Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Tomograful

Tomograful

Astăzi, 21 ianuarie, la 12.00, o prestigioasă agenţie de ştiri din România va realiza o transmisiune în direct din Sala de naşteri a unei maternităţi din Bucureşti. Oricine, dintre beneficiarii de ştiri ai acestei agenţii, va putea descoperi condiţiile în care, acolo, o femeie devine mamă, dar şi felul în care medicii şi moaşele vorbesc cu pacientele.

Pentru un moment, mi-am imaginat ce s-ar întâmpla dacă presa din R. Moldova ar încerca să facă transmisiuni în direct din instituţiile medicale de la noi. Să putem descoperi cu toţii ce fel de relaţii au medicii cu pacienţii, în ce condiţii are loc tratamentul, dar şi cauzele din care în spitale mor oamenii.

Acum 5 ani, un bărbat în plină putere, tată a doi copii minori, murea la Spitalul de Urgenţă, în urma unei traume cranio-cerebrale. După accident, specialiştii recomandaseră să i se facă un examen tomografic, pentru a decide dacă o intervenţie chirurgicală pe creier îi poate salva viaţa. Recomandarea, însă, s-a stins în salonul spitalului, odată cu viaţa acelui om. „Tomograful are un defect şi nu funcţionează, iar pacientul e intransportabil, pentru a-i face tomografia în altă clinică. Dacă va supravieţui în următoarele 5 zile, am putea recurge la operaţie şi în lipsa unei tomografii”, au explicat medicii. Rudele acelui bărbat nu au intuit atunci că mesajul însemna, de fapt, „aşteptăm să vedem dacă trăieşte sau moare”.

După deces, am încercat să aflăm dacă a fost sau nu reparat tomograful. Săptămâni în şir auzeam la telefon că la mijloc e un detaliu. Mic, dar costisitor… Peste un timp, am aflat că tomograful a fost, în sfârşit, reparat. De fapt, despre asta ne-au comunicat responsabili de la spital, dar nu am mai avut ocazia să verificăm pe vreun pacient real informaţia oficială.

Viaţa a făcut ca, imediat după Revelion, să fim contactaţi de o profesoară a unui liceu din Chişinău. Cel mai bun elev al său se afla la acelaşi spital, în stare de comă, în urma unui accident rutier. „Părinţii vor să aducă medici din afară sau să-l transfere pe el în vreo clinică europeană, ca să-l salveze, dar toţi chirurgii străini cer rezultatele examenului tomografic. Tânărul e intransportabil, iar tomograful de la spital este defectat”, plângea profesoara. Stupefiaţi, nu am ştiut ce să-i spunem. Aveam impresia că viaţa ne aruncase în urmă cu 5 ani, când tot defectele tomografului au făcut ca familia acelui om să rămână, pentru toată viaţa, cu impresia dureroasă că se putea face ceva, putea fi salvat, doar că defectul tomografului, care a ţinut în întuneric starea creierului traumatizat, nu le-a permis medicilor să intervină cu mai mult curaj.

În instituţiile medicale din Chişinău funcţionează câteva tomografe. Pacienţii transpotabili pot fi investigaţi. În special în clinicile private, nu vom auzi vreodată că tomograful s-a stricat. Acolo nimeni nu-ţi va comunica asemenea lucruri. Informaţia oferită e una singură: „Costă. De la 900 la 1500 de lei”.

Tânărul despre care vă vorbeam mai sus, deşi părinţii ar fi putut achita asemenea taxe, nu a putut fi salvat. A decedat în a 5-a zi de comă. Ieri, la spital am aflat că, pe 7 ianuarie, tomograful fusese reparat. Băiatul era deja mort. De 2 zile.

Aneta Grosu,
aneta.grosu.zdg@gmail.com