Vă chem să desenaţi gripa!
În ultimele câteva luni în mai toate ziarele, revistele, televiziunile şi radiourile lumii s-a scris, s-a vorbit despre porci, s-au publicat fotografii, desene sau sculpturi ale acestora. Suntem martorii unei produceri febrile de obiecte şi acţiuni artistice de nivel global, care, cel puţin mie, îmi aduc aminte de purcelul lui Anatol Mătăsaru. Evident, faima artistului basarabean nu este într-atât de mare, încât arta lui să fie discutată la o scală mondială. Valul de artistisme zoomorfe a fost stârnit de epidemia de gripă porcină, care, iată, călătoreşte nestingherită şi pe gratis prin lume, fără paşaport, vize sau bani.
De multe ori criticii de artă văd mesaje ascunse acolo unde artistul nu a dorit să le plaseze, de asta nu vreau să afirm că, pe lângă critica fărădelegilor comise de organele de drept din R. Moldova, Mătăsaru, profetic, a intuit imaginea iconică de om îmbrăţişat de porc, care era să invadeze mass-media mondiale în doar câteva luni de la acţiunile sale protestatare, şi tocmai de asta s-a decis să folosească un porc şi un măgar drept mobiluri de exprimare artistică. Sugerez altceva: între valul de porci din mass-media internaţională şi daravela lui Anatol Mătăsaru există, totuşi, o legătură şi nu mă refer la o analogie pur vizuală. Evenimentele au la bază un mecanism similar. Atât Mătăsaru, cât şi sutele de artişti, jurnalişti, activişti care discută acum despre gripă au încercat, de fapt, să-şi înfrunte teama, să dea o ripostă sperietoarelor arbitrare şi neîndurătoare cu apucături ucigaşe (fie fărădelegilor din poliţie, fie gripei), înfruntându-le prin intervenţii creative şi diminuându-le prin acţiunile lor puterea nocivă pe mai multe planuri.
Pentru a putea lupta cu fărădelegea din organele de drept moldovene, cu gripa porcină sau cu orice altă molimă socială, e necesar să le înţelegem, să ni le explicăm în felul nostru propriu. De multe ori, o explicaţie potrivită e suficientă ca să ne inducem o linişte sufletească, diametral opusă stărilor de panică. Mai mult, chiar dacă arta nu poate omorî direct virusul de gripă, cred că îi poate, totuşi, diminua puterea indirect prin întărirea sistemului imunitar.
O tehnică care ne este la îndemână şi care a fost folosită la maximum de producătorii de ştiri e să înşirăm pe o coală de hârtie sau carton tot ce ştim şi simţim despre problema pe care ne propunem să o confruntăm. Putem folosi creioane, pixuri, carioci, putem face colaje lipind pe desenele noastre fotografii din ziare sau reviste, putem inscripţiona slogane etc. Desenul sau colajul sunt mult mai la îndemână şi mult mai ieftine decât ar fi să folosim porci vii, precum a făcut-o Mătăsaru. Prin astfel de compoziţii vizuale se pot comunica multe lucruri greu de transpus în cuvinte, inclusiv chestii fortifiante. Desigur, nu e neapărat să ne limităm la desen, Sudarsan Pattnaik, bunăoară, a construit în India câteva statui uriaşe din nisip în care apar unul sau mai mulţi porci, feţe de oameni cu măşti igienice, precum şi diverse inscripţii. Autorul lor afirmă că la zidirea fiecărei lucrări a folosit câte 7 tone de nisip. Se poate folosi orice altă modalitate de exprimare.
Multora dintre noi nu le mai arde de glume. E important totuşi să limităm sperietoarea (gripa) la un cadru clar definit şi uşor controlabil. Gripa poate fi redusă, subiectiv desigur, la formatul unui desen. Un scriitor, ticluind un text despre gripă, reduce gripa la nişte cuvinte, propoziţii. Caricaturistul şi editorialistul se pot răzbuna prin desen sau prin scris atât pe gripă, cât şi pe nedreptăţile comise de unii poliţişti. Dar nu e necesar să fii din branşa jurnalismului ca să desenezi sau să scrii despre gripă şi să încerci să combaţi mogâldeaţa asta. Orice posibilitate de exprimare poate şi trebuie să fie folosită în lupta cu gripa.
