Vânătorii ştiu totul
La un parastas, cei adunaţi să pomenească un răposat găsesc timp să vorbească despre ce se mai întâmplă în viaţa noastră. Într-un moment, se fac auzite replici tăioase la adresa unor posturi de televiziune care nu găsesc nimic altceva de arătat publicului decât vizitele oficiale, întrevederile la nivel înalt, declaraţiile politice, micile scandaluri de prost gust sau intrigile politicienilor.
„Să-mi spună cineva când, ultima dată, a văzut un jurnalist cu o cameră de luat vederi intrând în vreun sat uitat de lume? Dacă vreun oficial ar pleca încolo, s-ar găsi şi jurnalişti cu tot cu aparate video, ca să-l însoţească. În lipsa acestora, cei de la sate sunt uitaţi cu tot cu problemele lor, chiar dacă mor de foame sau de boli netratate. Doar dacă arde cineva de viu în casă, vedem imagini ale serviciilor de presă de la Situaţii Excepţionale. Altfel – nicio grijă”, spunea cineva dintre cei prezenţi.
Desigur, şi vânătoarea din “Pădurea Domnească” nu a fost trecută cu vederea. Şi despre acest caz tragic oamenii spuneau că, iată, s-a pornit o avalanşă de acţiuni la nivel oficial, pe când alte situaţii, la fel de tragice şi periculoase, sunt trecute cu vederea de toţi: de autorităţi, de anchetatori, de procurori, de justiţie, dar şi de presă. De ce omorul unui copil, al unei femei sau decesele unor prunci, în instituţii medicale, sunt trecute cu vederea şi uitate cu uşurinţă de responsabili? Cine şi cum delimitează, la noi, gravitatea celor întâmplate în această viaţă? Cine ia pulsul?
Din vorbă în vorbă, s-a trecut la activitatea Comisiei parlamentare de anchetă care investighează omorul din “Pădurea Domnească”. Tot ce declaraseră persoanele întrunite la acea masă de pomenire nu a cunoscut nicio replică sau dezacord din partea niciunuia dintre cei prezenţi în acea casă.
Un tânăr instruit la mai multe facultăţi, dar angajat la stat cu un salariu de 3000 de lei, analiza categoriile de arme utilizate la acea vânătoare, cartuşele cu care s-a tras. El zicea că, într-o armă de vânătoare permisă legal nu poate fi utilizat acel glonte “trio”, mult mai masiv decât ţeava armei care l-a sfârtecat şi l-a omorât pe Sorin Paciu. “Deci, arma cu care s-a împuşcat era folosită ilegal?” – se întreba tânărul.
Un ecologist, vegetarian convins, contesta orice acţiune vânătorească, iar o rudă de parlamentar, cu timiditate în voce, recunoştea că deţine armă de vânătoare şi că cei care practică această activitate ar trebui să fie foarte prudenţi nu doar la arme, ci şi la cei din echipa cu care au ieşit la vânat. “Dacă nu ai încredere în cineva din grup, mai bine stai acasă”, explica vânătorul.
„Cei care au constituit comisia, dar şi cei care au acceptat să facă parte din ea, cunosc prea bine că totul se va sfârşi cu nimic, aşa cum s-a întâmplat şi alteori. Cum s-a întâmplat în cazul Comisiei de investigare a evenimentelor din 7 aprilie 2009…”, spunea un bărbat inteligent care, după acel 7 aprilie, a decis să revină acasă din străinătate, unde fusese plecat la muncă. A revenit şi nu a mai plecat, dar nu şi-a găsit încă un loc demn pentru viaţă la el acasă. Deşi nu-i este deloc simplu să se descurce aici, la acea masă de pomenire părea mai mult preocupat de felul în care este tratat acest subiect la nivel oficial şi în societate, decât de problemele sale personale. “Zile în şir, toată mass-media vorbeşte despre audierile din Comisia parlamentară. A fost luat la întrebări cutare, cutărică sau cutărel. Ei şi? Ce s-a aflat nou de la ei? Am impresia că noua Comisie a fost creată pentru a sustrage atenţia societăţii de la altă anchetă, cea penală, care ar fi trebuit să se desfăşoare din prima clipă de după tragedie”, spune omul.
De altfel, despre ancheta penală, într-adevăr, nu se mai vorbeşte deloc. Probabil, nici nu prea au ce povesti, deoarece, potrivit unor specialişti în anchete penale, în cazul vânătorii din “Pădurea Domnească” a fost ratată cea mai importantă regulă de investigare – cea a urmelor fierbinţi. Nu s-a făcut o reconstituire imediată a celor întâmplate, nu au fost interogaţi toţi vânătorii, care, cu siguranţă, cunosc adevărul, dar şi alţi martori care, la acel moment, erau în “Pădurea Domnească”. Unde sunt probele, dacă mai sunt?
Până la urmă, vorbitorii au ajuns la familia răposatului, care continuă să tacă chiar şi după 40 de zile de doliu. “Dacă familia nu va avea nevoie de adevăr, nimeni nu va insista ca acesta să fie aflat vreodată”, cred oamenii.
Aneta Grosu, aneta@zdg.md
