„Viaţa” de după viol
Condamnată la moarte pentru că a fost violată de patru bărbaţi când avea 13 ani. Titlul acesta mi s-a părut iniţial o aberaţie, dar când am citit istoria fetei şi legile din Pakistan, care consideră că victima este cea vinovată, mi-am amintit involuntar de un alt caz. S-a întâmpat în Dubai. O australiană a fost condamnată la 12 luni de închisoare, pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale în afara căsniciei. Mai mult, violatorii au primit aceeaşi pedeapsă, dar nu pentru viol, ci pentru că au făcut sex cu altă femeie decât nevestele lor.
Ceea ce s-a întâmplat cu tânăra din Pakistan a fost considerat de familie drept o ruşine, condamnând-o la moarte pentru a şterge “pata” de pe neamul lor. Noroc că rudele s-au împotrivit. Tânăra a încercat să apeleze la justiţie, însă judecatorii insistă că acuzaţiile aduse de ea sunt “fabricaţia propriei imaginaţii”. Femeia condamnată în Emirate, pentru că, subliniez, a fost violată, a stat opt luni după gratii, după care a fost graţiată. Pare absurd? Pe de altă parte, ce diferenţe există între justiţia din R. Moldova şi cele enumerate mai sus? La noi, cazurile de violenţă, inclusiv sexuală, de regulă, rămân a fi un subiect tabu.
Femeile tac, pentru că, de mici, au fost învăţate să “nu scoată gunoiul din casă”. Numeroase abuzuri sexuale nu sunt anunţate, pentru că familia se teme să nu se facă “de ruşine”. Victimele care, totuşi, decid să-şi facă dreptate în instanţă deseori sunt supuse unui tratament care le umileşte şi mai mult, iar în cazul în care violatorul este o persoană influentă, şansele unei justiţii corecte se reduc considerabil. Într-un final, tot victima este cea învinuită, cea discriminată, iar agresorul îşi continuă traiul obişnuit, fiind în căutarea unei noi jertfe. Deşi legislaţia noastră nu presupune restricţiile din ţările enumerate mai sus, sistemul oricum nu funcţionează, victimele rămânând “pătate” pentru tot restul vieţii lor. De fapt, poate fi numită viaţă ceea ce urmează după?