Desigur, nu toate materialele publicate în mass-media au fost produse din iniţiativă proprie ca daravela lui Mătăsaru. Despre gripă toată lumea vrea să ştie şi lupta contra ei e o acţiune nobilă susţinută de toţi, pe când despre fărădelegile din organele de drept nu vor să ştie toţi, nu este în interesul tuturora, iar punerea în poară cu poliţiştii poate duce la pierderea libertăţii şi chiar la tortură, cum i s-a întâmplat lui Mătăsaru.
E normal, deci, să se producă mult mai multe ştiri despre gripa porcină decât, bunăoară, despre porcăriile unora din organele de drept, deşi, şi acest fel de informaţii îşi croiesc uneori calea în mass-media. Dar asta nu înseamnă că editorialiştii sau artiştii grafici nu şi-ar dedica din iniţiativă proprie munca lor luptei cu gripa sau cu alte probleme majore ale societăţii noastre. Există doar sute de pagini de internet consacrate luptei antigripă (sau pagini despre maltratările poliţieneşti etc.) unde contribuţiie autorilor sunt doar în bază de voluntariat. Totuşi, de cele mai multe ori autorii sunt comisionaţi pentru a presta anumite servicii, şi de aici reies anumite devieri. Bunăoară, cititorul e silit să cumpere anumite preparate, vaccinuri, producerea cărora e costisitoare şi poate avea efecte secundare adverse, pe când despre produsele deja disponibile – propolisul – un medicament natural cu o putere extraordinară antivirală, nu se vorbeşte mai deloc. (Apropo, propolisul basarabean este exportat până şi în Japonia!) Uneori, prioritatea nu mai este căutarea de soluţii grabnice antigripă, ci a unor ţapi ispăşitori. Mulţi dintre porcii din caricaturile despre care vă vorbeam adineaori poartă sombrero, vorbesc cu accent mexican sau sunt vopsiţi în trei culori – verde alb şi roşu – steagul Mexicului. Se face aluzie la faptul că virusul gripei porcine din acest an ar fi germinat în acele locuri, de parcă asta are vreo relevanţă acum. Într-o caricatură interesantă, un cuplu anunţă un alt cuplu că tocmai s-au întors dintr-o superbă vacanţă din Mexic. Au feţele bronzate cu excepţia gurii, rămasă nebronzată din cauza măştii de tifon pe care, prin extrapolare, ne dăm seama că au purtat-o cât au fost în Mexic.
Pe lângă sentimentul de control pe care un individ îl capătă oricum când tachinează creativ chestii pe care trebuie să le înfrunte, mai există şi sentimentul intens de placebo, al eliberării, care vine în urma schiţării pe hârtie a problemei care ne macină. Efectiv, avem senzaţia că eliminăm problema desenându-o, sau sculptându-o, sau povestind despre ea. Se poate face şi mai mult: după ce am desenat, de pildă, portretul hidos al gripei, îl putem arunca la gunoi sau rupe în bucăţele, sau da foc, sau împunge cu ace. Sentimentul care ne-ar cuprinde ar fi ceva opus panicii. Acţiunea se aseamănă întrucâtva cu cea a îngropării caloianului. Deşi numită altfel, «metoda caloianului» se foloseşte pe larg în art-terapia contemporană cu efect benefic instantaneu asupra pacienţilor.
Desenul/arta ca metodă terapeutică fortifiantă pare să fie susţinută de cercetările relaţiei dintre stres şi sistemul nostru imunitar, care arată că stresul de scurtă durată (pe care îl simţim când ne răfuim imaginar cu gripa desenând-o sau scriind despre ea) întăreşte sistemul nostru imunitar, iar practicarea unor activităţi artistice, în sine, ne relaxează, căci fiind concentraţi pe o anumită sarcină mai puţin obişnuită, uităm de angoasele noastre personale de lungă durată, activitate ce ne fortifică şi sistemul imunitar.
Vă chem, deci, să desenaţi gripa!
Teodor AJDER, psiholog
