Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Un dosar de presă —…

Un dosar de presă — „7 Aprilie”

Ultimele declaraţii vizavi de evenimentele din 7 Aprilie 2009 trezesc noi suspiciuni că cercetările în „dosarul revoluţiei” de la Chişinău au şansa să repete, ca finalitate, precedentul 22 Decembrie 1989 din România.

La început de săptămână, în timp ce Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) anunţa că la indicaţia fostului şef al Serviciului, A. Reşetnikov, au fost distruse mai multe informaţii operative legate de implicarea SIS în evenimentele din 7 Aprilie, Iurie Bolboceanu, proaspătul PD-ist, evadat din PSD-ul lui Braghiş, făcea pentru presă o declaraţie şi mai şocantă. După audierea sa de luni, la Procuratura Generală, în calitate de „martor”, Bolboceanu deschidea o carte, nedeschisă până la el de alţii. Potrivit lui, audierile în «dosarul 7 Aprilie» sunt doar o formalitate. Nici mai mult, nici mai puţin. Declaraţia este cu atât mai picantă, cu cât vine pe fundalul unor zvonuri mai vechi că procurorul general, V. Zubco, ar fi «omul lui V. Plahatniuk», un bun amic şi «partener de afaceri» al familiei Voronin, ceea ce ar trebui să însemne că procuratura este, în continuare, «cu Voronin». E aşa sau nu, urmează să vedem. În tot cazul, suspiciunile rămân, mai ales că, până acum, niciun partid politic din cadrul AIE nu şi-a asumat responsabilitatea pentru prestaţia reprezentanţilor săi la guvernare. Da, e riscant să porneşti spălatul rufelor în cazul unui parteneriat politic cu destule incompatibilităţi, dar nu şi imposibil. Deşi, pe durata anilor, de la 1990 încoace, la Chişinău nu a existat nicio coaliţie de guvernare în care partenerii să ţină cont de calitatea «personalului» la partajarea funcţiilor. Indiferent de motivele din care s-a întâmplat să fie aşa: comercializarea funcţiilor sau obligaţia de perpetuare pe orbită a «sateliţilor» Kremlinului.

Procuratura, la duel

Situaţia fiind cea care este, „dosarul 7 Aprilie” trebuie trecut în prima linie a evenimentelor de presă. Procuratura trebuie scoasă la duel. E cazul ca mass-media să iniţieze un proces alternativ, unul mediatic, în sprijinul ideii de adevăr în „dosarul 7 Aprilie”, cu tot ce s-a întâmplat, se întâmplă sau întârzie să se întâmple: cu crime şi criminali, provocări, trucaje, speculaţii şi parade politice, teroare, jertfe, şantaj, omucideri, martori reali şi ireali, provocatori şi sosii, „stegarii” securităţii, „eroii” revoluţiei de pe internet, marionetele NIT-ului (revopsite între timp din scule ale poliţiei şi SIS-ului în „temerari ai revoluţiei”), evadările sub alte sigle de partid, camuflarea vinii, tăinuirea jertfelor, măsluirea instanţelor, corectitudinea deciziilor sau lipsa lor, etc. Totul şi toate trebuie puse la locul lor. Acolo unde se merită. Dacă vrem să fim împăcaţi, cel puţin, noi cu noi înşine. Un dosar de presă 7 Aprilie, unul public, de amploare şi la vedere, nu va putea fi contestat de nimeni. Şi asta contează. Pentru oricine. Inclusiv Procuratură, Interne, SIS, Guvern, Parlament sau Preşedinţie. În caz contrar, vom ajunge să trăim peste ani aceleaşi mari regrete şi să ispăşim aceleaşi grele păcate pe care le ispăşim până azi pentru necondamnarea la timp a comunismului şi neadoptarea Legii Lustraţiei. Până şi evenimentele din 7 Aprilie sunt consecinţa acestei întârzieri în timp şi răsplata păcatului pentru ceea ce puteam şi nu am făcut încă douăzeci de ani în urmă. Să mai repetăm o lecţie de uitare?

Comunismul e doar problema lui Ghimpu?

Luni, la Chişinău, în cadrul conferinţei teologice „Mărturisirea credinţei: între dragoste şi toleranţă”, Mitropolia Moldovei condamna mai multe rele aducătoare de păcat – homosexualitatea, prostituţia, narcomania, avortul. Niciun cuvânt, însă, despre barbaria autorităţilor (comuniste) în cazul evenimentelor din 7 Aprilie. Nimic despre prigoana Bisericii – zona cea mai afectată de comunism. Şi asta în condiţiile în care „dosarul 7 Aprilie” şi condamnarea comunismului sunt pe ordinea zilei de mai multă vreme. Cu cine este solidară Biserica rusă din Moldova? Şi este ea o Biserică a lui Dumnezeu, dacă nu condamnă cel mai mare rău – nerecunoaşterea lui Dumnezeu? Las răspunsul la discreţia Dumneavoastră. În schimb, vreau să fac o remarcă: de trei săptămâni avem creată Comisia prezidenţială pentru cercetarea crimelor comunismului în Moldova. Şi tot de atâta timp nicio reacţie în sprijinul acestei decizii prezidenţiale. Nici la nivelul Bisericii şi nici la nivelul societăţii civile, cu excepţia dezaprobărilor lansate de comunişti. Să însemne asta că problema condamnării comunismului este doar a lui Ghimpu?

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com