Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Unirea de la Risipeni

Unirea de la Risipeni

Timp de un an, români de oriunde au vorbit despre Unire. Au elogiat trecutul, au prognozat viitorul, au elaborat strategii şi politici despre care au spus că sunt dedicate Unirii. Mulţi şi-au asumat merite şi au afirmat că anume ei au cele mai adevărate mesaje, cele mai accesibile proiecte şi cele mai convingătoare idei dedicate Unirii. Unii chiar au promis că, votaţi fiind în viitorul Parlament, vor face, negreşit, Unirea. Aceştia au ocupat posibilele spaţii mediatice şi nu au cedat nici pentru o clipă altor voci, ca să vorbească şi alţii despre Unire.

Nu a fost mult sau puţin, doar a fost incomplet, deoarece, în R. Moldova, mesajul Unirii poate fi auzit nu doar la Chişinău, ci şi în alte localităţi, mai ales că, până în prezent, vreo 550 de sate şi orăşele sunt înfrăţite cu diferite comune de peste Prut. Locuitorii înfrăţiţi deja cu România poartă în ei mesaje speciale despre Ţară, despre Neam, despre Limba Română. Cine să-i audă? Unde?

Cu ceva timp în urmă, am descoperit o campanie fascinantă, desfăşurată prin satele R. Moldova, cu suportul Dediu Productions. Pe parcursul anului 2018, zeci de tineri au bătut drumurilor satelor, oprindu-se în voie pe la porţile gospodarilor şi ale negospodarilor, pentru a vorbi despre integrarea europeană şi despre o posibilă Unire cu România. La Tomeştii Noi, Glodeni, la Musteaţa, Făleşti, la Bilăieşti, Orhei sau la Risipeni, Făleşti, peste tot, tinerii mesageri au avut răbdarea şi inteligenţa să le spună oamenilor „Bună ziua” şi să le transmită cele mai importante date despre Uniunea Europeană şi despre România, care e parte a comunităţii europene.

Ei ştiu că mulţi dintre interlocutorii lor nu dispun de surse veridice de informaţii, nu au acces la emisiuni TV autentice, nu au cu cine schimba o vorbă, în condiţiile în care satele lor sunt tot mai pustii. În stradă, la poarta casei, în preajma unei fântâni sau la o staţie de autobuse – oriunde e loc pentru o discuţie despre Unire, dacă deţii date, fapte şi argumente. Tinerii care, timp de un an, Anul Centenarului Unirii, au bătut drumurile satelor noastre, deţineau informaţii exacte, de cel mai mare interes pentru aceşti oameni, părăsiţi de copii, de speranţă şi sărăciţi de stat. Au vorbit despre salarii, argumentându-le că, în România, sunt de trei ori mai mari decât în R. Moldova. Au vorbit despre pensii, povestindu-le că, în România bătrânii nu se mai chinuie în faţa alegerii unui medicament, a unei pâini sau a unui kilogram de carne, căci au pensii de cel puţin 250 de euro, ceea ce ar fi circa 5000 de lei moldoveneşti.

Au vorbit despre cele 900 de grădiniţe de copii, renovate în R. Moldova din banii statului român sau despre cele cinci autospeciale SMURD – salvatoare pentru pacienţii grei de la noi.

Cei mai mulţi dintre interlocutori ascultau şi luau aminte. Pe feţele lor se citea că sunt sătui de singurătate, de aşteptare, de deznădejde şi de politică. Aceşti tineri, care le vorbeau despre Unire şi despre integrare în UE, pur şi simplu, iubesc necondiţionat România. Asta au înţeles oamenii de la Risipeni, Tomeşti sau Musteaţa.

Într-un sat, o femeie blândă a ţinut să-şi spună un vis pe care-l avuse într-o noapte din acest An Centenar: „Se făcea că eram în România. Munte şi mare, întinsuri de câmpie, lacuri sărate, castele şi palate regale… Nimic deosebit parcă, o ţară la fel ca şi altele, doar că nu vroiam să plec din ea, pentru că acolo-mi era începutul şi neamul…”