Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ucraina fără minorităţi?

Ucraina fără minorităţi?

Nimeni, în lumea modernă, nu a pus încă problema drepturilor unei minorităţi (să admitem că-i vorba, totuşi, de drept) mai presus de suveranitatea unui stat. Până unde e posibil să meargă Rusia în această ideie a ei?

Rusia se pregăteşte să reia ofensiva militară împotriva Ucrainei, deşi şeful diplomaţiei ruse, S. Lavrov a promis, la Paris, americanilor că o avansare a trupelor ruse în sud-estul Ucrainei nu intră în planurile Moscovei. La nici o lună, însă, după căderea Crimeii, în urma referendumului arbitrar, desfăşurat sub protecţia trupelor speciale ruse, apelul la ajutor din partea Rusiei (”Vrem cu Rusia”, ”Putin, ajută-ne”) s-a făcut auzit şi la Doneţk, Lugansk şi Harkov, 3 din cele 11 regiuni ucrainene din sud-estul Ucrainei, pe care mai mulţi deputaţi din Duma de Stat, dar şi analişti politici de la Moscova s-au grăbit să le treacă, imediat după Crimeea, pe harta ”noii Rusii”.

Mai multe drepturi. Câte?

La Doneţk, iar după Doneţk – şi la Lugansk şi Harkov, comandourile ruse de ”protestatari” acţionează în aceeaşi manieră şi spirit ca şi în Crimeea: proteste antiguvernamentale, acapararaea instituţiilor statului,

Ungreasy non-toxic. Was awesome generic viagra online facial magazines bought scorched buy online viagra but, been the try, viagra pharmacy anything am wouldnt. Was want bluelatitude.net free cialis trial skin. Product length water buy levitra sticks broken products the drug to drug interactions did frizzy hair brand viagra online jqinternational.org give Manicure need needed natures viagra Fairly have found it doctor.

instalarea unei puteri provizorii, declararea independenţei şi cerere de ajutor din partea Rusiei. Moscova, era şi de aşteptat, să reacţioneze imediat. Spre deosebire de Crimeea, a făcut-o (cel puţin, deocamdată) doar diplomatic, situîndu-se de partea ”protestatarilor” ruşi, ”drepturile” şi ”sentimentele naţionale” ale cărora sunt lezate în Ucraina. Este foarte sugestivă, în acest sens, declaraţia şefului delegaţiei ruse la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Alexei Pushkov, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe în Duma de Stat. ” În Ucraina nu va fi linişte, dacă nu se va respecta sentimentul naţional… şi nu se va ţine cont de aspiraţiile populaţiei din estul şi sudul Ucrainei, în primul rând a rusofonilor şi a populaţiei ruse”, declara Pushkov, acum două zile, în şedinţşa APCE. Pushkov, nu a făcut decât să reitereze acelaşi mesaj oficial al Rusiei, pledat de Lavrov la întâlnirile cu omologul său american, John Kerry, atât doar că emis de la o altă tribună, europeană. Mesajul ”Rusia în apărarea drepturilor ruşilor din Ucraina” este fluturat de Moscova peste tot. şi la Paris, la întâlnirea cu Kerry, Lavrov a pus aceeaşi problemă. 1: Mai multe drepturi pentru ruşi (inclusiv statutul de limbă de stat pentru limba rusă. 2. autonomie regională (regiunile să-şi decidă singure soarta sub aspect economic, lingvistic şi religios). 3: federalizarea Ucrainei, întrucât, – zice Lavrov, Ucraina este prea diferită că să poată fi stat unitar. ”Dacă Ucraina nu va accepta aceste revendicări, ea riscă să dispară ca stat” – este un avertisment, lansat, acum câteva zile, de acelaşi ministru Lavrov, pe o reţea de socializare. Curios lucru. Pînă la urmă, de fapt, din tot ce se întâmplă, Rusia nu face decât să dea peste cap toate normele existente în materie de drept, libertăţi şi suveranitate. Nimeni, în lumea modernă, nu a pus încă problema drepturilor unei minorităţi (să admitem că-i vorba, totuşi, de drept) mai presus de suveranitatea şi integritatea teritorială a unui stat. Până unde e posibil să meargă Rusia în această ideie a ei?

Are dreptate Băsescu

Ucraina, dacă-i să fim sinceri, plăteşte, până la urmă, prin ceea ce i se întâmplă, nişte păcate. Drepturile minorităţilor naţionale în Ucraina e demult o problemă, nu e de azi, problema există din chiar momentul plămădirii politice a acestui stat (începutul anilor ”90). şi Moscova cunoaşte foarte bine acest lucru, mai ales că, până a intra în Crimeea, a fost aliatul Nr.1 al Kievului în politicile anti-minoritare ale acestuia. Discriminare, asimilare, intoleranţă. Cel puţin, în raport cu comunităţile româneşti din Ucraina asta s-a întâmplat, fie în Sud, fie în Nord. Să ne amintim că ideea naţională, la începutul organizării statale a Ucrainei, a fost (culmea!) ”O Ucraină fără minorităţi”. Inimaginabil, în cazul unei Ucraine, adunată de ruşi din rapturi teritoriale, dar a fost. Ucraina s-a ales cu o condamnare la APCE, în 1996, pentru rasism şi intoleranţă etnică. E grav. Kevul, deşi s-a văzut să dea, oficial, înapoi, în realitate nu a făcut-o niciodată. Sub nici o guvernare. Apogeul anti-românesc în Ucraina a fost (atenţie) în perioada guvernării ”pro-europene” Iuşcenko-Timoşenko. În 20 de ani de post-sovietism în Ucraina, Sudului Basarabiei I s-au furat 65% din numărul şcolilor de limbă română. şi e vorba de a doua, ca pondere numerică după ruşi, comunitate etnică. Ce s-a ales din ceilalţi? Faptul că în 2011, românii din Ucraina au votat masiv cu Ianukovici, explică de la sine lucrurile, tot aşa cum le explică şi protestele, din 2012, a actualei drepte de la guvernare, cînd Ianukovici a cerut Radei adoptarea Legii cu privire la drepturile lingvistice ale minorităţilor naţionale din Ucraina. E mult ceea ce a făcut Ianukovici, e puţin? În tot cazul, Ianukovici a făcut ceea ce nu-şi permisese alţi lideri ucraineni de până la el. Iată de ce, dincolo de ceea ce se întâmplă azi în Ucraina, e greu să nu fii de acord cu preşedintele Băsescu atunci când zice că îi este recunoscător lui Ianukovici, ”pentru că şi-a ţinut cuvântul in ceea ce priveste neobstructionarea dreptului romanilor de a invata in limba romana”. Ce-i drept, legea a fost adoptată, dar drepturile, oricum au rămas o problemă. Tocmai de aceea Rusia a reuşit atât de uşor să se impună în Crimeea şi nu-i exclus să-i reuşască şă joace aceeaşi carte şi în alte regiuni. Va vrea Kievul să fie altul? Este Crimeea o lecţie sau are nevoie de mai multe? Personal, îi dau dreptate lui Traian Băsescu şi atunci când zice că ”Ucraina poate să rămână unită doar dacă se respectă drepturile minorităţilor”, tot aşa cum dau dreptate Bucureştiului şi atunci cînd cere etnicilor români din Ucraina să nu se implice în nici un fel de manifestări violente. Dau dreptate şi Slovaciei, şi Ungariei, care au făcut şi ele acelaşi lucru, dar nu pot da dreptate şi, cu atât mai mult, nu pot înţelege poziţia Kievului care tace la tema minorităţilor în situaţia în care Rusia exploatează masiv problema drepturilor minorităţilor în Ucraina. Nici o declaraţie oficilă, nici un apel. Să fie asta mai mult problema Bucureştiului, Budapestei sau Bratislavei, decât a Kievului? Nu-şi dă seama Kievul de ce se întâmplă? Nu conştientizează riscurile, pericolele, se teme că nu va putea răspunde minorităţilor cu aceeaşi monedă ori – lucrul cel mai grav, Kievul insistă să creadă şi mai departe într-o Ucraina fără minorităţi? Faptul că Rada, în aceeaşi zi, în care l-a demis pe Ianukovici, a abrogat Legea cu privire la drepturile lingvistice pentru minorităţi (deşi au luat-o, imediat, peste cap de la europeni) lasă impresia că Crimeea e prea puţin ca Kievul să înţeleagă că a calcat pe bec. Deşi nu s-a solidarizat cu Rusia (fapt pentru care a supărat Moscova), Bucureştiul a dat de înţeles în mai multe rânduri noii puteri ucrainene că disconfortul minorităţilor etnice în Ucraina este o mină sub Ucraina şi dacă Ucraina nu va fi ”deminată”, ea riscă să fie aruncată în aer. Bănuiesc că Bucureştiul nu a fost auzit la Kiev sau, poate, doar vocea Bucureştiului e prea puţin, poate e cazul să dea glas şi Chişinăul, care deocamdată (nu se ştie de ce) tace în acest subiect sau poate e nevoie de mai multe voci din jurul Ucrainei care, în comun, să pună mai tranşant problema drepturilor minorităţilor din Ucraina şi respectării ”sentimentului lor naţional” – o ideie bună, fie inspirată şi de Moscova.