Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ucraina şantajează. Chişinăul cedează?

Ucraina şantajează. Chişinăul cedează?

Marţi, la Chişinău şi miercuri, la Tiraspol, s-a aflat într-o vizită de lucru, un nou emisar al Kievului, de data aceasta la nivelul Secretarului Consiliului de Securitate şi Apărare, venit (chiar dacă şi a lăsat neanunţat scopul principal al vizitei) în problema frontierei de stat cu R. Moldova. A treia întrevedere oficială pe durata unei săptămâni. Ce vrea Kievul?

La începutul săptămânii trecute, o delegaţie oficială de la Kiev s-a aflat, timp de două zile, la Chişinău pentru consultări în problema demarcării în teren a frontierei moldo-ucrainene. La nici trei zile după acea întrevedere, reprezentanţi ai MAEIE de la Chişinău sunt primiţi la Kiev în aceeaşi problemă. Încă nu reuşise Chişinăul să-şi revină de pe urma vizitei în Ucraina, că Kievul trimite o nouă misiune oficială în R. Moldova. De data aceasta, la nivelul Consiliului de Securitate şi Apărare. Ce-i cu această circulaţie extazică între cele două capitale? Una e clar: Kievul caută să profite de incertitudinile politice de la Chişinău şi de „tinereţea» noii guvernări, grăbind oficialităţile să ia decizii în pripă şi să admită noi erori, precum s-a întâmplat anterior, în cea mai serioasă problemă de relaţii cu Ucrtaina de după declararea independenţei – cea a frontierelor.

În toţi anii de după proclamartea independenţei, Kievul a avut o singură politică în relaţiile cu Chişinăul – şantajul. Ce-i drept, până în 1996, Ucraina nu a reuşit să obţină nimic din ce-şi dorise, dar nici nu a renunţat la şantaj. Marile «cumpene» pentru Chişinău se ţin lanţ din 1998, odată cu cedările teritoriale de la Giurgiuleşti, care au continuat cu cele de la Palanca, Etulia, Bolgrad, cu pierderea mai multor proprietăţi la Marea Neagră, în reg. Odesa şi chiar în Odesa, după care au intrat „în comă» Acordurile de colaborare bi(tri)laterală în Euroregiunile «Dunărea de Jos» şi «Prutul Superior» şi, mai ales, cele legate de cooperarea bilaterală în domeniul învăţământului. Cea mai cumplită perioadă, în acest sens, a fost cea de guvernare comunistă, chiar dacă, până la urmă, şi Voronin a înţeles că poftele Kievului sunt un sac fără fund.

Noul val de şantajare a Chişinăului a început înaintea alegerilor parlamentare din aprilie, când Kievul avertiza premeditat că natura relaţiilor cu viitoarea guvernare de la Chiişinău va fi determinată de viteza cu care aceasta va accepta demarcarea frontierelor în cele câteva puncte vulnerabile. Pentru a putea şantaja Chişinăul, Ucraina a inventat şi un nou regim vamal de intrare în Ucraina pentru cetăţenii R. Moldova.

Că e aşa şi nu altfel, ne convingem din declaraţia făcută marţi la Chişinău de Raisa Bogatîriova, secretara Consiliului de Securitate şi Apărare al Ucrainei. Referindu-se la «noul regim vamal», deocamdată suspendat, emisarul Kievului anunţa public că acesta nu va fi anulat atâta timp cât «partea moldovenească» nu va face «un gest de întâmpinare în problemele ridicate de noi…». Care sunt «problemele ridicate» de Kiev, este clar: frontierele. În variantă ucraineană. Cu noi cedări teritoriale şi patrimoniale din partea Moldovei. Cam prost calculate proporţiile «gesturilor», până la urmă. Iar intensitatea vizitelor (3 în 8 zile) la care ne refeream nu face decât să reconfirme faptul că Kievul forţează nota, iar Chişinăul, indiferent din care motive, acceptă să fie grăbit înainte de a se clarifica în toate dedesubturile Tratatului de frontieră (plin de lacune, contestat inclusiv în Curtea Constituţională) şi fără să iniţieze o consultare a societăţii civile şi a autorităţilor publice din zonele de frontieră cu Ucraina, care au fost sau urmează să fie afectate în urma demarcărilor pretinse de Kiev.

Pentru Chişinău nu poate exista niciun alt argument mai serios decât interesul naţional în soluţionarea acestei probleme: nici pretextele legate de soluţionarea «diferendului transnistrean» în aşa-zisa «variantă Iuşcenko» (Chişinăul trebuie s-o aibă pe a sa), nici «taxele» de intrare în Ucraina, nici «vecinătatea imediată», nici «Parteneriatul Estic» şi niciun fel de alt pretext, de pe urmă căruia Ucraina a profitat mereu.

E lucru ştiut că vecinătăţile de genul celor în care sunt R. Moldova şi Ucraina costă. Dar există o măsură în toate. Pe care Kievul niciodată nu a avut-o (evaluaţi, prin comparaţie, efectele Tratatului politic româno-ucrainean în problema drepturilor comunităţilor româneşti sau a restricţiilor în cazul «Canalului Bistroie») şi pe care Chişinăul a tot întârziat să o ceară. Şi încă ceva. Aşa după cum consultă Kievul Moscova în problema transnistreană, tot la fel de bine ar fi ca şi Chişinăul să consulte Bucureştiul (nu numaidecât oficial) în problema frontierei cu Ucraina. Şi doi: Tratatul de frontieră cu Ucraina este singura carte pe care o mai poate juca Chişinăul în favoarea sa în soluţionarea «problemei transnistrene».

Petru AMARIEI