Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Viaţa de pe piaţa electorală

Viaţa de pe piaţa electorală

Din nou îmbulzeală pe câmpul electoral. Deşi de la ultimul scrutin nu au trecut mai mult de 3 luni, timp în care electoratul nu avea cum să-şi schimbe atât de radical opţiunile, lista concurenţilor electorali e iarăşi plină. Din 13 pretendenţi, 10 oficial înregistraţi, din care doar patru calificaţi în ultimul scrutin.

Anticipatele din 29 iulie au devenit o nouă ispită pentru partidele politice. Cu toate că 10, faţă de 17 concurenţi în scrutinul din 5 aprilie e o diferenţă semnificativă, situaţia a depăşit, oricum, aşteptările. Egoismul în politică rămâne a fi un viciu pe cât de greu de diagnosticat, pe atât de greu de tratat. Dacă partidele ar fi luat în calcul toate circumstanţele politice de după scrutinul trecut, cu evenimentele din 6—7 aprilie şi tot ce a urmat, inclusiv provocarea anticipatelor prin nealegerea unui succesor comunist în funcţia de şef al statului, şi ar fi dorit să onoreze comportamentul liberalilor, densitatea concurenţilor pe piaţa electorală, foarte posibil, nu s-ar fi ridicat la mai mult de 6. Anticipatele sunt câştigul politic, exclusiv, al celor 3 formaţiuni liberale şi trebuia să li se acorde dreptul şi şansa să joace această partidă, în duel cu comuniştii, aşa după cum au dejucat-o pe cea din 5 aprilie – 3 iunie. Altceva e dacă celelalte partide ar fi dorit să le fie co-parteneri voluntari de campanie liberalilor, dar să se abţină de la joc, era în putere s-o facă fiecare, în special cei care, în scrutinul din 5 aprilie, au rămas în afara clasamentului. Mă refer la partidele care se pretind de dreapta sau centru-dreapta. Că pe stânga, oricum, nu avem mare îmbulzeală. Dar cărţile au fost aruncate. Jocul a început.

Senzaţia electorală a acestei campanii este (s-ar putea să mai avem) gestul MAE de la sfârşitul săptămânii trecute, urmat la două zile diferenţă şi de cel al PNL. Declaraţiile preşedinţilor An. Petrencu şi V. Pavlicenco, potrivit cărora partidele lor se vor retrage din campanie pe ultima sută de metri în favoarea PL, PLDM şi AMN, iar până atunci vor face campanie celor 3, este un gest rarisim în politică, în special în politica de la noi. Chiar dacă nu e o premieră. Mă refer nu atât la declaraţiile propriu-zise, cât la voluntariatul electoral, direct şi nemijlocit, pe cont propriu, în sprijinul, poate că, nu atât a unui concurent preferat, cât a unor concurenţi reali. Este şi un gest de solidaritate, dar şi de responsabilitate civică şi politică pentru finalitatea actului electoral. Cine ştie, poate că lista va continua.

Ce fac comuniştii? Rămân în aceeaşi permanentă stare de război cu opoziţia. Sunt duri şi agresivi, după cum au promis, şi mint în continuare. De data aceasta mult mai mult decât în campania trecută, pentru că, spre deosebire de scrutinul din 5 aprilie, aceştia au acceptat prezenţa la dezbaterile publice, inclusiv la posturile radio-tv pe care le desconsideră, practicând acelaşi joc pe care îl fac în teritoriu: dezinformează şi aţâţă lumea la război interetnic. În plus, se pregătesc «să consolideze societatea» pe care au băgat-o în confruntări. Cel puţin asta a declarat preşedintele PCRM, V. Voronin, la întâlnirea de miercuri cu presa. Nu e clar numai cum îşi închipuie Voronin că un făcător de războaie poate fi şi făcător de pace? În tot cazul, ultima conferinţă de presă a lui Voronin a făcut foarte clar faptul că comuniştii sunt conştienţi că, oricât de multe mandate şi-ar asuma, nimic nu le poate asigura garanţia guvernării, în lipsa unei stabilităţi politice, pe care ei au început să o caute. Să vedem dacă o vor găsi până la 29 iulie.

PD-ul lui M.Lupu. În timp ce comuniştii incită la război, PD-iştii lui Lupu fac apel la încetarea războaielor. «Proiectul M. Lupu» rămâne unul suspect. Chiar dacă ar fi să admitem că nu este o făcătură a lui Tkaciuk, el oricum nu seamănă o făcătură anti-PCRM. «`ntărăsu «naţonal», despre care vorbeşte Lupu, nu aduce a interes naţional. Pentru că Lupu, pe cât de multe ştie, pe atât de mult tace. Lupu nu a deschis încă nicio paranteză vizavi de evenimentele din 7 aprilie, ba mai mult, sub pretextul «prezumţiei nevinovăţiei», a închis acastă temă pentru presă. Lupu a devenit lider PD de nevoie. Priviţi-l cum apare în spot-urile comuniştilor, cu câtă tenacitate şi energie face imagine PCRM şi pe cât este de posac în clipurile PD. Lupu nu se poate minţi cel puţin pe sine.

La compartimentul invenţii electorale, tehnologii dacă vreţi, cel mai mult s-a evidenţiat, totuşi, mult mai mult decât PD, PPCD-ul. Cei «7 magnifici» sunt o ecuaţie politică nouă, dar nu ştiu dacă este una mai mult decât electorală. Că băieţii şi-au luat rolurile în serios, e bine. Numai că «întinerirea clasei politice» este şi ea un proiect politic foarte bine gândit, dar deloc nevinovat, chiar dacă atractiv la prima vedere. Maximalismul celor 7 e prea exagerat. Nu ştiu dacă o fac intenţionat, dar faptul că ei au ambiţia să creadă că în politică e suficient să fii tânăr pune pe gânduri. Mai degrabă, PPCD încearcă să-şi refacă imaginea publică. Ceea ce a făcut Iu. Roşca înclină foarte mult spre modelul american, cu schimbările care s-au făcut la Casa Albă, după ce juniorul Gh. Bush făcuse anumite defavoruri de imagine Americii, în interior, dar mai ales în exterior. Va prinde, nu va prinde, urmează să vedem. Campania electorală continuă.

Petru AMARIEI