Tu lupţi pentru drepturile tale?

Câţi dintre dumneavoastră ar putea răspunde sincer şi afirmativ la această întrebare? Privind critic în urmă, pot spune că deseori am demonstrat toleranţă atunci când nu a fost cazul, adică atunci când mi-au fost lezate anumite drepturi. Ca să mă exprim mai aproape de adevăr, recunosc că mi-a fost teamă, lene, ruşine sau incomod să lupt pentru ceea ce-mi aparţine. Nu mă refer la drepturi vitale, dar oare celelalte sunt mai puţin importante? Vă este cunoscută situaţia când cumpăraţi ceva şi nu vi se oferă bon de plată, când procuraţi ceva expirat, defect, când ai poliţă de asigurare medicală în buzunar şi doctorul îţi cere bani, când lucrezi fără contract şi carnet de muncă? Lista e imensă. Dacă vă regăsiţi în aceste situaţii, felicitări, v-au fost încălcate drepturile.

De foarte multe ori am citit, auzit, documentat şi scris despre drepturi: ale copilului, ale angajatului, ale consumatorului, ale omului în general. Atunci, însă, când eşti pus în faţa situaţiei, parcă este mult mai greu, nu ştiu cum. Nu e suficient că opun rezistenţă cei care abuzează, dar şi în interiorul tău parcă s-ar duce o luptă: “da’ poate e mai bine să tac?”, “nu e chiar mare treabă…”, “oricum n-am să rezolv nimic”, “nu-s prima şi nici ultima persoană”, “îmi trebuie bătaie de cap în plus?”.

Săptămâna trecută, m-am confruntat cu o astfel de situaţie când mi-am spus franc: mă scuzaţi, dar toleranţa uneori e nesănătoasă. În urmă cu câteva zile, cumpărasem un cadou, dintr-un magazin în care, cu un venit mediu spre minim, nu foarte des îţi permiţi să intri şi din care şi mai rar ieşi cu ceva achiziţionat. Era o haină, şi pentru că nu eram sigură de mărime, model, culoare, m-am asigurat că, în câteva zile, dacă revin, pot să o schimb pe alta, la acelaşi preţ. Acest lucru ar trebui să fie unul firesc, fără a mai face zeci de concretizări şi a spera că nu vei fi nevoit să revii la ei. În câteva zile, cu cumpărătura şi cu bonul în mână, revin la magazin. Scriu o cerere, cu explicaţii, motive, date din buletin, semnătură. Mai semnez o altă cerere, după care, toate angajatele magazinului, cu priviri de câţiva metri înălţime, m-au tot comparat cu poza din buletin.

Urmează marea noutate. Evident, în limba lor, fără a dori sau a putea spune vreun cuvând în limba vorbită şi scrisă de mine. Pentru că atunci când am cumpărat au avut nu ştiu ce promoţie şi pentru că, deşi la acelaşi preţ, dar are un alt cod de articol şi pentru că ele nu pot face nimic sistemului electronic pentru a schimba nu ştiu ce, trebuie să achit o supraplată. Primul gând a fost că mă au de proastă, pe urmă, că sunt ele proaste, după care, mi-am zis că nu pierd nimic şi că e dreptul meu să mă lămuresc cu ele, iar ele să se lămurească cu sistemul şi şefii lor. A durat nu mai puţin de jumătate de oră, timp în care s-au adunat toate angajatele magazinului, cu priviri de tot felul şi cu replici în limba lor. După ce le-am dat de înţeles că nu mă afectează insistenţele lor de genul “tu nu înţelegi?”, “tu asculţi ce spunem noi”, “noi nu putem face nimic”, evident spuse în altă limbă decât româna, şi după ce am zis de vreo câteva ori “drepturile mele”, “protecţia consumatorilor” şi “numele managerului”, au sunat un şef mai mare decât anteriorul şi au decis că, pur şi simplu, îmi schimbă lucrurile, cu apropoul că îmi fac un serviciu, deşi nu am dreptate.

Am ieşit furioasă. Îmi crăpa capul, plus că eram flămândă şi obosită după o zi de muncă. Îmi venea să înjur, deşi n-am spus niciun cuvânt nelalocul lui. După o bucată de ceas de frământări, am început a mă bucura. De fapt, am învins! Ca, în final, să fiu extrem de mândră de mine: am avut curajul să-mi apăr drepturile. Atunci, mi-am amintit, cu admiraţie, de sutele de cetăţeni care nu doar au curajul să-şi ceară drepturile, dar care mai merg în judecată, vin la ZdG, se lasă filmaţi de Reporter de Gardă, pentru a scoate la iveală încălcările şi abuzatorii.

