Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Un război. Și încă trei

Un război. Și încă trei

Până la sfârșitul toamnei, Moscova se pregătește să dea lovitura de grație pe alte trei fronturi importante în regiune, în afară de cel din estul Ucrainei: pe 26 octombrie – în Ucraina. E vorba de alegerile anticipate în Rada Supremă. Pe 2 noiembrie la prezidențialele din România și pe 30 noiembrie în scrutinul parlamentar din R. Moldova.

Moscova se zbate între pace și război. Amenințările președintelui Putin, că Rusia ar putea, în câteva zile, pune stăpânire militară nu doar pe Kiev dar și pe Varșovia, București și capitalele baltice, rămân în vigoare, cel puțin Putin nu a anunțat nicăieri că ar renunța la intențiile sale expansioniste. În replică, Atlanticul de Nord, a declarat și el că va desfășura forțe de reacție rapidă în zonele amenințate de risc de la frontierele NATO cu Rusia. Desigur, ar fi ideal ca lucrurile să rămână la faza declarațiilor, însă, e puțin probabil. Potrivit unor informații din presă, Rusia a pornit, de la începutul acestei săptămâni, instalarea rachetelor nucleare în Crimeea, iar asta înseamnă că pacea și războiul în zonă rămân determinate, în continuare, de evoluțiile din Ucraina. Deși Moscova și Kievul s-au înțeles asupra unui acord de pace la Mensk, situația în estul Ucrainei rămâne instabilă. Sporadic, dar confruntările armate între beligeranți continuă, disputa teritorială între ”centru” și ”regiuni” rămâne pe ordinea de zi, iar frontiera Ucrainei cu Rusia este și mai departe sub controlul trupelor ruse de gherillă. Kievul și marile cancelarii occidentale își leagă speranțele în problema crizei ucrainene de summitul ASEM (Dialogul Asia-Europa) de la Milano din zilele de 16—17 octombrie, care va reuni mai mulți lideri ai Uniunii Europene și ai statelor asiatice și la care este preconizată o întrevedere dintre președinții Rusiei și Ucrainei, V. Putin și P. Poroșenko. Se vor înțelege? Și dacă ”da”, până unde? Se va retrage Rusia din Donețk și Lugansk? Cade Novorossia? Ținând cont de evoluțiile în problema transnistreană, este greu să credem că Rusia va renunța la planurile sale expansioniste în Ucraina. Mai ales că frontiera directă cu Ucraina, pe segmentul de est, îi dă un plus de șanse să fie agresivă. Nu degeaba, Igor Kolomoiski, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, bate alarma că estul Ucrainei ar putea deveni o problemă mult mai mare decât Transnistria și asta datorită faptului că Kievul nu deține controlul asupra graniţei cu Rusia, spune Kolomoiski într-o declarație pentru The Wall Street Journal, fapt care-i lasă Rusiei mâinile dezlegate pentru orice fel de jocuri legate de Ucraina. Cu toate astea, este puțin probabil că Rusia va incerca să extindă conflictul din zona Donețk-Lugansk și în alte regiuni ale Ucrainei. Moscova nu ar mai avea sprijinul populației locale, după calvarul prin care a trecut și mai trece Ucraina. În schimb, Rusia are toate șansele, după ce a rupt Kievului un Acord de pace, să se fortifice în estul Ucrainei și să creieze aici un nou focar de tensiune, pe care să-l poată controla și gestiona, în așteptarea unor ”timpuri mai bune” pentru ea. Și, în acest sens, Moscova își leagă mari speranțe de alegerile parlamentare din 26 octombrie în Ucraina.

