Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Uitaţi sau trădaţi?

Uitaţi sau trădaţi?

Contrar aşteptărilor de apropiere, Chişinăul se distanţează tot mai mult de comunităţile externe din vecinătatea imediată a R. Modova. În loc să se înmulţească, drumurile dintre Chişinău şi Sudul Basarabiei sau Nordul Bucovinei se răresc, distanţele se măresc, iar Chişinăul se înstrăinează, lăsând tot mai mult loc, pe acest câmp al înstrăinării, politicilor de mancurtizare şi asimilare din Est.

Paradoxal, dar în loc să se mişte înainte, Guvernul dă înapoi. Crearea recentă a Biroului pentru Relaţiile cu Diaspora (BRD) a făcut să se înţeleagă că toate discuţiile, de trei ani încoace, în jurul conceptului de relaţie cu comunitarii noştri din afara R. Moldova, au fost în gol. S-a vorbit una, s-a făcut alta. Experţii de la guvern şi consilierii premierului s-au lăsat prevalaţi de vechile clişee sovietice, care nu au nimic în comun cu statutul de jure şi de facto al comunităţilor noastre externe. Noi nu avem în afara R. Moldova doar diasporă, noi mai avem şi comunităţi istorice (Basarabia şi Bucovina). Şi, în acest caz, un Birou la Chişinău, doar pentru Diasporă, este un non-sens sau o foarte mare eroare. O eroare de concept, care va naşte, pe parcurs şi alte erori – de acţiune. Apariţia BRD nu face decât să ne convingă, o dată în plus, că la Chişinău, de la agrarieni încoace, nu există interes pentru relaţiile cu comunităţile istorice din vecinătatea imediată. Moscova, care nu are comunităţi istorice în afara Rusiei, şi-a putut permite crearea unui Congres al Comunităţilor Ruse pentru tot spaţiul ex-sovietic (de ce oare, nu un Congres al diasporei ruse?), iar R. Moldova, care le are – s-a eschivat, deşi, acest lucru nu cerea nici cheltuieli suplimentare de la buget şi nici mandat special de la ONU. Singura nevoie era ca noul Oficiu guvernamental (un Birou pentru Relaţiile cu Comunităţile Externe (BRCE)) să reunească sub aceeaşi umbrelă (inclusiv prin denumire şi statut) toate comunităţile din afară, indiferent de natura lor. Zic iarăşi, fie după model rusesc sau, dacă vreţi, cel românesc – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Greu de spus care au fost motivele reale din care s-a mers pe formula pe care s-a mers, deşi, până la urmă, contează altceva, că foprmula schimbă conţinutul. Şi îl schimbă radical. A scoate din preocupările Guvernului relaţiile cu comunităţile istorice e ca şi cum le-ai da la groapa istoriei. Adică, te-ai face, de bună voie, complice politicilor pe care şi aşa le face, cu vîrf şi îndesat, Kievul în Bugeac şi Bucovina. Lucrurile sunt cu atât mai neînţelese, cu cît pe durata ultimilor trei ani, la Guvern, inclusiv cu participarea premierului Vlad Filat s-a discutat în mai multe rânduri problema relaţiilor cu comunitişe externe şi unde s-a insistat mereu asupra specificului că R. Moldova are în afara teritoriului ei de azi nu doar o simplă diasporă, ci două genuri de comunităţi externe: diaspora şi comunităţile istorice şi este foarte important să nu fie omise din preocupările viitorului Oficiu nici una, nici ata. Din păcate, nu s-a întâmplat. Guvernările de la Chişinău, de altfel, totdeauna au fost foarte precaute în relaţiile cu comunităţile istorice din Ukraina, cu excepţia anilor 1990-1994, care a fost o „perioad de aur” în relaţiile cu acestea. Dar asta s-a întâmplat atunci cînd la Cultură şi Culte al aveam ministru pe Ion Ungureanu, cînd la Educaţie era Nicolae Matcaş, când la Guvern era Druc, cînd în Parlament în Comisia pentru Comunităţile Externe era academicianul Petru Soltan… În perioada 1990-1994 au fost semnate toate acordurile posibile cu Ukraiina, care să dea viaţă şi dezvolatre acestor comunităţi. Au existat până şi prevederi express în Legea Guvernului de atunci (amputată ulterior), prin care Executivul avea obligaţia să se îngrijască de viaţa comunităţilor externe… Toate au mers în bine până la intrarea la guvernare a agro-comuniştilor în 1994. De aici încolo a urmat declinul. Azi relaţiile cu comunităţile istorice sunt în paragină. Chişinăul nu mai ţine la control nici un acord cu Kievul, iar Ukraina, favorizată de „uitucimea” Chişinăului, taie în carne vie. Şcolile româneşti închise, stagierile pedagogice în Moldova anulate, manualele şcolare cenzurate, abonarea la presa din R. Moldova blocată, cartea românească sub sechestru, studiile în RM şi diplomele de stusii – compromise, biserica prigonită… Calvar. Şi crimă.

De ce este importantă implicarea Chişinăului în viaţa comunităţilor istorice din Ucraina, în special a celor din Sudul şi Nordul Basarabiei? Pentru că Kievul, din aceleaşi raţiuni politice ca şi Moscova, declară Bugeacul teritoriu istoric moldovenesc şi se oferă să dea prioritate (formal, desigur) relaţiilor Chişinăului şi nu Bucureştiului cu comunităţile de aici. Până la urmă e un joc. Kievul trişază. El nu-şi doreşte relaţia nimănui cu Bugeacul, dar între activismul Bucureştiului şi inactivismul Chişinăului, desigur că îi este mai convenabil „rolul” Chişinăului. Ar fi minunat dacă Chişinăul s-ar implica, aşa cum a mai făcut-o cu vre-o 18 ani în urmă, în viaţa acestor comunităţi. Mult mai bine ar fi dacă ar avea nişte politici conjugate împreună cu Bucureştiul. Însă, Chişinăul, este cel care este. Şi prin felul său de „a fi” nu face decât să favorizeze agoniile antiromâneşti ale Kievului, infiferent dacă cei din Sudul Basarabiei îşi zic mldoveni, în comparaţie cu cei din Nordul Bucovinei, care îşi zic români. Până la urmă, lama este aceeaşi. Speranţa că guvernul Filat va reanima experianţa anilor 1990—1994 în relaţiile cu comunităţile istorice a fost mare. Şi cine ştie, poate că dacă premierul sau consilierii premierului ar fi cunoscut această practică, am fi avut azi la Chişinău un BPCE în loc BRD, deşi nu e târziu nici azi, dacă s-ar vrea. În cazul în care lucrurile vor rămâne pe vechi, s-ar putea să constatăm, mai degrabă, cazul unei trădări decât a unei banale uitări, în relaţia Chişinăului cu comunităţile externe.

Petru Grozavu