Un rom şi un „gangster”
Era sâmbăta Paştelui. Oamenii mergeau, probabil, spre satele de baştină pentru a sărbători Învierea Domnului. Cu siguranţă, această sărbătoare, petrecută la oraş, nu poate fi comparată cu cea de la ţară, unde toate sunt parcă altfel. Să trecem, însă, peste asta, pentru a vorbi despre o istorie adevărată de pe ruta Orhei-Chişinău, următiră în sâmbăta Paştelui.
În microbuz era un singur loc, în spate, lângă un cetăţean de origine romă, puţin turmentat, loc pe care, este adevărat, din cauza acelui cetăţean, ceilalţi evitau să-l ocupe. Un băiat de vreo 25 de ani a acceptat, însă, provocarea. S-a aşezat pe singurul loc liber din microbuz, iar şoferul a pornit spre destinaţie.
Pe drum, perosana de etnie romă, puţin cherchelită, vorbea vrute şi nevrute. Dacă reuşeai să-ţi vezi de ale tale, situaţia nu ţi se părea deloc insuportabilă. Pe la jumătatea drumului, însă, ceva s-a întâmplat. Vorbăreţul a cam tăcut. A început, însă, să se dea în spectacol individul de lângă el. Acesta s-a ridicat în picioare şi a strigat la şofer să oprească. I-a spus, pe un ton ameninţător, vecinului său să iasă din maşină, pentru că nu-i mai suportă mirosul. Deoarece acela refuza să iasă, individul a trecut la ameninţări.
Peste câteva secunde, a început să-l tragă spre uşă. Am zărit, fără să-mi dau prea mult silinţa, un pistol, la brâul tipului de vreo 25 de ani. În timp ce îi cerea să iasă afară, i-a arătat romului arma, pe care o ţinea la vedere, cu un gest desprins parcă din filmele cu gangsteri. Romul, speriat, nu ştia ce să facă. Pentru că nu a reacţionat la comanda sa, tipul înarmat a trecut la violenţă. Probabil, l-a lovit, pentru că, peste câteva secunde, în microbuz, se vorbea despre sânge. Şoferul nu a mai suportat situaţia şi a pornit, după care, lucrurile s-au potolit.
Peste câteva minute, persoana de origine romă a început a plânge. “Eu am trei copii mici. Ce să le spun când mă vor întreba de ce am sânge pe haine? Vor spune că iar m-am bătut. Dar le-am promis că nu voi face asta. Soţia mă va alunga…”. Au urmat mai multe discuţii între cei doi, discuţii care parcă s-au încheiat cu o împăcare, venită probabil mai mult din milă.
După acest incident, am rămas cu cel puţin 3 întrebări, la care, deşi am căutat răspunsuri, nu am reuşit să le găsesc. Oare dacă în locul cetăţeanului de etnie romă era altcineva, ar fi reacţionat la fel de violent individul cu armă? Ce s-ar putea întâmpla peste câţiva ani, când, ghidat de stresul acumulat pe parcursul anilor de muncă (probabil, în poliţie), cel înarmat se va aşeza lângă un om parfumat cu un miros neplăcut? Şi, cea de-a treia întrebare, la care tot nu am răspuns: De ce nimeni, dar absolut nimeni, nici eu, nu a sărit în apărarea bărbatului rom? De frica celui înarmat sau pentru că aprobau tacit acţiunile sale?
Victor Moşneag, victor@zdg.md
