Un scut aurit pe reverul hainei

Cu o stea convexă, cu opt colţuri, formată din fascicule de raze divergente, cu două spade încrucişate şi un scut aurit în piept, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) a păşit miercuri dimineaţa pragul instituţiei pe care o conduce. Poate nu e adevărat, poate e doar rodul unei fantezii imaginare, trezite de o ştire de ultimă oră, cea despre decorarea lui Artur Reşetnicov cu Ordinul “Credinţă Patriei”, clasa I.

Distincţia, potrivit Preşedinţiei, a fost acordată “pentru muncă ireproşabilă în organele administraţiei publice centrale, merite deosebite în domeniul asigurării securităţii statului şi înalt profesionalism”. De fapt, motivul adevărat al acestei decorări este ziua de naştere a lui Artur Reşetnicov. La 11 noiembrie acesta a împlinit 33 de ani. Un cadou prezidenţial cu prilejul vârstei lui Hristos?

Directorul SIS este decorat imediat după revenirea sa din prima vizită oficială, întreprinsă la Bucureşti, în preajma unei campanii electorale care se anunţă una periculoasă pentru partidul care l-a promovat în funcţie de la 2001 încoace.

La Chişinău, despre vizita de la Bucureşti se vorbeşte doar într-un limbaj oficial. Se spune că ar fi “în contextul consolidării relaţiilor parteneriale de cooperare dintre serviciile de informaţii din cele două ţări şi îşi propune să contribuie la intensificarea şi consolidarea cooperării româno-moldoveneşti în domeniul informaţiilor”.

Cum poate contribui la consolidarea cooperării moldo-române acest oficial care a fost promovat şi se menţine în funcţie datorită eforturilor sale de a strangula spiritul românesc din R. Moldova?

Dar, să revenim la proaspăta decoraţie de pe reverul hainei lui Reşetnicov. Acest ordin a fost instituit în 2004 de preşedintele Voronin, căruia i-au părut, probabil, insuficiente la număr decoraţiile anilor ’90. Potrivit legii, ordinul poate fi conferit pentru vitejie şi spirit de sacrificiu; pentru îndeplinirea ireproşabilă a datoriei ostăşeşti, de serviciu şi cetăţeneşti, pentru acţiuni de curaj şi iniţiativă în combaterea criminalităţii, extremismului şi terorismului; pentru curaj şi dârzenie manifestate la salvarea oamenilor şi valorilor etc.

Care dintre aceste merite îl caracterizează pe Reşetnicov? Greu de spus. Precum, greu de spus, care au fost meritele ce l-au determinat pe preşedinte

să-i confere această înaltă distincţie ex-ministrului de Interne, Vladimir Botnari.

Alături de cei doi, ordinul «Credinţă Patriei» i-a fost conferit şi neînfricatului comisar al or. Tighina, Valeriu Prudnicov, dar şi lui Sergiu COIPAN, locotenent-colonel de poliţie, grav rănit de o grupare criminală. Acesta a fost distins la 1 aprilie 2005. Doar că post-mortem.

Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *