Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Un 2013 paşnic?

Un 2013 paşnic?

Cine dintre noi, ca cetățeni de rând, și-ar cumpăra un tanc sau un submarin pe piața liberă pentru a-și rezolva neplăcerile cu vecinii?

În ciuda prognozelor apocaliptice legate de calendarul maya, Ziarul de Gardă şi cititorii săi păşesc netulburaţi în 2013. Anul 2012 i-a adus Uniunii Europene Premiul Nobel pentru Pace, deşi multe state constituente ale acesteia şi-au intensificat propaganda belicoasă pentru ”consolidarea democrației”. Ca şi cetățenii statului fictiv Oceania din celebra carte a lui George Orwell „1984”, suntem îndoctrinați că ”războiul e pace, sclavia e libertate și ignoranță e putere” de către intelectualii de ”curte”, mereu dornici să fie la unison cu patronii lor și mereu panicaţi de eventuale devieri, chiar și minime, de la linia oficială „de partid”.

Astfel, suntem bombardați cu mituri și falsuri prin care se justifică aventuri agresive. Foarte populară la timpul său era teza lui Woodrow Wilson, președintele american în 1913-1921, potrivit căreia răspândirea democrației ar conduce la încetarea războiului. Un secol mai târziu, cu milioane de victime, avem dovada empirică că Primul Război Mondial și instaurarea statelor democratice în Europa nu a fost o frână împotriva totalitarismului. Prin procese democratice, Republica de la Weimar s-a transformat într-una dintre cele mai teribile dictaturi ale Europei. Acest caz exemplifică dilema în care se află ideologii democrației necondiționate: să permitem sau nu ca un guvern democratic ales să abolească procesul de vot și să instaureze o dictatură? Ambele opțiuni trag după sine nerespectarea voinței majoritare.

Spiritele sunt aţâţate şi de economiștii care susțin că războiul ar stimula economia. Mai ales în SUA este răspândită, inclusiv în manualele de economie, opinia că „Războiul (al II-lea) a scos țara din depresie”. Economistul Robert Higgs, dar și alții, au demonstrat falsul acestui mit care operează cu statistici „inexacte”, susţinând că, dimpotrivă, numai după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial economia SUA a început să se recupereze, înregistrând din anul 1946 o creștere economică de peste 30%. De altfel, ar fi și logic ca o redirecționare a resurselor dinspre scopuri civile spre scopuri militare să inducă pierderi enorme pentru cetățeanul de rând. Frederic Bastiat a denumit această greșeala logică „Eroarea geamului spart”. El relatează anecdota unui proprietar de magazin care se trezește într-o dimineață cu un geam spart. După momente de întristare colectivă, un șmecher intelectual din sat îi convinge pe toţi că, de fapt, incidentul ar fi o binefacere. Or, proprietarul va trebui să angajeze un sticlar, care, la rândul său, va cheltui banii câștigați în comunitate şi astfel, la urma urmei, va fi stimulată întreaga economie a localităţii.

O logică similară e folosită și atunci când e vorba despre efectele benefice colaterale ale catastrofelor naturale și ale războiului. Dar, dacă această soluţie ar fi corectă, de ce nu am sparge toate geamurile? Şmecheria în cazul dat e că resursele proprietarului magazinului (banii lui) sunt redirecționate spre alte scopuri decât intenționase el anterior. Poate omul ar fi preferat, bunăoară, să-și cumpere o pereche de cizme? Aşadar, ”economia” a rămas neschimbată, cu deosebirea că acum proprietarul respectiv are cu un geam mai puțin.

Secretul constă în faptul că de permanenta teamă de inamic, ca și în cartea lui Orwell, profită elitele de la putere și industria distrugerii. Profetică a fost cuvântarea din 1961 a președintelui american Eisenhower despre ameninţarea pe care o reprezintă excesele complexului ”militar-industrial” asupra libertăţii. Altfel, cine dintre noi, ca cetățeni de rând, și-ar cumpăra un tanc sau un submarin pe piața liberă pentru a-și rezolva neplăcerile cu vecinii?
În 2013 vom fi mai deștepți?

Gerhard Ohrband, lector universitar