Tatiana Eţco, 
tatianaetco.zdg@gmail.com

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Gladiatorul

    KGB: in ACTIUNE !
    citat:
    “Conform reprezentantului ofiterilor SIS, una dintre operatiunile cele mai des utilizate impotriva partidelor si organizatiilor unioniste este asa numitul “pas inapoi”.
    Adica se infiltreaza partidul sau organizatia cu sustinatori vocali ai unirii, sau ai cauzei respective, dupa care sub diverse motive, acestia se retrag, facând public gestul lor si incercând astfel sa decredibilizeze partidul sau organizatia tinta si cauza sustinuta. Operatiuni de acest fel au fost realizate atât la Chisinau cât si la Bucuresti.”
    http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/4185-reprezentant-al-ofiterilor-sis-nu-tot-sis-ul-este-prorusesc-atentie-la-operatiunile-pas-inapoi.html

    UN PRIM ” PAS INAPOI ” KGB :
    27 dec.2011
    “Organizația Studenților Basarabeni din București
    se retrage din Platforma ”Acțiunea 2012”:

    http://www.basarabeni.ro/stiri/articol/organizatia-studentilor-basara-700/

    N.B..
    UN ALT MARTIR AL NEAMULUI DEZBINAT DIN ROMANIA MARE:

    Testamentul lui Andrei Savciuc, student basarabean la Bucuresti,
    omorât in “accident” la comanda in Nov.2009.
    Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni din România
    (Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni-Bucuresti)

    ” Dragi colegi, studenti basarabeni in România,
    ma adresez voua cu aceeasi libertate de spirit si va intreb:
    Pentru ce ne-am lasat orasele, casele si mamele din Basarabia?
    Pentru ce am venit aici, dincoace de Prut?
    Pentru ce am ales sa facem o scoala la kilometri distanta?
    Si nu fac retorica. Raspundeti-va la aceste intrebari.
    Fratilor, daca vrem cu adevarat schimbari, de ce ramanem de cele mai multe ori impasibili si ignoranti?
    Daca vrem cu adevarat sa facem ceva pentru casele de la care am plecat, ce ne impiedica sa ne unim fortele
    si sa realizam un proiect al nostru, al tinerilor?
    Am constatat ca se tot infiinteaza asociatii, ligi si organizatii ale studentilor basarabeni in România.
    Fiecare infiintare insa face sa ia amploare fenomenul disocierii tinerilor romani basarabeni.
    Oare nu ar trebui ca, dimpotriva, sa ne axam pe ideea asocierii intre noi? Oare n-am fost destul imprastiati?
    Chiar nu putem constitui o reala unitate? Unde ne este vointa?
    Suntem atat de dezbinati si inraiti. Nici nu ne mai intelegem in limba noastra romana. Mai ales ca acum trebuie sa se indrazneasca, trebuie sa ne pese de ceea ce se intampla in Basarabia.
    Mai ales ca acum trebuie sa se auda glasul tinerilor. In 1848 tinerii aveau glas, iar in 2009 tanarul roman abia de trage o vocaliza.
    In viata avem timp pentru a invata, a proiecta, a construi.
    Daca insa vom continua sa irosim timpul prin conflicte de orgolii si interese perfide, vom deveni o generatie de sacrificiu.
    Si pana la urma nu avem nimic de impartit.
    Dar avem de luptat IMPREUNA.”

    http://andreisavciuc.wordpress.com/
    http://blogosfera.md/view-post-v-97476-0-romana.html
    P.S.
    mesaj de la familia mucenicului Andrei Savciuc:
    ” Nu fiţi impasibili şi ignoranţi şi fie ca depărtarea de casă,
    de părinţi să fie cu rost.
    Cineva in mesajele pe care le-am primit a scris că cei care luptă
    pentru România Mare sfârşesc tragic,
    aşa precum Doina şi Ion Aldea Teodorovici,
    dar poate moartea lor este o pedeapsă tot nouă dată pentru faptul
    că nu-i preţuim îndeajuns atunci când sunt în viaţă.

    În unele mesaje Andrei a fost acuzat de greşeli care l-au costat viaţa, dar oare despre ce greşeli poate fi vorba;
    oare libertatea minţii, libertatea de a vorbi limba maternă
    pe pământul natal poate fi numită o greşală?!
    Cei care au aruncat astfel de cuvinte le dorim să fie binecuvântaţi
    cu înţelepciune şi să realizeze în viaţă toate acele lucruri
    pentru care ar putea fi numiţi oameni adevăraţi. ”

    http://andreisavciuc.wordpress.com/2009/10/27/pentru-doina-si-ion-aldea-teodorovici/#comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *