Tiranul miliţian
Când Voronin era ministru de Interne, toţi poliţiştii se temeau de el, mi-a spus zilele trecute un pensionar din poliţie. Cică Voronin ar fi fost un tiran, iar pentru subalterni, supărarea acestuia era cel mai mare coşmar. «Nu te dădea afară din serviciu, dar te aducea la aceea că singur îţi doreai să pleci», s-a confesat fostul poliţist, care deşi de câţiva ani buni nu mai lucrează în sistem, încă are emoţii când îşi aminteşte de acea perioadă şi crede că este un norocos că a reuşit să iasă la pensie nu mult după ce au venit comuniştii la putere.
Am fost surprinsă să aud o istorie care îl înfăţişează altfel pe Voronin, de fapt, care trădează miliţianul din el. Interlocutorul meu îşi mai amintea că pedeapsa supremă pe care o aplica Voronin în MAI era înjosirea şi ruşinea publică. Când un poliţist, indiferent de rang, făcea ceva pe neplacul conducătorului, era chemat la şedinţă, unde, după ce era probozit şi făcut de nimic, Voronin, în prezenţa tuturor, îi rupea epoleţii şi-i scotea centura, acesta urmând să iasă de acolo ca un dezertor. „Nu era nimic mai îngrozitor decât această situaţie, când făcea astfel încât toţi colegii să te privească ca pe un laş, un trădător, un cineva care nu-i ca ei şi nu-i de-al lor. După astfel de situaţii, nu mai puteai să lucrezi”.
Fostul poliţist m-a atenţionat că ex-ministrul Voronin ar fi un om foarte dur şi răzbunător. Corupţia în poliţie, la nivel de sistem, s-ar fi dezvoltat şi a prins rădăcini anume după ce a venit generalul poliţist la conducerea ţării. Oare prin ce miracol ar fi fost posibil ca răzbunătorul miliţian Voronin să se fi transformat în democratul preşedinte Voronin? Dar oare e posibil aşa ceva?
Tatiana Eţco, tatianaetco.zdg@gmail.com
