Unde-i SIS-ul?

“E greu, foarte greu să ne imaginăm că Rusia nu şi-a lăsat nişte “portiţe” pentru a putea interveni în Găgăuzia, la fel cum le are şi pentru Transnistria. Altfel, de ce ar provoca Comratul?”.

Povestea de la Comrat, de săptămâna trecută, cu “referendumul găgăuz”, prin care se pune la cale o secesiune teritorială în Bugeac, este, până la urmă, o chestie curioasă, totuşi. Nu în sensul originalităţii, deoarece calapodul unei pretinse “republici găgăuze” îl repetă, în fond, pe cel de la 1990. Curiozitatea este alta şi vine din obişnuinţa tardivă, cu care reacţionează şi răspunde unor asemenea provocări Chişinăul. Amintesc aici că, miercurea trecută, pe mai multe canale media, a fost difuzat un comunicat de presă, prin care se anunţa că “un grup de iniţiativă” de la Comrat cere Adunării Populare să aprobe desfăşuraraea unui referendum privind separarea Găgăuziei de R. Moldova şi aderarea ei la Uniunea Vamală cu Rusia şi Belarusi. Am avut o opinie, vizavi de acest caz, în ediţia trecută a ZDG şi, poate că, nu reveneam la subiect, dacă nu ar fi existat sau, cel puţin, nu aş fi auzit seara, în programele TV de ştiri, declaraţia şefului statului, N. Timofti, care s-a arătat surprins de “iniţiativa” de la Comrat, calificând-o drept “provocare” a neprietenilor R. Moldova, menită să “destabilizeze situaţia politică din republică” şi să ne scoată de pe pista euro-integrării. Preşedintele a chemat la calm şi la respectarea legii. Mesajul a fost bun. Dar (foarte curios) întârziat. Declaraţiile preşedintelui veneau post-factum. Pentru un şef de stat , care este şi preşedintele Consiliului Suprem de Securitate, nu arată bine să se pomenească surprins de evenimente şi sutuaţii, care ţin de prima linie a securităţii statului şi care trebuiesc anticipate şi nu constatate post-factum.

Declaraţii tari. Şi atât

Şi mai curios e că, după declaraţiile preşedintelui, provocările la Comrat nu au încetat. Peste o zi, după ce a devenit cunoscut că în Găgăuzia este pusă pe rol ideea unui proiect secesionist pentru Bugeacul (moldovenesc), başcanul Formuzal a dat dispoziţie (pentru 28 iunie) ca în localităţile regiunii să fie “sărbătorită” ziua “eliberării (a cui nu se spune) “de sub regimul fascist al lui Antonescu”. Ar fi fost curios de tot, ca un fost ofiţer sovietic să gândească altfel despre invazia sovietică în Basarabia din 28 iunie, 1940, în contextul în care Comratul urzeşte planuri de aderare la Uniunea Vamală Rusia-Belarusi. Este adevărat, başcanul nu a făcut declaraţii şi nu a comentat, în niciun fel, cererea pentru referendum (cu cele 5000 de semnături anexă), ajunse în Adunarea Populară a UTA Găgăuz-Yeri, dar faptul că a tăcut nu înseamnă că a şi dezaprobat. Mai degrabă, ar fi să presupunem că ideea nici nu l-a surprins şi nici nu l-a deranjat, aşa cum s-a întâmplat în cazul preşedintelui Timofti. Deşi Chişinăul a reacţionat în termeni destul de duri – şi preşedintele Timofti, şi premierul Leancă (“iniţiatorii referendumului urmăresc scopuri politice obscure” – citez din declaraţia lui Leancă), mai departe de declaraţii publice nu s-a mers. Era de aşteptat ca, după declaraţia pe care a dat-o miercuri seara, preşedintele să convoace în şedinţă Consiliul de Securitate, aşa cum a făcut-o în cazul provocărilor lansate ceva mai devreme de Tiraspol. Nu s-a întâmplat. Este adevărat, Tiraspolul şi Comratul sunt focare, cu raze diferite de destabilizare a situaţiei în regiune, dar, dacă ţinem cont că “benzina”, care se pune pe foc, e aceeaşi, rusească, cred că lucrurile trebuiau luate mai din strâns, în special după ce zilele acestea la Comrat s-au făcut declaraţii suplimentare, mult mai tranşante, despre o posibilă revoluţie şi proclamarea, cu ajutorul Tiraspolului (Rusiei) a unei republici găgăuze cu recunoaştere pe plan internaţional. Că va fi – nu are cum, dar zarvă şi tot soiul de tensiuni, care ar destabiliza situaţia şi ar face probleme mersului nostru pro-occidental, ar putea exista. Să ne amintim cum a fost în 1990, când Comratul, neluat în serios de Chişinău, dar sprijinit militar de Rusia, reuşise să declare cele 3 raioane găgăuze, fie şi formal, republică sovietică socialistă. A fost. De ce să negăm?. Sau să nu ţinem cont?. Azi, ce-i drept, situaţia în Bugeac este alta şi repetarea precedentului-1990, în aceeaşi manieră, ar fi mai complicată sau aproape imposibilă. 1: R. Moldova, faţă de 1990, nu mai este parte a URSS. 2: Frontierele R. Moldova în sud nu mai sunt ale URSS, ci frontiere de stat cu Ucraina. 3: Rusia nu mai are, la Bolgrad, aeropurtatele cu care a intervenit militar în sprijinul regimului secesionist de la Comrat. 4. Găgăuzii, care sunt o lume paşnică, şi-au făcut şi ei (spre deosebire de 1990) concluziile lor, la fel cum şi le-au făcut şi ruşii sau ucrainenii din Transnistria, care au învăţat pe cont propriu, lecţia “cărnii de tun”. Şi, totuşi, cu toate schimbările de situaţie, care s-au produs, e greu, foarte greu să ne imaginăm că Rusia nu şi-a lăsat nişte “portiţe” pentru a putea interveni în Găgăuzia, la fel cum le are şi pentru Transnistria. Altfel, de ce ar provoca Comratul?.

