Nicolae Cuşchevici: Terorismul, ca răsplată

Oricât de mult rău ar fi tras Basarabia, în ultimele trei secole, din cauza Rusiei (războaiele ruso-turce, finalizate cu cedarea Basarabiei imperiului ţarist; ulterior ocuparea aceluiaşi teritoriu de către Uniunea Sovietică; în prezent susţinerea prost mascată a regimului separatist de la Tiraspol), ştirea de luni despre cele două explozii din metroul Moscovei m-a cutremurat. Câteva kilograme de explozibil au luat viaţa a circa 40 de oameni, practic toţi fiind tineri, cu vârste între 18 şi 40 de ani.

Automat, poliţia rusă a început să caute “urma caucaziană”, realizatorii atentatului presupunându-se a fi două femei-sinucigaşe din regiunea respectivă. Chiar în aceeaşi zi, doi caucazieni au fost bătuţi de câţiva cetăţeni, pentru că nu au dorit să le arate ce aveau în genţi. La fel s-a întâmplat şi cu două femei caucaziene, care nu au dorit să iasă din transportul public.

Atentatele din Rusia nu sunt o premieră, un caz practic similar având loc acum câţiva ani. Şi chiar dacă autorităţile ruse s-au grăbit să-i numească pe organizatorii atentatului “fiare, indiferent de motivul care a stat la baza acestei acţiuni”, nu pot să nu fiu de acord cu un mesaj citit pe un forum din R. Moldova: “Îmi pare rău că suferă populaţia simplă a Rusiei, însă vinovată este conducerea lor imperialistă!”

Şi chiar dacă diverşi analişti sau cetăţeni susţin că terorismul nu are naţionalitate, el totuşi are câţiva reprezentanţi ai unei naţiuni, care n-au devenit fanatici peste noapte, doar pentru că nu ar avea cu ce se ocupa, ci pentru că aceasta este, în principiu, unica modalitate “eficientă” de a lupta cu o forţă inegală. Nu vreau să le iau apărarea teroriştilor, din contra, faptele lor sunt condamnabile, dar nu pot să nu constat că, atâta timp cât aceştia nu vor putea să ajungă la cei care se fac direct vinovaţi de “durerea” lor, vor plăti pentru asta oamenii simpli.

PS. Un individ este nevoit să oprească maşina, din cauza unui blocaj de trafic. Deodată, cineva îi bate în geam.
— Domnule, teroriştii i-au răpit pe toţi deputaţii şi cer 100 de milioane de dolari răscumpărare. Altfel, ameninţă că îi vor stropi cu benzină şi le vor da foc. Acum mergem din maşină în maşină şi facem şi noi o chetă.
— Bine, bine, şi cât dă fiecare?
— Cam 5 litri..!

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Dr. Doom

    Cind rusii ucid mii de civili acest lucru se numeste operatiune militara si oamenii lor primesc medalii, cind niste prapaditi se sinucid luind si viata a citorva civili acestia sunt demonizati.

  2. Mara

    gresit.terorismul trebuie condamnat,s-ar putea intàmpla azi la mine si màine la tine.nu “viata càtorva civili”,ci nici un civil nu trebuie sà ràspundà pentru greselile nu stiu cui.te ràfuiesti cu cei direct avizati,nu lovesti unde-i mai slab,cà asta se cheamà lasitate,impotentà si mintalà,schizofrenie.nu se apàrà o cauzà prin violentà.lumea normalà calcà cu viata pe moarte,nu invers.a murit cineva si din moldova.ce vinà avea? dacà era sora ta,ai fi vorbit altfel.adicà ne bucuràm,cà a murit capra vecinului fàrà sà ne dàm seama,cà intr-o zi ar putea muri si capra noastrà,cà bolnavii nu aleg unde si pe cine sà loveascà.nu e vorba de popoare,ci de uscàturile fiecàrui popor,cà suficient le avem si noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *