Un Ataturk pentru Ucraina
Dezintegrarea Ucrainei rămâne în planurile Rusiei. Crimeea a fost începutul, nu şi sfârşitul. După ”victoria” ”omuleţilor verzi” asupra Crimeii, sub cuţit au fost trecute alte două regiuni din estul Ucrainei – Doneţk şi Lugansk, care, asemeni Crimeii, si-au declarat independenţa faţă de Kiev în urma unor referendumuri trucate. şi, puţin probabil ca lucrurile să se oprească aici. Lucrurile au trecut de ”linia roşie”, Ucraina este în situaţie de război civil, s-a vărsat sânge, populaţia s-a împărţit în ”ai noştri” şi ”ai lor”, iar Moscova, care este principalul implicat în dezordinile din Ucraina, lasă deschisă poarta separatismului, dându-i şanse şi pentru alte regiuni decât Doneţk, Lugansk sau Crimeea. Într-o declaraţie de presă pentru agenţia americană Bloomberg, premierul rus D. Medvedev declara acum câteva zile, cu text deschis, că Rusia nu are în plan să-i garanteze Ucrainei integritatea teritorială şi nu se va opune ”voinţei populaţiei”, care va vrea să se separe de Ucraina. ”Noi nu suntem obligaţi să garantăm nimănui nimic” şi ”nu avem nici un angajament de acest fel faţă de Ucraina”, spune Medvedev. Potrivit lui, ”Rusia nu şi-a asumat niciodată angajamentul să ţină cu forţa în componenţa Ucrainei o parte din teritoriul a cărei populaţie vrea altceva”.
Soljeniţîn, într-o părere cu Putin
”Planuri” în jurul Ucrainei au existat totdeauna. Moscova nu a tratat, în serios, Ucraina ca stat, niciodată separat de interesele Rusiei. şi ori de câte ori s-a întâmplat ca Kievul să iasă din cuvântul Kremlinului, Ucraina a primit ”palme” şi ”mustrări”. E de ajuns să rebobinăm, fugitiv, cel puţin declaraţiile liderului naţional-liberalilor ruşi, V. Jirinovski. Ruşii nu au cruţat Ucraina nici după 1990 şi nici până atunci, simţindu-se în drept şi s-o facă, pentru că Ucraina, în dimensiunile ei latifundiare de azi, este creaţia Moscovei. Rusiei i-a trebuit la frontiera de est o Ucraină mare, puternică şi şovină – adunată din rapturi teritoriale, tot aşa cum le-a trebuit şi o republică sovietică socialistă moldovenească la est de Prut – acest cap de pod spre Balcani, pentru care a pierdut pe totdeauna prietenia României. Faptul că Ucraina este un conglomerat accidental de teritorii şi popoare, adunate clai peste grămadă din ”pomenile” Rusiei şi care nu au nimic în comun cu Ucraina (dar nici cu Rusia) nu a scăpat, de-a lungul vremii, nu numai celor din politica oficială. Presa din Rusia a scos zilele trecute pe Regnum.ru, mai multe cugetări ale marelui disident sovietic Alexandr Soljeniţân, care, acum 20 şi ceva de ani, scria în jurnalele sale, cu referire la Ucraina: ”nu toată Ucraina, cuprinsă în hotarele ei sovietice formale de azi, este Ucraina cu adevărat”. Ucrainenii s-ar putea supăra, ruşii, după ceea ce s-a întâmplat în Crimeea – mai puţin, iar noi chiar că nu avem de ce să nu-i dăm dreptate, deşi Soljeniţîn, după revenirea sa în Rusia din marele exil şi intrarea în politică, şi-a schimbat poziţia vizavi de teritoriile româneşti ocupate de URSS şi ataşate Ucrainei, nu le mai considera (ca în anii de pribegie), româneşti, ci ruseşti.
Ungurii dau primii de ştire
Cu cine va împărţi Rusia Ucraina? – că spre asta se merge. Răspunsul direct ar fi ”cu nimeni”. Cel puţin, cu americanii – nu, cu UE – nu, iar cu România nici atât, mai ales după scandalul cu Rogozin şi supărările Moscovei. Singurul caz, în care Rusia a acceptat să se tocmească în furturi de teritorii, a fost, probabil, cazul Pactului Molotov-Ribbentrop, când Stalin şi Hitler şi-au împărţit, amical, sferele de influenţă în Europa, deşi, până la urmă, tot la război s-a ajuns. Nu s-a trecut fără ”oferte” teritoriale nici în cazul Ucrainei, deşi lucrurile nu s-au făcut la nivelul primei persoane în stat, dar, oricum, s-au făcut şi s-au făcut la nivel oficial. Să ne amintim aici de demersul vicepreşedintelui Dumei de Stat a Risiei, V. Jirinovschi, care a cerut, în scris, Ungariei, României şi Slovaciei să participe la partajarea teritoriilor istorice ajunse, arbitrar, în componenţa Ucrainei. Primii care au reacţionat şi, deocamdată, singurii, sunt ungurii. Agenţia Ukrinform scrie că premierul V. Orban i-ar fi cerut Kievului să recunoască comunităţii maghiare din Transcarpatia (200.000 populaţie) dreptul la dubla cetăţenie şi la autonomie. Ministerul ucrainean de Externe a calificat poziţia guvernului ungar drept catastrofală, insistând că Ucraina se va rupe în bucăţi, dacă va fi dat curs acestei solicitări. Deci, Kievul este conştient că nu are de partea sa minorităţile şi că nu doar ruşii din Ucraina, dar orice altă comunitate etnică din Ucraina este într-un mare disconfort. Nu e momentul să punem sare pe rană (deşi ar trebui) dar Ucraina este înglodată în datorii faţă de minorităţi. Dacă ungurii, cu 200 de mii de populaţie, care au avut totdeauna un tratament mai special din partea Ucrainei, mai ales în perioada sovietică şi se simt discriminaţi, ce să zică cei peste 500.000 de români din Ucraina, care nu mai au dreptul în documente nici măcar la numele de botez, ca să nu mai zicem de şcoală, biserică, istorie, tradiţie, toponimie, carte românească, educaţie… Toate au fost şi sunt trecute prin râşniţa şovinismului ucrainean – foarte primitiv, impulsiv şi descalificant pentru un început de secol 21.
Preşedintele minorităţilor
În câteva zile se încheie un an şcolar şi în alte câteva luni va începe altul nou. Semnele de întrebare rămân, însă, ca şi în ceilalţi ani. Nimeni nu ştie, câte şcoli din cele româneşti vor supravieţui şi cu ce preţ vor supravieţui. Ispitele de a urca pe baricade sunt tot mai mari – şi în Sud, şi în Nord. Toată răbdarea are o limită, iar Ucraina a pierdut, din păcate, controlul asupra acestei limite. Kievul de după 1990, având în stăpânire ”cel mai mare stat din Europa”, a crezut că i se poate orice. şi a ajuns unde a ajuns. Nu ştiu dacă e cazul ca comunităţile româneşti din Sudul şi Nordul Basrabiei, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţei să meargă acum pe varianta Rusiei. Sau a Ungariei. Dar nici pe cea a Ucrainei, de până acum, nu mai pot rămâne. S-a ajuns la şerbie politică. Marasm total. Ucraina e un fel de Siberie, alta decât cea de după 1940, dar Siberie. Pe 25 mai Ucraina are de ales un nou preşedinte. Dacă nu va fi şi un preşedinte al minorităţilor, degeaba se fac alegeri. Ucraina are nevoie de un Ataturk, ca să poată renaşte, iar dacă nu-l va avea, va trebui să moară.
