Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Un an rău cu 50…

Un an rău cu 50 de politicieni «buni»

Trăim într-o lume a paradoxurilor. Una auzim – alta vedem, una spunem – alta simţim sau viceversa… Natura nu mai ţine cu nou, vara dă busna peste iarnă şi iarna peste vară, lumea nu mai este nici ea ca lumea – mai mult pierdută prin vreme decât regăsită în ea, războaiele au devenit o normalitate, vieţile sunt de vânzare, cuvântul nu mai are rost, onoarea nu mai are sens… S-au inversat toate. Doar ziua şi noaptea, tinereţea şi bătrâneţea mai ţin pasul şi se rânduiesc cu regularitate între ele, in rest, toate sunt cu «capu-n jos». Aşa au ajuns timpurile,- zic unii. Aşa am făcut noi aceste timpuri, – zic alţii.

50 şi toţi «influenţi»

Am încheiat anul 2011 (potrivit raportului BNM) cu 5,21 miliarde de dolari datorii externe, din care peste 12% (circa 600 milioane) pe seama anului trecut, costurile la servicii au sărit cu aprope 8 la sută faţă de 2010, salariile şi pensiile s-au devalorizat total pe fundalul preţurilor care şi-au ieşit din «minţi», reformele au murit fără să se nască, preşedintele rămâne în continuare o iluzie, satele rămân tot mai goale de copii (peste 80 de şcoli optimizate din cauza deficitului de elevi), demografia – la pământ: la 6 morţi (în fiecare oră) doar 4 noi născuţi şi alţi 4 emigraţi din R. Moldova… 2012, potrivit experţilor, nu va fi nici acesta mai puţin rău sau greu. Incertitudinile rămân Şi riscurile la fel. În toate, inclusiv politică. 2011 a rămas dator lui 2012, la fel ca şi 2010 lui 2011 şi 2009 lui 2010, cu un preşedinte şi nu doar cu un preşedinte. Cu toate acestea (paradox), bomond-ul politic moldovenesc ajunge în top, cu 50 de nominalizări la titlul de «cel mai influent om politic al anului». Nu 3, nu 5, nici 10 (cât îşi permit alte lumi pentru toate eminenţele pe care le au, inclusiv în trecutul lor istoric), dar 50. Nu cunbosc un alt stat, cu o atare performanţă de tutulaţi, remarcaţi, curtaţi de presă, intens mediatizaţi. O bună parte dintre ei, menţionaţi pe mai multe liste şi în mai multe top-uri. Şi toţi «influenţi». Atîta produs politic influent, că dacă l-am raporta la densitatea populaţiei (care a mai rămas) recordul s-ar putea preta pentru Cartea Guiness. Mai ales că din 2012, organizatorii top-ului au de gând să ridice marja «influenţilor» la 100 de nominalizări. Dacă-i top, top să fie.

Sunt şi «buni», dar nu 50.

Scotocesc prin memorie şi vreau să-mi amintesc măcar un proiect politic serios, datat cu 2011, care să fi făcut măcar oleacă de animaţie în societate şi nu-mi pot aminti nimic în afară de bălăceală politică, scandaluri, intrigi, şantaj, reglări de conturi, din care simplul cetăţean nu a avut de câştigat nimic. La fel ca şi R. Moldova. Şi atunci, în ce se măsoară «influenţa» acestor 50 şi care-i meritul lor de a fi remarcaţi? Aş exagera, desigur, dacă aş zice că 2011 a fost un an cu totul sec în acest sens. Nu putem să nu recunoaştem, să zicem, recâştigarea Chişinăului la locale de către D. Chirtoacă, sau «ofensiva» pe frontul de Vest a ministrului Iu. Leancă, sau – dacă vreţi, salvarea AIE-2 de la moarte prin neadmiterea candidaturii Z. Greceanâi la preşedinţie (M. Ghimpu). Sunt doar câteva repere. Şi mă pot ridica până la 5, admit 10, dar nicidecum 50. Îmi amintesc că în vara asta, la Palatul Brâncovenilor de la Mogoşoaia, număram în sala de şedinţe (divanul domnesc, o încăpere de vre-o 30 de metri patraţi) 14 scaune rânduite câte 7 de-o parte şi de alta a sălii şi, pe centru, al 15-lea (domnesc). Cineva făcu mirat: doar 15 pentru a guverna o ţară? La care a urmat răspunsul ghidului: 15, dar luminaţi. Şi atunci de ce să nu ne întrebăm: la ce bun şi pentru ce este scoasă la rampă, în permanenţă, de ani de zile, cu duiumul, una şi aceaşi marfă (în loc să fie decontată), pe care societatea o acuză de corupţie, spălare de bani, idiotism, mafie, laşitate… De ce să li se gâdile orgoliile, să li se menajeze fudulia, să li se dreagă look-ul, să li se facă avansuri pe care ei, până la urmă, le iau drept merit şi chiar cred că sunt buni, cei mai buni.

Nostalgii pentru «udarnici»

Dacă tot ne plîngem că avem o clasă politică amorfă, demodată, coruptă, prost crescută, imorală, de ce s-o udăm la «rădăcină»? De ce s-o machiem şi mai mult, în loc s-o demachiem? Dacă se doreşte un top – să existe, dar unul concurenţial, de alternativă puterii, cu lume necompromisă, neconjuncturistă, selectată şi după coeficientul de integritate morală (sau, în cazul R. Moldova, întâi de toate după gradul de integritate morală) care să facă concurenţă «vîrfului», să-i producă insomnii, să-l determine la sacrificiu. Altfel, care-i rostul acestui top? Nu pentru organizatori. Nici pentru «elitele» politice sau cei din jurul «elitelor», pe care «top»-iştii nu îndrăznesc să-i dea jos din listă? Mă gândesc la «restul». Ce schimbă pentru ei sau R. Moldova acest «top», care până la urmă e o pură speculaţie? Moldova are nevoie de modele, nu de tiraje formale de «boieri» cu genunchii slabi. Este un model politc pentru 2011 V. Voronin? Sau Dodon, Greceanâi, Formuzal… Încercaţi şi singuri să vedeţi, dacă treceţi cu ciurul prin cei 50, ce rămâne în ciur? În cazul R. Moldova, mai degrabă ar fi impresioanat un top al rezistenţei la politica celor din politică. Dacă organizatorii top-ului ar fi identificat 50 de persoane, care în condiţii de aventură politică, sărăcie, corupţie, injustiţie, au avut demnitatea să nu se prostituieze (politic), să nu se vîndă, să nu se lase cumpăraţi, să-şi facă o casă, să nască un copil, să lanseze o carte sau afacere, să lupte deschis cu corupţia (puterea), atunci am fi avut – cu siguranţă, un top de rezonanţă chiar şi cu peste 50 de nominalizaţi. Dar aşa? Spuneţi-mi, la ce bun i-ar trebui, să zicem, să se schimbe în mai bine, în 2012, preşedintelui X, premierului Y, ministrului sau deputatului Z…, dacă ei şi aşa sunt în top? Adică, sunt buni. Sunt bravo, sunt în graţii. Chestia asta îmi aminteşte de întrecerea socialistă la sovietici, care era, de fapt, o «maşină» propagandistică de fabricare a «udarnicilor», «cavalerilor», «eroilor» (aleşi), pe care se ţinea slava, onoarea şi puterea iubitului partid comunist. Se întorc, cumva timpurile înapoi? Ori cineva nu poate scăpa de nişte nostalgii sau amintiri?

Petru Grozavu