Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Trădare „cu amănuntul”

Trădare „cu amănuntul”

Venirea agro-comuniştilor la guvernare în 1994 a pus începutul marii corupţii politice în R. Moldova… Mircea Druc a fost vândut, exact sau aproape exact după cum a fost vîndut mai tîrziu şi Sturza.

Până a intra cu armatele în Ucraina, Putin a intrat mai întâi cu punga. Dezlegată, evident. Pentru Ianukovici şi Azarov. Greu de spus care a fost tocmeala între părţi, dar din momentul în care Azarov şi Ianukovici au avut curajul, după aproape 3 ani de negocieri cu UE, să dea peste cap înţelegerile pentru summit-ul de la Vilnius, înseamnă că Putin a fost destul de generos şi, tot ce-i posibil, să fi pus şi de la el, pentru ca înţelegerea – vorba lui M. Ghimpu, să fie una ”beton”, ceea ce s-a şi întâmplat. Ucraina a refuzt să semneze Acordul de Asociere cu UE, deşi era singurul privelegiat, dintre cei 6 candidaţi. Azarov a găsit motive să nu plece la Vilnius, iar Ianukovici, deşi a plecat, a rămas la înţelegerea cu Putin: ”nu putem”, a motivat Ianukovici. ”Suntem, de Moscova, presaţi”, în loc să zică ”cumpăraţi”. şi poate că toate ar fi rămas pe vechi, dacă nu s-ar fi întâmplat ca ”fasciştii” de ucraineni să nu iasă cu miile pe Maidan şi să nu le ceară socoteală şi lui Ianukovici, şi lui Azarov. Până la urmă, aceştia nu au avut cum să-şi motiveze dezertarea de pe ”frontul de Vest”, în favoarea celui de Est şi s-au pomenit pribegi prin lume. Putin a decis, însă, să recupereze. Dacă nu banii, măcar Ucraina. şi dacă nu toată Ucraina, măcar jumătatea sud-estică. Iar dacă nu va reuşi nici jumătate, atunci măcar peninsula Krimeii. şi a dat drumul trupelor să invadeze Krimeea.

O vorbă din bătrâni spune: banul îşi are şi el locul şi socoteala lui în viaţa omului.

Altfel de război

Rusia are destui bani, tot aşa cum are destulă armată şi agentură, nu doar pentru Ucraina, dar şi pentru R. Moldova. După ce a făcut mai multe tentative de a convinge, la nivel diplomatic, Chişinăul să se dezică de integrarea europeană, Moscova a trecut la convingerea prin cumpărare. Cine ca cine, dar ruşii ştiu preţul banului în politică. Singurul caz, în care banul rusesc a eşuat în politica moldovenească, a fost Memorandumul Kozak (transnistrizarea R. Moldova), dar meritul nu e al Chişinăului (destinatarul ”onorariului” de atunci, preşedintele V. Voronin), dar, după cum bine se ştie, al americanilor. În rest, licitaţii pestre licitaţii, una mai bănoasă ca alta. Numai pentru Transnsitria, câte tranzacţii bănoase au acceptat P. Lucinschi şi V. Voronin…

Piaţa de ”capital politic” de la Chişinău a intrat acum câteva zile, din nou, în gura presei. şi asta, după ce Chişinăul s-a surprins asupra faptului că Rusia ”râmă” sub Parlament. Subiectul, de fapt, a intrat în atenţia presei după ce acum 3 săptămâni, doi dintre deputaţii Alianţei de Guvernare, V-na Stratan (PDM) şi Iu. Chiorescu (PLDM) anunţau public că au fost ţinta unor acte de corupere politică. Potrivit lor, ambii ar fi fost ademeniţi să părăsească partidele din care fac parte şi să adere la o „nouă forţă politică de perspectivă”, contra unor sume de bani de pînă la 450.000 de Euro. Scopul acestei diversiuni politice: distrugerea majorităţii parlamentare (de ajuns scoaterea din joc a 5 deputaţi), provocarea unei crize de guvern în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE, provocarea unor alegeri anticipate, schimbarea puterii pe o guvernare pro-rusă şi deturnarea cursului european al R. Moldova spre Uniunea Vamală cu Rusia. Război şi ăsta, dar altfel de război, decât cel din Ucraina. Fără mare tam-tam, fără armate, cu mai puţine riscuri, fără acuzaţii internaţionale şi explicaţii la ONU.

Primul ”căzut” sau primul ”judecat”?

După tentativa nereuşită de acum 3 săptămâni, ”raiderul” asupra Alianţei a fost reluat. Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a reţinut la sfârşit de săptămână, în urma unei operaţiuni speciale, doi suspecţi, asupra cărora a fost găsită suma de 250.000 Euro, care, se presupune că trebuia să ajungă pe masa deputatului Anatolie Arhire de la liberal-reformatori. Cazul se întâmpla la două zile după ce un alt deputat, de data asta de la democraţi (Iurie Bolboceanu) anunţa, nitam-nisam, în plenul Parlamentului că părăseşte şi fracţiunea din care face parte, şi partidul, fără sî invoce un motiv serios. În declaraţiile sale ulterioare, liderul PDM, M. Lupu, nu a exclus că s-ar putea ca Bolboceanu să fi căzut în plasa, care i se pregătea şi lui Arhire. Bolboceanu a negat, iar ca să scape de întrebările presei, a declarat că, deşi se rterage din partid, va vota în Parlament deciziile legate de asocierea RM la UE. Rămâne să vedem, va fi ”primul căzut” sau primul judecat pe nedrept. ”Proiectul”, legat de această ”trădare prin cumpărare”, se presupune că ar fi unul rusesc şi că l-ar avea în spate pe controversatul om de afaceri, marele ”reiderist” şi agent rus sub acoperire, ex-deputatul V. Platon. Platon, cât nu a fost prins cu ”raţa în gură”, neagă că ar avea vre-o implicare în toată afacerea asta. Urmează să vedem, ce va zice ancheta în cazul celor doi suspeţi reţinuţi şi, desigur, evoluţiile în Parlamentul R. Moldova. ştiţi vorba cu ”unde a mâncat lupul o dată oaia…”. Deşi se pare să fie cel mai grav caz de corupere politică din toţi anii, de după 1991 (lovitură de stat, până la urmă), nu este singurul. S-ar putea să fie (dacă reuşeşte) al doilea caz teribil, care se poate preta acuzaţiilor de mare trădare, după cel din 1998, legat de demiterea guvernului Sturza. Acelaşi scenariu. şi motivele sunt şi ele aceleaşi, legate de destinaţia noastră strategică. Atât doar că atunci PPCD-ul a votat, aproape en-gross, cu comuniştii, iar de data asta ”peştii” sunt pescuiţi ”cu amănuntul”. În istoria parlamentarismului moldovenesc, primul mare proiect rusesc de deturnare a R. MoIldova, prin corupere politică, a fost demiterea premierului Mircea Druc. Druc a fost vândut exact, sau aproape exact, după cum a fost vîndut mai tîrziu şi Sturza. Venirea agro-comuniştilor la guvernare în 1994 a pus începutul marilor vânzări politice în R. Moldova. Parlamentul, prin noile majorităţi parlamentare, a fost transformat într-un SRL, iar parlamentarii (cu mici excepţii) în afacerişti. ”Proiectul” cel mai serios al agrarienilor, din care aceştia au scos bani grei, a fost Găgăuzia, dar nu înainte de răsturnarea lui Druc. Cât a costat şi cui a revenit punga s-ar putea să ştie cel mai bine A. Sangheli şi V. Bulgari. Cei care au venit după agrarieni, au continuat ”tradiţia” şi şi-au creat şi ei proiectele lor ”comercial-politice”: Lucinschi a comercializat Transnistria şi MIG-urile, Andronic Giurgiuleştiul (jumătate din terenul portului), Voronin cu Iovv – tronsonul de cale ferată Etulia-Reni (obiect strategic), Voronin cu Roşca – guvernul Sturza, mai târziu Voronin şi-a mai cumpărat cel de-al doilea mandat de preşedinte, iar Roşca pe cel de vicepreşedinte de Parlament, după care a urmat Palanca, Nişaliul, Novo-Dnestrovsc-ul, Aeroprortul Chişinău, Banca de Economii, ca până la urmă să fie scoasă la vânzare şi R. Moldova (că asta se vrea prin proiectul Platon)… Din 22 de ani de independenţă ai R. Moldova, cel puţin 20 poartă pecetea trădărilor (coruperii politice), mari sau mici