“A doua Rusie” la Dunărea de Jos

Scriam acum două luni, cu referire la surse din anturajul Kremlinului, că Rusia se pregăteşte de ofensivă generală în dreapta Nistrului. O spuneau oameni apropiaţi lui Putin, potrivit cărora Rusia şi-a rezolvat toate problemele, pe care le-a avut de rezolvat în stînga Nistrului şi că a venit timpul şi pentru dreapta Nistrului, unde, se ştie bine, punctul de sprijin al Rusiei este Găgăuzia. Am dat atunci nume, am dat declaraţii. Am scris, imediat după asta, despre deplasarea başcanului Mihail Formuzal la Istanbul şi ingenioasa sa “descoperire”, declarată într-o conferinţă internaţională, că “poporul găgăuz este parte comună a două culturi – turcă şi rusă”, că găgăuzii nu au viitor în componenţa R. Moldova, că salvarea lor ar fi să se separe de Moldova şi să-şi declare independenţa, sub protectoratul a două mari puteri: rusă şi turcă. Am mai scris despre planurile Rusiei de “căzăcire” a Bugeacului, după ce Găgăuzia fusese invadată de atamani din Rusia, iar Comratul era pornit să devină un fel de staniţă căzăcească rusească. Mi-amintesc că cineva, de la Comrat, bătuse atunci alarma şi difuzase mai multe comunicate de presă pe diferite site-uri, inclusiv o scrisoare deschisă pe numele primelor persoane în stat, cu rugămintea să intervină şi să nu admită militarizarea Găgăuziei, care şi aşa e plină de armament după evenimentele din 1991. Nu a trecut ZDG nici peste “inişiativele” Taracliei, care – influenţată de Comrat şi Tiraspol, pornise a suna şi ea în goarnă că vrea autonomie bulgărească în sud, după care, în două rânduri, am scos în prima linie “Proiectul Nr.2” – un plan strategic rusesc mai vechi (şi rămas în picioare), care presupune, plecarea prin referendum, a Găgăuziei şi Taracliei la regiunea Odesa şi crearea Malorosiei (o a doua Rusie în bazinul Dunării de Jos). Am scris şi am crezut că avem SIS şi că evoluţiile în Sud ar putea fi anticipate. Din păcate, ceea ce se întâmplă în ultima vreme la Comrat ne convinge, ca şi în cazul Transnistriei, că mergem, ca şi la începutul anilor “90, din urma evenimentelor.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

