Titanii şi monştrii

Au rămas puţini, dar încă sunt în viaţă. Evident, nu vorbesc despre titanii din vremurile lui Zeus, deşi cei de astăzi nu sunt cu nimic mai prejos. Ceas cu ceas, zi cu zi, an cu an, expediază scrisori demnitarilor, bat pragurile comisariatelor de poliţie, procuraturilor şi instanţelor de judecată. În mână au nelipsita torbă cu cereri, răspunsuri, extrase, certificate şi multe alte documente prezente într-un dosar.

Au ajuns să ţină minte numerele cabinetelor prin care au intrat, să ştie pe de rost numerele de telefon ale anchetatorilor sau procurorilor, să cunoască dosarul mai bine decât cei care l-au întocmit. Şi, deşi uneori sunt ameninţaţi, indirect, de cei care ar trebui să-i apere sau, cel puţin, să-i susţină, aceştia nu renunţă. Cu o încăpăţânare de invidiat, titanii zilelor noastre luptă. Asta chiar dacă undeva, în străfundul sufletului, sunt conştienţi că luptă pentru o cauză pierdută din start şi că nu vor mai ajunge să-i vadă finalul, fie el şi unul tragic. Iar pe dosar se va aşterne praful…

Cu siguranţă, însă, se vor mai naşte şi alţi titani, pentru că sistemul de drept din R. Moldova poate crea orice, inclusiv monştri. Doar că aceştia din urmă sunt la conducere. Lucrând în cabinete blindate cu vreo cinci gorile la uşă, deplasându-se cu tancurile (judecând după combustibilul pe care îl consumă), dormind în fortăreţe pe care le numesc case, monştrii sunt surzi la răcnetele titanilor. Din Olimpul lor luxos viaţa pământenilor pare frumoasă…

Dar ce se va întâmpla oare, dacă cu ajutorul unei baghete fermecate monştrii şi titanii îşi vor schimba locurile? Oare vor deveni monştrii titani sau vor continua să facă, acolo jos, ceea ce pot ei mai bine? Dar titanii? Oare o viaţă în huzur, împotriva căreia au luptat cândva, nu-i va face să uite de origini? Cum ar putea să le mai pese dacă stomacul le-ar fi plin, iar mintea netedă?

Nicolae CUŞCHEVICI