Chișinău, Kiev și București pe ”lista neagră” a Rusiei

Estul Ucrainei nu este singurul front, pe care stă concentrată Rusia. În perioada de până la sfârșitul toamnei, Moscova se pregătește să dea lovitura pe alte trei fronturi importante în regiune. Pe 26 octombrie – în Ucraina. E vorba de alegerile anticipate în Rada Supremă. Pe 2 noiembrie – în România. E vorba de scrutinul prezidențial. Și pe 30 noiembrie – în R. Moldova. E vorba de alegerile ordinare parlamentare. Câștigul pe cele 3 fronturi ar însemna pentru Rusia răspândirea influențelor sale pe o arie de circa 900 de mii de kilometri patrați, cu o populație de peste 76 de milioane. Rusia își face planuri mari. Moscova este pornită să se revanșeze, după eșecul politic la summit-ul UE de la Bruxelles din iunie 2014 (asocierea R. Moldova și Ucrainei la Uniunea Europenă) și, mai ales după pierderea luptei pentru Ucraina. Supărările pe guvernările de la Chișinău și Kiev sunt enorme. Nu sunt ele mai mici nici pe cea din România. Bucureștiul este trecut pe ”lista neagră” și pentru faptul că a sprijinit efortul R. Moldova de asociere la UE, dar și pentru solidaritatea cu noua putere de la Kiev și condamnarea agresinunii militare ruse în Ucraina. Pentru bunul ei confort, Moscova își dorește o altfel de putere și la Kiev, și la Chișinău, și – dacă-i să reieșim din ceea ce scrie presa proguvernamentală din Rusia, și la București. Putin a înțeles că intervențiile miliare sunt prea scandaloase și costisitoare și a decis să schimbe intervențiile militare pe lovituri de palat. E mai comod. Și mai profitabil. Războiul cu Ucraina, pe lângă faptul că l-a costat izolarea internațională a Rusiei, a pus Rusia și în mari dificultăți economice și sociale. Până și regimul de la Tiraspol nu ascunde faptul că Moscova i-a redus la zero ”porția” la indemnizațiile pentru salarii și pensii.

Rusia la păscut și la muls…

Faptul că alegerile în Ucraina și România vor avea loc înaintea celor din R. Moldova, e un plus pentru noi, în condițiiile în care implicarea factorului extern va fi unul foarte mare. Și este deja, prin finanțările adresate de Rusia partidelor lui Dodon și Usatîi și invazia polittehnologilor ruși în Modova. Exercițiul electoral, probat de ucraineni, ne-ar prinde bine, ar fi o lecție, ne-ar mobiliza în situația în care și noi și ei vom avea de parcurs o campanie electorală, total diferită de altele. Presiunile asupra electoratului vor fi enorme. Nu va fi simplu. Nu va fi o campanie ordinară. Va fi un război politic agresiv, murdar și, pe alocuri, posibil, riscant, de care s-ar putea să nu fi avut parte în toți anii electorali de la 1991 încoace. Moscova va pune la bătaie tot capitalul posibil – și uman, și financiar, și tehnologic. Pentru Rusia, campaniile electorale din 26 octombrie, 2 și 30 noiembrie sunt capitale. E ultima șansă pe care o mai poate avea Rusia în lupta pentru refacerea influențelor sale în sud-estul Europei și, mai ales, în recolonizarea R. Moldova și Ucrainei. Liniile roșii între Rusia, R. Moldova și Ucraina se îngroașă. Și nu din cauza R. Moldova și nici a Ucrainei. Problema e a Rusiei. În 22 de ani de relație, în condiții de suveranitate, Moscova a rămas aceeșei în relațiile cu ne-rușii: imperială.

Pe 30 noiembrie mergem la alegeri. Orice s-ar scrie și s-ar spune despre parlamentarele din 30 noiembrie, ele au de rezolvat o singură problemă importantă pentru noi toți: încotr-o Moldova? Și cu cine? Ce facem, pe cine alegem? Îmi dau seama că cei care au fost până acum nu toți sunt de apreciat, nu toți, ba dimpotrivă, foarte puțini și-au onorat mandatul, dar mă uit pe listele electorale și la ecrane și mă intreb: e mai bine Dodon sau Usatîi în locul lui Leancă? Sau Voronin în locul lui Corman? Sau Greceanîi în locul lui Timofti? Să fim serioși. Alegerile nu sunt nici cumătrie, nici pomană, și nici piață. Dacă partidele nu mai au meritul să fie alese, să alegem adresa: încotr-o? Înapoi în tundra rusească sau mai departe spre UE unde, în sfârșit, ni s-au deschis ușile, avem liber la călătorie și unde moldovenii au văzut, pe viu și s-au convins că Italia, Franța, Germania America, Australia…, nu sunt Rusia. Nu aș vrea să vorbesc Rusia de rău, dar Rusia nu va fi degrabă pe lista lumii civilizate. Și nu pentru că nu ar merita sau pentru că i-ar prinde bine, ci pentru că nu are cine s-o ridice din glod, iar cei care stau ”sus” vor și le convine o Rusia înapoiată, polițienească, războinică, ținută în sărăcie, mizerie, banditism, tîlhărie, înecată în curvie și beție și mânată din urmă ca turmele, de dimineața la păscut și seara la muls. Noi avem nevoie de așa ceva?