6 comentarii

  1. Deportatul

    Corect este descrisă situaţia de la sudul RM. Se ştie activismul gagauzilor de la “Comrat”. Dar şi majoritatea bulgarilor de la “Taraclia” gîndesc ca şi cei de la “Comrat”. Ei sunt ajutaţi de la Chişinău prin rusificarea gagauzilor şi bulgarilor. Am mai scris că stimez autorul, Dl P. Grozavu, pentru poziţia lui civică. Cu regret şi de data aceasta autorul nu doreşte să numească concret vinoveţii, foştii şi actualii, de la conducerea R.Moldova şi cine sunt principalii vinoveţi din “Chişinău” de situaţia din RM şi concret de la sudul RM.
    Foştii şi actualii guvernanţi, de la 1991 şi pînă în ziua de astăzi, au trebuit să rezolvarea problemile legate cu “Tiraspolul” şi a “Comratului”; dar în principiu problemile legate de OCUPAŢIA RUSEASCĂ. Cine e de vină că 22 ani aceste probleme nu se rezolvă? De ce jurnaliştii manipulează pentru acei care 22 ani nu rezolvă problemile legate de “Tiraspol” şi “Comrat”, dar şi au scăzut nivelul de tari a cetăţenilor, dar ei şi-au făcut averi de multe milioane de Euro? Cine v-a schimba situaţia spre bine a cetăţenilor însărăciţi şi înjosiţi la Comrat şi Tiraspol?
    Dar cine s-o facă!? Cei care au fost avansaţi pînă la 1991 de Moscova şi KGB – Snegur, Lucinschii, Voronin; sau foştii subalterni lui Lucinschii (Filat, Diacov, …) şi a lui Voronin (Lupu, Plahotniuc,…) !?
    Nici ZDG, de pildă, nu mai aminteşte cum Filat era în foarte bune relaţii cu Formuzal şi Şevciuc şi era atăcat Ghimpu pentru că lupta îmotriva agenţilor Rusiei de la Taraclia şi Comrat. Dar atac asupra lui Ghimpu sistematic apar nu numai la mass-media “cumpărată şi răscumpărată” de “trei Vlazi” – voronin, Filat, Plahotniuc + Lucinskii dar şi de ONG şi ZDG “independent” (?)
    Da, Dle P.Grozavu, într-adevăr scriţi de pe poziţie de adevăt, de demnitate naţională. Îmi place, e bine! Dar cînd vom avea nmajoritatea jurnaliştilor cu demnitate naţională şi nu vor fi politrucii propagandei Rusiei, a KGB (FSB) care vor lustrui imaginea PCRM (Voronin…)+PLDM(Filat, Leancă…)+PD (Lupu, Corman…) care au fost împotriva Decretelor Preşedintelui Interimar Ghimpu, inclusiv de scoaterea Armatei Rusiei de pe teritoriul RM

  2. vasile

    eu cred ca trebuie de intrbat cand ultima data a fost in utag guvernantii, ca sa rezolve problemele din zona, dar sa nu spioneze sisul ce se va intampla acolo.

  3. Deportatul

    Vasile, au fost la Comrat Filat şi îşi arăta prietenia cu Formuzal, dar Lupu, Diacov, Plahotniuc făceau şi congrese la Comrat cu Constantinov, Dobrov, Burgudji.
    Filat cu Smirnov umbla la meci de fotbal, cu Şevciuc la concerte. Economia RM nu se dezvoltă, nu sunt locuri de muncă, nivelul de trai este cel mai jos din Europa. Şi tot de-a una jurnaliştii “cumpăraţi şi răscumpăraţi” a-l laudă pe Filat şi denigrează pe Ghimpu, Chirtoacă.
    Problema că în RM “independentă” suntem conduşi tot din Moscova “Всё равно наши у влвсти”. În locul lui Lucinschii e Filat, Diacov, Leancă şi în locul lui Voronin e Lupu, Plahotniuc, Corman
    “Vin ai noştri, pleacă ai noştri, noi rămânem tot ca proştii” – http://www.youtube.com/watch?v=i8qrpFWwPVA
    Cetăţenii manipulaţi (prostiţi) de jurnaliştii “cumpăraţi şi răscumpăraţi” votează masiv politicienii proruşi. Avem aşa guvernanţi dupa cum cetăţenii masiv votează. “Nu-i cap, vai de picioare”

  4. Turc

    Unde-i SIS-ul ? Raspuns :- Se reformeaza. Unde-i procuratura ? Raspuns: – Se reformeaza. Unde-i MAI-ul ? Raspuns:- Se reformeaza.

  5. Jurnalist otravit Alecu Mocanu

    Vechiul SIS-tem KGB este ocupat zi si noapte cu spionarea si prindrerea studentilor unionisti care trec râul Prut pt. a apropia Re-Unirea noastra cu Patria-mama România Mare europeana,
    si acelasi SIS-tem moscalesc se face ca nu vede teroristii criminali din Transnistria impreuna cu comunistii voronisti care foiesc prin Chisinau si terorizeaza si asasineaza toata floarea unionistilor moldoveni prin accidente la comanda, otraviri si iradieri.
    Iata asa SIS-tem acoperit d eoficialii moldoveni anti-români si anti-unionisti si pro-rusi vânduti cu totul Imperiului Raului Moscalesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *