-a dăruit oamenilor: măreţia pildei lui cu jerfa Divină trebuie să ne facă mai buni, mai blânzi, curaţi, mângâietori. Aşa ne vom mântui. Astfel vom avea şi ploi paşnice şi credinţa va spori. Mă bucur pentru consătenii mei că s-au învrednicit la o asemenea faptă. Faptele dau strălucire vieţii unui creştin”.

M-a bucurat judecata acestei femei care, asemeni altor oameni pe care i-am întâlnit în acea zi, sunt în căutarea virtuţilor cardinale: credinţă, speranţă şi dragoste.

Antonina Sârbu