Veveriţele ţării noastre…

După  ce am trecut vama, aveam senzaţia că simt Patria cu tot creierul zdruncinat de hopurile noastre mioritice, pe ici pe colo cârpite cu chiu cu vai. Era într-o după amează frumoasă şi liniştită, întâlneai doar câte o maşină din când în când. La indicatorul “Mănăstirea Veveriţa” am cotit-o spre stânga în speranţa redescoperirii a ceva uitat în codrii Călăraşilor. Trecusem pe acolo prin ’98, în drumul spre casă din Iaşi – atunci o găsisem în început de reconstrucţie şi-mi lăsase în suflet loc pentru speranţe – o mănăstire mică cu un nume straniu, pierdută în  mijloc de codru… O regăseam acum aproape în aceeaşi stare de şantier – o construcţie neterminată şi nedefinită din punct de vedere arhitectural, care avea ceva comun şi unei biserici, şi unui bloc cu etaje de tipul căminelor sovietice, şi unui sarai tătărăsc… În curte urme de lucrări, grămezi de nisip, ceamur…

În biserica, care apărea în capătul ascuns din colţ al treptelor acestui bloc de tip “struţo-cămilă” se auzeau cântările călugărilor de la slujba de seară de sâmbătă şi … nici ţipenie de mirean… Am făcut cele trebuincioase unei slujbe, am plătit nişte pomelnice pentru cei plecaţi de printre noi şi ne-am retras în tăcere, într-o stare de incertitudine totală. Afară, în curte, mai multe curci, nedeprinse probabil cu lumea, ţipau enervate. Chiar alături de intrarea în clădire se afla un mormânt, cu o cruce acoperită în toi de vară cu flori din hârtie şi plastic, viu colorate în roz şi turcoaz aprins….. Ţărâna de pe el era neagră şi proaspătă, deşi era de mai mulţi ani acolo. O singură tufă înflorită creştea la capul celuia ce se odihnea. Curcile, după ce s-au liniştit din ţipătul lor isteric au trecut cu gloata peste el…. Eram debusolată complet. Un zid lung şi înalt de vre-o trei metri, din cărămidă roşie, se întindea de-a lungul drumului prin codru, înconjurând jumătate din curtea mănăstirii. Îl priveam, stupefiată, şi nu-i înţelegeam menirea, aici în mijloc de pădure – să apere, să ascundă, oare ce s-o fi dorit prin construcţia lui? Un singur lucru îmi era clar despre zid – că a costat o avere şi cu acei bani se puteau finaliza multe din lucrările de construcţie, rămase baltă din lipsă de resurse probabil. Sau se putea angaja un arhitect pentru un proiect mai reuşit.

Părăseam în tăcere mănăstirea cu nume straniu de animal speriat… Aveam senzaţia că l-am părăsit cu toţii pe Dumnezeu. Fără nici un motiv. Iubindu-l. Şi exilându-l. Acolo, la Veveriţa…

Senzaţia din suflet era grea şi amară şi nu înţelegeam de ce nu trece. Ca mai târziu, pe drumul plin de hopuri să-mi dau seama că de fapt toată ţara noastră e o … Veveriţă, un şantier părăsit şi pierdut, cu zid înalt în jurul lui şi flori de plastic turcoaz…

Of, unde o fi oare scăparea noastră, dacă nici la mănăstire nu găseşti răspuns?

A Dumneavoastră,

Ala Nemerenco, doctor în medicină


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. T. Ajder

    F. interesant. Cred ca ZdG ar trebuie sa editeze un ghid de calatorie al ZdG in astfel de locuri liminale putin stiute din R. Moldova. Eventual sa-l publice si in engleza. Am intuitia ca va deveni un bestseller..

    Manastirea Veverita din Republica Moldova

    Manastirea Veverita este o asezare monastica recenta, situata la marginea satului cu acelasi nume.

    Din datele disponibile putem spune ca manastirea a fost intemeiata pe la 1922-1924, avand o gospodarie mare si o biserica frumoasa, hramul careia nu se cunoaste.

    Pe timpul sovieticilor, in 1948, manastirea Veverita a devenit temporar schitul manastirii Capriana, iar in 1952 a fost inchisa definitiv. Unii calugari au fost intemnitati, ceilalti s-au refugiat, si doar doi doi calugari, Tarasie si Antonie, care locuiau in satul Veverita, care nu au acceptat sa plece, au fost ucisi de comunisti dupa 1960.

    Cladirile manastirii au fost distruse de reprezentantii gospodariei agricole din localitate. Biserica a fost folosita ca depozit, iar mai tarziu a fost prefacuta in grajd. In 1985 biserica a fost incendiata.

    Manastirea a fost reinfiintata in 1993, tot atunci au inceput si disputele intre Mitropolia Moldovei si Mitropolia Basarabiei pentru stapanirea asupra acesteea.

    In august 1994, mai la deal de biserica ruinata, s-a pus fundatia bisericii de iarna cu hramul Maica Domnului Tuturor Sfintilor, staretiei si chiliilor pentru monahi.

    Aceste constructii au un plan deosebit; aripa dreapta, unde se afla biserica de iarna, este realizatain stil rusesc, iar cea stanga in stil gotic. Deasupra tindei, care imparte cladirea in doua, se inalta o clopotnita in stil gotic, rnasurand 35 m. Forma interioara a bisericii de iarna este dreptunghiulara, fara delimitari intre pronaos si naos. Altarul este despartit de naos prin iconostasul simplu. Tavanul bisericii este drept, iar peretii sunt impodobiti cu diferite icoane. Pe acoperis, deasupra naosului, se inalta trei turle.
    sursa:
    http://www.moldova.org

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *