Timofti şi Berdîmuhamedov, motiv de ceartă la ZdG
În următoarele zile, scuarul din faţa Gării Feroviare va clocoti de nemulţumire. Comercianţii, cei neautorizaţi, dar şi cei autorizaţi, îşi vor revărsa energia negativă şi revolta nu doar asupra primarului Dorin Chirtoacă, cel care a emis o dispoziţie de demontare a tuturor locurilor de comerţ din raza viitorului monument, dar şi asupra victimelor regimului stalinist, în memoria cărora, în acest scuar, urmează să fie edificat “Trenul durerii”.
Ieri, în redacţie, am dezbătut acest subiect, încercând să înţelegem de ce tocmai acum, când monumentul a ajuns, în sfârşit, la Chişinău, ar trebui evacuaţi comercianţii din zonă. De ce locul nu a fost pregătit din timp, bunăoară, la sfârşit de iarnă, astfel încât să nu se suprapună niciun fel de nemulţumiri asupra bunului nume şi asupra memoriei foştilor deportaţi şi deţinuţi politici? De altfel, de mai mulţi ani s-a tot promis edificarea unui monument în acest scuar. La sfârşit de 2012 s-a ştiut, cu certitudine, că, până la 6 iulie 2013, monumentul ar fi trebuit să ajungă la locul său. Dacă-i aşa, de ce au fost eliberate autorizaţii de comerţ pentru 2013 celor care vând aici tot ce le trece prin cap? Aşa cum, la Chişinău, nicio evacuare de chioşcuri sau tarabe nu a trecut fără rezistenţa proprietarilor, cei de la Primărie ar fi trebuit să intuiască exact că, şi de această dată, terenul va fi “revendicat” cu dificultate de memoria celor deportaţi.
Protestatarii de serviciu din zona Primăriei (alde Laguta) abia aşteaptă ca cineva să-şi manifeste nemulţumirea ca ei să-i “apere”. Cine dintre funcţionarii de la Primărie a consiliat atât de negândit această acţiune, încât să readucă, satisfăcuţi, în mesajul public noţiunea de “duşmani ai poporului”?
Ieri am mai dezbătut un subiect. Unul care, până la urmă, tot de consilierea demnitarilor ţine. Ne-am tot întrebat de ce Guvernul ar fi trebuit să se convoace la Holercani, într-o şedinţă secretă, acum o săptămână? Ce secrete o fi avut, în condiţiile în care şi aşa societatea e apatică în raport cu deciziile oficialilor? De ce la Holercani, dacă, oricum, de la un timp încoace, şedinţele Executivului şi aşa au loc cu uşile închise? Ar fi închis şi de această dată uşile şi nu i-ar fi auzit nimeni. De ce a fost nevoie să se convoace la Holercani, acolo unde nu e vreun şantier de şoc, vreo zonă de calamitate sau vreun câmp minat? E o simplă staţiune de odihnă, pentru cei aleşi de popor… Cine a luat o decizie atât de deocheată, încât cei care îşi mai adresează astăzi întrebări să se zbuciume în căutarea unor răspunsuri, lansând presupuneri periculoase pentru imaginea guvernării?
Tot ieri, mai nu ne-am certat din cauza că preşedinţii Timofti şi Berdîmuhamedov s-au întâlnit între patru ochi. Ne-am tot contrazis reciproc, încercând să înţelegem ce fel de secrete ar putea avea doi demnitari de rang înalt, la prima lor întâlnire oficială? Ce o fi avut de ascuns de noi, cetăţenii?
